SPORTURI  »  HANDBAL  »  ROMÂNIA ÎN SEMIFINALE

DEZBATERE Se poate fără Neagu? 4+1 situații din sportul mondial în care o echipă a cucerit trofeul deși starul s-a accidentat pe parcurs

Articol de - Publicat miercuri, 12 decembrie 2018 23:24

 Cristina Neagu va rata ultimele două partide ale României la Euro 2018, semifinala cu Rusia și una dintre finalele de duminică. În sportul mondial, fie că e vorba de fotbal, rugby sau chiar tenis!, multe echipe s-au redresat incredibil după accidentarea starului

Astfel, din 1950 și până în prezent, jucători-cheie ai unor echipe naționale ori de club n-au dus la final o competiție începută excelent, însă au fost supliniți de colegi. 

Iată patru exemple propuse de GSP.ro, cu un bonus - o vedetă accidentată chiar în startul ultimului act. 

1. FOTBAL - Brazilia, CM 1962

La Mondialul din Chile, Brazilia, campioana mondială en-titre, a păstrat trofeul suprem deși Pele s-a accidentat în al doilea meci, contra Cehoslovaciei (0-0).

Remarcat la turneul din Suedia - 1958, el debutase perfect la turneu, gol și pasă de gol pentru Zagallo împotriva Mexicului (2-0). A fost înlocuit de Amarildo, care a înscris golurile calificării Braziliei în faza următoare la 2-1 cu Spania. Amarildo a marcat și-n finală, iar MVP-ul turneului a fost Garrincha.

e4134a2dc204d6df709f2b53af9f33de
Foto: Pinterest

ALT CAZ în fotbal: Portugalia, Euro 2016 - a cucerit trofeul după ce vedeta Ronaldo s-a accidentat la scurtă vreme după startul finalei cu Franța (1-0 după prelungiri);

2. HOCHEI - Detroit Red Wings, NHL 1950

Considerat de mulți cel mai mare hocheist din istorie, pe 1 în topul Bleacher Report al celor mai mari jucători din toate timpurile, chiar peste mult mai cunoscutul Wayne Gretzky, Gordie Howe s-a accidentat grav în 1950. Venea după două selecții în All-Star game-ul NHL și era cel mai în formă hocheist al momentului, cu 68 de puncte în sezonul regulat, dintre care 35 de goluri.

S-a lovit crunt în primul meci al play-off-urilor, fractură craniană în meciul cu Toronto Maple Leafs, fiind operat de urgență. Colegii au resimțit pierderea și au pierdut clar, 0-5. Însă au revenit la general. Au trecut de canadieni și, apoi, au învins New York Rangers în finală (4-3). Fără el.

754fd05065fdbf9de6c4080cd29a3f95
Foto: Pinterest

3. TENIS - Spania, 2008

2008 a fost, poate, în top 3 ani pentru Rafa Nadal. Două victorii în turnee de mare șlem, inclusiv o finală celebră la Wimbledon câștigată în fața lui Federer, 8 titluri, aur la Jocurile Olimpice, locul 1 ATP la final de an. Plus o semifinală de Cupă Davis reușită în fața SUA, cu victorii contra lui Andy Roddick și Sam Querrey.

Nadal a ratat însă finala, o accidentare la genunchi suferită exact înaintea ultimului act jucat în Argentina. Feliciano Lopez, Fernando Verdasco și David Ferrer l-au suplinit bine și au câștigat Salatiera de argint, 3-1.

4. RUGBY - Noua Zeelandă, 2015

Omul esențial din pachetul de înaintare al Noii Zeelande, Tony Woodcock, s-a accidentat chiar înaintea startului meciurilor eliminatorii de la Mondialul din 2015. Puternicul pilier, 120 de kilograme la 1,84m, fusese eroul ultimei finale a CM, cea disputată chiar pe teren propriu.

Atunci, a marcat unicul eseu al echipei învingătoare (8-7 contra Franței), devenind doar al doilea pilier care să culce balonul într-o finală de Rugby World Cup.

Absența sa s-a simțit mai ales în semifinala câștigată la limită contra Africii de Sud (20-18), însă Woodcock a devenit, fără să joace în ultimele 3 partide, unul dintre cei 20 de jucători care au două titluri de campion mondial în palmares.

Accidentarea a coincis cu retragerea sa din rugby-ul internațional. 

A uitat-o pe Ghenea? » Dimitrov are o nouă cucerire celebră: filmați pe străzile din Monte Carlo

„Dacă mănânci o lună de la penitenciar, dai colțul!” » Dănuț Lupu, despre condițiile de la Rahova: „Să mă ierte doamna Rodica, dar la Marriott era mai ieftin ...”


Comentarii (10)
10154976492293690
Szasz Andrei  •  14 Decembrie 2018, 06:40

Daca s-ar fi accidentat vedeta Norvegiei, Rusiei sau chiar si a Frantei, ar fi fost suplinita de alta jucatoare pt. ca aceste echipe sunt puternice mental indifferent de cine joaca. Noi suntem puternici doar daca joaca Neagu bine, altfel nu putem emite pretentii sa trecem nici de Rusia nici de Franta si nici de Olanda, in oricare din finale. Dar imi doresc tare mult sa ma insel si sa se repete povestea din Liga Campionilor din 2016 cu CSM - Gyor cand am castigat prin ECHIPA si mai ales prin portarita. Avem cam aceeasi sansa acum. In echipa CSM de atunci nu a jucat Neagu, dar am avut alte jucatoare puternice mental si fizic precum Gulden care a tras echipa dupa ea. Ne trebuie cel putin cate o jucatoare de genul acesta in fiecare compartiment si abia atunci putem emite pretentii la finala mare si medalia de aur.

2237682496305991
Nicolae Hristea  •  13 Decembrie 2018, 10:15

467991146719096
Costel Rosoiu  •  13 Decembrie 2018, 10:04

Cred ca n-aveti ce scrie,dar nu se compara jocul de handbal cu absolut niciun sport.Cristina Neagu ,in afara ca era cea mai buna marcatoare,era si pasatoarea decisiva,era liderul echipei,era MESII al handbalului mondial.Principala problema este sa se gasesca o suplinitoare cat de cat aproape de valoarea ei,dar nu prea cred:totul trebuie sa se mearga pe aparare si pe concentrare in fazele ofensive,rusoicele pot fi batute,ati vazut la "Trofeul Carpati" ce le-au facut echipa 2-a a Romaniei?Sa dea dumnezeu sa se intample la fel si acum.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează