SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA CAMPIONILOR

Dinamo cedează în fața polonezilor de la Kielce și ratează șansa de a mai spera la o calificare în sferturile de finală

Dinamovistul Yoav Lumbroso în partida cu Kielce, în etapa a 6-a din Liga Campionilor. Foto: Instagram
Dinamovistul Yoav Lumbroso în partida cu Kielce, în etapa a 6-a din Liga Campionilor. Foto: Instagram

Articol de , , - Publicat joi, 23 octombrie 2025 21:30 / Actualizat joi, 23 octombrie 2025 21:45

Dinamo a fost învinsă de Industria Kielce în etapa a 6-a a Ligii Campionilor, în grupa A, 28-24 (14-12) pentru echipa din Polonia. Alb-roșiii rămân fără victorie deocamdată și au șanse tot mai mici de a avansa în faza următoare a competiției supreme continentale.

Dinamo a intrat în înfruntarea cu Kielce cu speranța unei prime victorii în ediția actuală a Ligii Campionilor, mai ales după cele mai recente două partide, în care a jucat curajos contra puternicelor Fuchse Berlin și Aaalborg.

Într-o grupă A complicată, cu multe echipe tari, pentru campioana României misiunea este mereu una dificilă, însă împotriva lui Industria Kielce – o victorie și 4 înfrângeri până acum – șansele se desenau ceva mai apăsat. Totuși, echipa polonă, învingătoare în competiția supremă continentală în 2016 și finalistă în 2022 și 2023, pornea cu un vârf de avantaj în sala Dinamo.

Iar începutul de partidă i-a surâs, când agilul Lumbroso a deschis scorul în minutul 3. Centrul israelian a stat pe parchet toată prima repriză, dirijând jocul, iar Dinamo a păstrat avantajul până la borna 6 a cronometrului, cu 3-2.

De partea cealaltă, echipa antrenată de Talant Duyshebaev a reacționat prin eficiența valorii individuale, pe rând Maqueda, Moryto, Vlah găsind drumul spre poarta apărată în cea mai mare parte a timpului de Iancu. Așa că oaspeții au trecut în față la mijlocul reprizei.

Dinamo, cursă de urmărire nesfârșită

Gazdele au avut o tresărire pozitivă când Nistor a transformat o aruncare de la 7 metri – executant în absența anunțată în ultimul moment a lui Akimenko, accidentat la umăr – pentru 7-6.

Prima parte a evoluat însă în continuare în forma unei curse de urmărire a alb-roșiilor, cu adversarii punând mereu distanță de unu-două goluri mereu. Ultima egalitate a fost la 11-11, după două goluri consecutive ale puternicului pivot Rosta, apoi repriza s-a închis la 14-12 pentru Kielce.

Jumătatea secundă a adus alarma în minutul 36, când oponenții s-au dus pentru prima dată la o diferență de 4 goluri. Pivotul Karalek a ieșit în evidență prin abilitatea de a înscrie și din acțiune, și de la 7 metri, devenind principalul marcator al oaspeților.

Dinamo a absorbit însă șocul de pe tabelă și a reluat cursa de recuperare. A reușit să se apropie iar la un gol, 18-19, când Langaro și Ladefoged au străpuns poarta adversă consecutiv. Era însă aceeași senzație de apăsare, de a veni mereu din spate, cu efort, care a izbutit, dar s-a și dizolvat când mai era un sfert de oră de joc, 22-19 pentru Kielce.

De la gazde, aruncările fantastice din afară ale lui Vujovic au ținut atacul viu, muntenegreanul asumându-și responsabilitatea și riscul. Într-un meci fragmentat, cu greșeli și de o parte și de alta, scenariul s-a repetat încă o dată. Efortul gazdelor de la veni la 21-22 a fost taxat apoi de unele erori. Și Kielce a pus 3 lungimi încă o dată față de Dinamo.

Dinamo, în continuare fără victorie în Liga Campionilor

Cu un Karalek strălucitor, foarte atent și speculativ, campioana Poloniei a mai înfipt o săgeată în minutul 56, pentru 26-22. Și încă una, probabil cea decisivă. Diferența devenise foarte dificil, apoi imposibil de recuperat.

Dinamo o învinsese pe Kielce în septembrie 2021, o victorie electrizantă în Liga Campionilor, acasă, 32-29, iar polonezii s-au revanșat pe teren propriu, 6 luni mai târziu.

De data aceasta, oaspeții s-au impus, o dominație suficientă, materializată în 28-24 (14-12), iar alb-roșiii rămân fără victorie în sezonul actual al Ligii Campionilor.

Următorul meci al campioanei României este programat pe 13 noiembrie, în etapa a 7-a. Atunci Dinamo va face deplasarea în Franța pentru a o înfrunta pe HBC Nantes, ocupantă a locului 4 în clasamentul grupei A.

Marcatori Dinamo: Pelayo 5, Vujovic 4, Rosta 4, Nistor 3, Langaro 3, Lumbroso 3, Ladefoged 1, Pascual 1

Marcatori Kielce: Karalek 9, Vlah 4, Kaddah 4, Maqueda 3, Moryto 3, Monar 2, Jarosiewicz 1, Kounkoud 1, Nahi 1

FINAL » Dinamo - Kielce 24-28

FINAL! Dinamo a încercat să revină în joc, însă nu a fost îndeajuns. Kielce a fost echipa ce a fructificat ocaziile
min 57: Încă un TIMEOUT cerut de Dinamo, după o secetă de 3 minute fără gol înscris
min 54: TIMEOUT cerut de Paulo Pereira
min 43: Pelayo finalizează cu succes aruncarea de la 7 metri. 19-20
min 41: Dinamo se apropie la un singur gol. 18-19
min 40: Contraatac finalizat de alb-roșii. 17-19
min 38: Gol marcat de francezul Pelayo. 16-18
min 36: Vujovic, fost jucător la Kielce, reduce din diferență. 15-18
min 32: Langaro înscrie superb pentru Dinamo. 14-16
min 30: Prima acțiune din repriza secundă, primul gol. 13-14
PAUZĂ în Sala Dinamo! Dinamo 12-14 Kielce.
min 29: TIMEOUT solicitat de oaspeți
min 29: Nistor Ioniță înscrie de la 7 metri. 12-13
min 26: Tot pivotul Rosta la finalizare. EGAL! 11-11
min 25: „Dulăii” finalizează o acțiune de la 9 metri prin maghiarul Rosta. 10-11
min 20: Dinamo egalează pentru prima dată după 7 minute, în urma unei aruncări de la centrul terenului și este în superioritate numerică. 9-9
min 18: Pelayo finalizează cu gol o aruncare de lângă 2 adversari. 8-9
min 18: Kielce, gol de la 7 metri. 7-9
min 13: „Dulăii” înscriu de la 7 metri. 6-6
min 12: Dinamo reduce din diferență. 5-6
min 11: Kounkoud aruncă fără timp de reacție pentru portarul „dulăilor”. 4-6
min 10: Lumbroso pătrunde excelent și înscrie. 4-5
min 9: Vlah are o aruncare imparabilă. 3-5
min 8: extrema dreaptă de la Kielce înscrie după o pasă excelentă. 3-4
min 7: Kielce înscrie după ce Militaru primește 2 minute penalizare. 3-3
min 6: Aruncarea lui Vujovic o readuce pe Dinamo în avantaj. 3-2
min 5: un contraatac aduce egalarea pe tabelă. 2-2
min 5: Nistor o aduce din nou pe Dinamo în avantaj. 2-1
min 4: Kielce egalează. 1-1
min 3: Dinamo deschide scorul după o pătrundere excelentă. 1-0
Ora 19:45: Dinamo a avut lovitura de start!

Chiar dacă a avut evoluții mult mai bune în ultimele două partide jucate la Berlin (31-32) și Aalborg (29-34), Dinamo nu a reușit să obțină puncte, dar jocul a dat senzația că alb roșii își pot reveni în competiție.

UPDATE 15:00 Dinamo nu îl are la dispoziție pe Andrii Akimenko

Dinamo nu va putea conta în această seară pe Andrii Akimenko, unul dintre cei mai importanți jucători ai „dulăilor”. Acesta a suferit o accidentare la umărul drept în timpul sesiunii de antrenament de ieri.

Ieri, în timpul antrenamentului, jucătorul nostru Andrii Akimenko a suferit o accidentare la umărul drept și va fi indisponibil astăzi. Momentan așteptăm rezultatul investigațiilor medicale pentru a stabili diagnosticul exact. Vom reveni cu informații suplimentare de îndată ce le vom avea.

-comunicatul celor de la CS Dinamo

Paulo Pereira, antrenorul lui Dinamo: „Am crescut de la meci la meci!”

Meciul de astăzi împotriva campioanei poloneze este capital pentru Dinamo. Antrenorul dinamoviștilor, Paulo Pereira, speră că echipa va câștiga.

Dinamo cedează în fața polonezilor de la Kielce și ratează șansa de a mai spera la o calificare în sferturile de finală
Paulo Pereira, antrenorul lui Dinamo București/ Foto: Getty Images

„Știm că meciul cu Kielce este foarte important pentru noi, deoarece cu o victorie, speranțele noastre renasc pentru a realiza ceva bun în competiție.

Am crescut de la meci la meci, atât în atac, cât și în apărare, și cu ajutorul suporterilor noștri, care sunt foarte importanți pentru noi, ne vom lupta astăzi pentru a câștiga”, a declarat pentru site-ul EHF, antrenorul Paulo Pereira.

Un prim „7” posibil pentru Dinamo: Cupara, Negru, Langaro, Lumbroso, Vujovic, I. Nistor, Ladefoged.

Kielce este ușor favorită pentru meciul cu Dinamo

Industria Kielce are cel mai slab început de sezon în Liga Campionilor din ultima decadă.

Echipa celebrului antrenor Talant Dujshebaev are o singură victorie în primele 5 etape, iar în campionat a pierdut pe teren propriu duminică, derby-ul cu Wisla Plock, scor 27-32.

Dinamo cedează în fața polonezilor de la Kielce și ratează șansa de a mai spera la o calificare în sferturile de finală
Talant Dujshebaev, antrenorul lui Kielce. Foto: Imago Images

Pentru partida cu Dinamo, este incertă prezența interului spaniol Alex Dujshebaev care nu a jucat nici în meciul cu Wisla.

Cu toate acestea, la casele de pariuri, Kielce este ușor favorită pentru meciul cu Dinamo și este cotată cu 1,96-2,10, în timp ce dinamoviștii sunt cotați cu 2,12-2,35.

Artsem Karalek, pivotul lui Kielce: „Dinamo mai are nevoie de timp!”

„Lumbroso este motorul lui Dinamo, toate acțiunile pornesc de la el sau de la Martins. Dacă vom reuși să-i oprim, atunci aruncările de la distanță ale lui Langaro și Vujovic vor putea fi blocate.

Dinamo are jucători valoroși, dar mai are nevoie de timp pentru omogenizare”, a declarat pivotul lui Kielce, Artsem Karalek.

Un prim „7” probabil pentru Kielce: Morawski, Nahi, Sicko, Vlah, Maqueda, Kounkoud, Karalek.

Citește și:
Sportiva din Groenlanda e sigură că nu va mai păși în SUA, după ce l-a sfidat pe Donald Trump: „Sunt ÎNGROZITĂ, dar îmi susțin cuvintele!”
Altele
Sportiva din Groenlanda e sigură că nu va mai păși în SUA, după ce l-a sfidat pe Donald Trump: „Sunt ÎNGROZITĂ, dar îmi susțin cuvintele!”
Gigi Becali s-a întors în țară din locul unde „nu mai merg niciodată”: „Să-mi pară mie rău de Moruțan?” » Imagini tari de la aeroport
Superliga
Gigi Becali s-a întors în țară din locul unde „nu mai merg niciodată”: „Să-mi pară mie rău de Moruțan?” » Imagini tari de la aeroport
Scandal în sport: și-a înșelat soția cu cea mai bună prietenă a ei » Și amanta este căsătorită
Rugby
Scandal în sport: și-a înșelat soția cu cea mai bună prietenă a ei » Și amanta este căsătorită
A dus România pe culmile gloriei și deplânge starea actuală a țării: „Să învățăm de la ei, nu e o rușine! Altfel o să ne bată și Insulele Madagascar”
Handbal
A dus România pe culmile gloriei și deplânge starea actuală a țării: „Să învățăm de la ei, nu e o rușine! Altfel o să ne bată și Insulele Madagascar”
Unul dintre cei mai bogați unguri cumpără teren în România
Profit.ro
Unul dintre cei mai bogați unguri cumpără teren în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Sportiva din Groenlanda e sigură că nu va mai păși în SUA, după ce l-a sfidat pe Donald Trump: „Sunt ÎNGROZITĂ, dar îmi susțin cuvintele!”

A dus România pe culmile gloriei și deplânge starea actuală a țării: „Să învățăm de la ei, nu e o rușine! Altfel o să ne bată și Insulele Madagascar”


Comentarii (9)
Pe.un.fotbal.negru.Alb.si.Rosu
Pe.un.fotbal.negru.Alb.si.Rosu  •  24 Octombrie 2025, 11:24

Paulo Pereira e antrenor de handbal? Poate se transfera la fcsb!

Pe.un.fotbal.negru.Alb.si.Rosu
Pe.un.fotbal.negru.Alb.si.Rosu  •  24 Octombrie 2025, 11:21
Postat de Ss21 pe 23 Octombrie 2025, 21:44

nu stiai care infrangere iti produce mai mare bucurie si ai stabillit ca 5 din 5 e mai frumos! :)))))

În cazul de fata, da!

Pe.un.fotbal.negru.Alb.si.Rosu
Pe.un.fotbal.negru.Alb.si.Rosu  •  24 Octombrie 2025, 11:21
Postat de rocky3 pe 23 Octombrie 2025, 14:32

Decât să te uiți la fcsb azi, handbalul este o variantă de preferat!

Fcsb e echipa de fotbal? .... Credeam ca e o marca de frigidere...

Vezi toate comentariile (9)
Comentează