SPORTURI  »  HANDBAL  »  TRANSFER

OFICIAL Denisa Șandru pleacă de la Rapid și a fost prezentată la rivala giuleștencelor

Denisa Șandru revine la CSM București // FOTO: Facebook @CSM Bucuresti
Denisa Șandru revine la CSM București // FOTO: Facebook @CSM Bucuresti

Articol de - Publicat joi, 22 ianuarie 2026 18:44 / Actualizat joi, 22 ianuarie 2026 18:56

CSM București continuă campania spectaculoasă de transferuri din această iarnă. Portarul Denisa Șandru revine la clubul din Capitală după 5 ani, perioadă în care a îmbrăcat tricoul Rapidului.

Jucătoarea se va alătura echipei din vară și reprezintă transferul #6 făcut de campioana României. Până acum, CSM București le-a mai prezentat oficial pe Daria Dmitrieva, Dorottya Faluvegi, Csenge Kuczora, Pernille Brandenborg și Tyra Axner.

Denisa a mai jucat de-a lungul carierei la echipe precum Rulmentul Brașov, Siofok FC, CSM București și Rapid. În acest moment, Șandru se află în recuperare după o accidentare.

Denisa Șandru revine la CSM București: „Bun venit și mult succes!”

„CSM București anunță transferul Denisei Șandru la echipa de handbal feminin, începând cu sezonul competițional următor. Denisa Ștefania Șandru este una dintre cele mai valoroase portărițe ale handbalului românesc, cu o carieră construită pas cu pas prin muncă, perseverență și performanță la cel mai înalt nivel.

Prin revenirea Denisei Șandru, care a semnat pentru o perioadă de 2 ani, CSM București își întărește lotul în perspectiva îndeplinirii obiectivelor din competițiile interne și europene, mizând pe experiența sa internațională, siguranța dintre buturi și personalitatea puternică. 

CSM București îi urează bun venit Denisei Șandru și mult succes în tricoul „tigroaicelor”!, a transmis CSM București, prin intermediul unui comunicat oficial.

Denisa Șandru pleacă de la Rapid și a fost prezentată la rivala giuleștencelor
Denisa Șandru revine la CSM București // FOTO: Facebook @CSM Bucuresti

Denisa Șandru: „Aștept cu nerăbdare să închei perioada de recuperare”

Portărița a oferit și o primă reacție după ce a semnat, declarând că e nerăbdătoare să încheie perioada de recuperare și să apere din nou poarta campioanei României.

„Sunt bucuroasă să va anunț ca după 5 ani mă voi întoarce la CSM București. Aștept cu nerăbdare să închei perioada de recuperare cu bine și să revin mai puternică pentru a lupta împreună în îndeplinirea obiectivelor.

Să ne revedem cu bine și să ne putem bucura alături de fanii de reușitele echipei! Hai, CSM!”, a spus Denisa, potrivit csmbucuresti.ro.  

Unul dintre portarii de top ai României din ultimii ani, cu o vastă experiență la nivel național și internațional, se alatură echipei noastre din sezonul viitor.

Este un transfer important pentru CSM București, iar experiența și calitățile ei vor aduce un plus de siguranță și echilibru echipei noastre. Ne bucurăm să o avem alături de noi și îi urăm mult succes în tricoul CSM.

- Mica Brădeanu, team-managerul lui CSM București

Citește și:
Stadionul-fantomă din Europa este aproape gata! » Cum arată „bijuteria” de 380 de milioane de euro
Campionate
Stadionul-fantomă din Europa este aproape gata! » Cum arată „bijuteria” de 380 de milioane de euro
Lovitură de teatru: Mihai Pintilii revine la FCSB!
Superliga
Lovitură de teatru: Mihai Pintilii revine la FCSB!
Viața campioanei care a dormit doi ani în Gara de Nord s-a schimbat radical: „M-am infectat cu HIV, mă mușcau șobolanii”. Cum arată și ce face acum
Altele
Viața campioanei care a dormit doi ani în Gara de Nord s-a schimbat radical: „M-am infectat cu HIV, mă mușcau șobolanii”. Cum arată și ce face acum
Rapid a făcut anunțul despre Alex Dobre: „Există o limită”
Superliga
Rapid a făcut anunțul despre Alex Dobre: „Există o limită”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Campioana care a dormit doi ani în Gara de Nord merge la „Chefi la cuțite”: „M-am infectat cu HIV, arătam ca un bărbat și mă chema «Luci»”

Gigi Becali dezvăluie: „El e singurul român în fața căruia mă înclin! I-am zis: «Tu ești și mai bogat și ești și mai deștept»”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează