SPORTURI  »  HANDBAL  »  CORONA BRAȘOV

DOPAJ LA CORONA BRAȘOV // Toate jucătoarele de la Corona au fost suspendate provizoriu de FRH! Simona Gogîrlă dă în judecată ANAD

Articol de - Publicat miercuri, 04 decembrie 2019 14:58

Comisia de Disciplină a Federației Române de Handbal a anunțat că toate jucătoarele celor de la Corona Brașov, implicate în cazul de dopaj, au fost suspendate provizoriu. Pe listă sunt două handbaliste curate și amenință că vor da în judecată ANAD.

Comisia de Disciplină a FRH nu a mai așteptat hotărârea Agenției Naționale Anti Doping, în legătură cu cazul de dopaj de la Corona Brașov, și a anunțat pe site-ul federației că a suspendat provizoriu toate jucătoarele echipei din Liga Națională, suspectate că ar fi beneficiat de tratamentul cu laseroterapie intravenoasă.

Doar 7 jucătoare de la Corona (Bazaliu, Hosu, Laslo, Buceschi, Bucur, Lopătaru și Nolevska) au recunoscut că au fost la clinica din Brașov pentru tratament. Celelalte au apărut în fața Comisiei de audiere de la ANAD abia miercuri, la prânz.

Simona Gogîrlă: „Îi dau în judecată!"

Pe lista cu sportivele suspendate provizoriu de FRH și suspectate de ANAD că ar fi folosit și ele metoda interzisă de WADA se află însă și două jucătoare care nici măcar nu au călcat în clinică.

Este vorba de Alicia Maria Gogîrlă (16 ani), fiica fostei mari jucătoare Simona Gogîrlă, dar și extrema Andreea Chiricuță. Simona Gogîrlă, mama Aliciei, a declarat pentru Gazetă că va acționa în judecată Agenția Națională Anti Doping, dar și Federația Română de Handbal.

Am primit acasă o notificare din partea AND. Le-am explicat că fiica mea nu a fost să facă acel tratament. Am cerut confidențialitate, nu poți să bagi sportive vinovate cu sportive nevinovate în aceeași oală. O să demonstrez că fata mea nu a făcut acel tratament, dar o să cer despăgubiri morale. Am muncit 30 de ani în handbal ca să îmi fac un nume și acum fata mea apare în toate ziarele și pe toate siteurile de zici că e criminal în serie. E considerată dopată, deși ea a stat acasă și a dormit. Am cerut ANAD confidențialitate până la rezolvarea cazului sau până demonstrez nevinovăția. Ea este minoră și, și la spital, dacă te duci la urgență, tot îți trebuie semnătura părinților. E incalificabil ce au făcut ei!", a declarat Simona Gogîrlă.

Comunicatul integral apărut pe site-ul Federației Române de Handbal

„Comisia Centrală de Disciplină autosesizată conform art. 9.1 din Regulamentul Disciplinar constată:

În data de 25/11/2019 Comisia de audiere a sportivilor și personalului asistent din codul A.N.A.D. a dispus suspendarea provizorie a sportivelor următoare, conf. art. 50, alineat 1 din Legea 227/2006:

1. Bazaliu Bianca Maria, începând cu data de 25/11/2019
2. Hosu Daciana, începând cu data de 25/11/2019
3. Laslo Cristina, începând cu data de 25/11/2019

Pentru aceste motive, Comisia Centrală de Disciplină, văzând că sunt îndeplinite condițiile legale, statutare și regulamentare, recunoaște Hotărârea Comisiei de audiere a sportivilor și a personalului asistent și constată că dreptul de joc în competițiile organizate de F.R.H., A.J.H., A.M.H.B. a sportivelor Bazaliu Bianca Maria, Hosu Daciana și Laslo Cristina este suspendat începând cu data de 25/11/2019 până la data stabilită conform Hotărârii A.N.A.D.

Comisia Centrală de Disciplină autosesizată conform art. 9.1 din Regulamentul Disciplinar constată:

În data de 26/11/2019, Comisia de audiere a sportivilor și a personalului asistent din codul A.N.A.D., a dispus notificarea sportivelor:

4. Buceschi Eliza Iulia
5. Bucur Daria
6. Lopătaru Ana Maria
7. Nolevska Natasha

în vederea audierii și cercetării privind utilizarea sau tentativa de a utiliza o substanță sau metodă interzisă ce constituie o abatere a regulamentelor antidoping și suspendarea provizorie din activitatea sportivă în conformitate cu prevederile art. 50 din Legea 227/2006.

Pentru aceste motive, Comisia Centrală de Disciplină, văzând că sunt îndeplinite condițiile legale, statutare și regulamentare, recunoaște Hotărârea Comisiei de audiere a sportivilor și a personalului asistent și constată că dreptul de joc în competițiile organizate de F.R.H., A.J.H., A.M.H.B. a sportivelor Buceschi Eliza Iulia, Bucur Daria și Nolevska natasha este suspendat, începând cu data de 26/11/2019 până la data stabilită conform Hotărârii A.N.A.D.

Comisia Centrală de Disciplină autosesizata conform art. 9.1 din Regulamentul Disciplinar constată:

În data de 29/11/2019, Comisia de audiere a sportivilor și a personalului asistent din codul A.N.A.D., a dispus notificarea sportivelor:

8. Tîrcă Sorina Maria
9. Neagu Marilena Alexandrina
10. Popescu Mihaela Diana
11. Pătuleanu Elena Andreea
12. Pavicevic Ivona
13. Tymoshenkova Viktoriya
14. Chiricuță Andreea Elisa
15. Ciuciulete Andreea Georgiana
16. Gomes Barbosa Elaine
17. Gogîrlă Alicia Maria

în vederea audierii și cercetării privind utilizarea sau tentativa de a utiliza o substanță sau metodă interzisă ce constituie o abatere a regulamentelor antidoping și suspendarea provizorie din activitatea sportivă în conformitate cu prevederile art. 50 din Legea 227/2006.

Pentru aceste motive, Comisia Centrală de Disciplină, văzând că sunt îndeplinite condițiile legale, statutare și regulamentare, recunoaște Hotărârea Comisiei de audiere a sportivilor și a personalului asistent și constată că dreptul de joc în competițiile organizate de F.R.H., A.J.H., A.M.H.B. a sportivelor Tîrcă Sorina Maria, Neagu Marilena Alexandrina, Popescu Mihaela Diana, Pătuleau Elena Andreea, Pavicevic Ivona, Ty,oshenkova Viiktoriya, Chiricuță Andreea Elisa, Ciuciulete Andreea Georgiana, Gomes Barbosa Elaine și Gogîrlă Alicia Maria este suspendat începând cu data de 29/11/2019 până la data stabilită conform Hotărârii A.N.A.D.

Comisia Centrală de Disciplină autosesizată conform art. 9.1 din Regulamentul Disciplinar constată:

În data de 03/12/2019, Comisia și audiere a sportivilor și a personalului asistent din codul A.N.A.D., a dispus notificarea sportivelor:

18. Lăcătuș Claudia Eugenia
19. Căprar Oana Maria

în vederea audierii și cercetării privind utilizarea sau tentativa de a utiliza o substanță sau metoda interzisă ce constituie o abatere a regulamentelor antidoping și suspendarea provizorie din activitatea sportivă în conformitate cu prevederile art. 50 din Legea 227/2006”

VEZI ȘI:

DOPAJ LA CORONA BRAȘOV // EXCLUSIV 4 noi jucătoare de la Corona Brașov au recunoscut că au folosit terapia interzisă » Reglementări noi în caz + cum poate fi înghețată suspendarea jucătoarelor

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (3)
ceaiuri
ceaiuri  •  04 Decembrie 2019, 19:19

aici cineva o sa plateasca(unele jucatoare platesc deja ca nu mai pot juca si asta e..meseria lor)din conducerea clubului,frh smd...pt ca odata intrat in vizorul anad,,,nu prea te mai spala nici apa...Iordanului(cred ca pot extinde cercetarile si la alte sporturi)

2767012246682627
Dragomir Ionutz  •  04 Decembrie 2019, 16:41
Postat de magura pe 04 Decembrie 2019, 16:24

Bai ***, e diferenta mare intre TOATE JUCATOARELE UNEI ECHIPE si TOATE JUCATOARELE SUSPECTATE DE DOPAJ. Din titlu, se intelege ca TOATE JUCATOARELE ECHIPEI (suspectate sau nu) au fost suspendate! Nu stiti cum sa mai infloriti stirile ca sa aveti audienta...

Tot lotul a fost suspendat! Tu ai citit articolul?

magura
magura  •  04 Decembrie 2019, 16:24

Bai ***, e diferenta mare intre TOATE JUCATOARELE UNEI ECHIPE si TOATE JUCATOARELE SUSPECTATE DE DOPAJ. Din titlu, se intelege ca TOATE JUCATOARELE ECHIPEI (suspectate sau nu) au fost suspendate! Nu stiti cum sa mai infloriti stirile ca sa aveti audienta...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează