SPORTURI  »  HANDBAL  »  CM HANDBAL 2009

Două persoane arestate după ce steagul Serbiei a fost ars la Zagreb

Articol de GSP - Publicat duminica, 25 ianuarie 2009 00:00

Două persoane au fost arestate duminică, acestea fiind suspectate că au dat foc steagului Serbiei, în centrul oraşului Zagreb, unde sunt puse drapelele tuturor naţiunilor participante la Campionatul Mondial din Croaţia, informează AFP.

Incidentul a avut loc sîmbătă seară, iar presa din Croaţia şi forul naţional de handbal au condamnat cele întâmplate. Cele două persoane arestate sunt suspecte că ar fi dat foc drapelului, a informat Poliţia.

După războiul dintre Serbia şi Croaţia (1991-1995), relaţiile politice dintre cele două ţări s-au îmbunătăţit, dar tenisiunile dintre comunităţi îşi mai fac apariţia.

Acesta nu este singurul eveniment de acest gen care are loc în timpul acestei competiţii. La Zadar, un alt oraş gazdă, un suporter macedonean a fost bătut cu bestialitate.

Sursa: NewsIn

Citește și:
Clubul din Superligă a rupt norma în Deadline Day » La miezul nopții a bătut palma cu Real Madrid!
Superliga

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani
Nationala

S-a convins după Universitatea Craiova - U Cluj: „Favorită la titlu!”
Superliga
S-a convins după Universitatea Craiova - U Cluj: „Favorită la titlu!”
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1

Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează