SPORTURI  »  HANDBAL  »  CUPA ROMÂNIEI

Duel Dinamo-HCD Constanța » Campioana are posibilitatea să câștige un trofeu după 29 de ani, iar constănțenii să pună în vitrina noului club prima cupă

Articol de - Publicat duminica, 14 mai 2017 00:00

Echipele care se întâlnesc într-una din semifinalele Ligii Naționale de handbal masculin, Dinamo și HC Dobrogea Sud Constanța, vor juca azi și în finala Cupei României.

Aflată la primul sezon pe prima scenă, HCD Constanța va juca pentru primul trofeu din istoria echipei de pe Litoral. Jucătorii și antrenorul care au dominat handbalul românesc în ultimii 10 ani, până la desființarea HCM Constanța, revin în prim-plan cu noul lor club, pe care chiar ei l-au înființat.

Președintele-jucător Ionuț Rudi Stănescu a fost omul meciului cu Turda de ieri, având nu mai puțin de 18 parade. Apoi, ceilalți veterani săriți bine de 30 de ani, Toma, Cutura, Angelovski, Rohozneanu, Vujadinovici sau Rakcevici, au pus și ei umărul la o victorie categorică: 36-29.

Trădați iar de final

Cea de-a doua semifinală a fost mult mai disputată. Campioana Dinamo, respectiv vicecampioana CSM București s-au bătut cap la cap pentru calificare timp de 50 de minute.

Trupa lui Zvonko Sundovski a greșit mai mult însă pe final și a cedat, neputând să-și apere trofeul cucerit sezonul trecut. Dinamo ajunge din nou să lupte pentru un trofeu după foarte mult timp, precedenta Cupă a României care a poposit în vitrina clubului din Ștefan cel Mare datând din 1988! Irimuș, Șandru și compania vor să facă eventul în acest an, dar pentru asta au nevoie, neapărat, și de două victorii în fața constănțenilor.

SEMIFINALE

  • HC Dobrogea Sud Constanța-Potaissa Turda 36-29 (19-16)
  • Dinamo București-CSM București 28-25 (15-12)

Program azi

  • Finala mică: 14:45 Potaissa Turda-CSM București
  • Finala: 17:30 Dinamo-HCD Constanța

Citește și:
Daniel Pancu, discurs vulcanic după Rapid - CFR Cluj: „Clubul nu are mentalitate” » Atac și la adresa conducerii: „Doar a arătat că e bogată”
Superliga
Daniel Pancu, discurs vulcanic după Rapid - CFR Cluj: „Clubul nu are mentalitate” » Atac și la adresa conducerii: „Doar a arătat că e bogată”
Cea mai mare sală polivalentă din România e aproape gata: „Aceasta este valoarea totală a investiției”
Altele
Cea mai mare sală polivalentă din România e aproape gata: „Aceasta este valoarea totală a investiției”
E oficial! FCSB a anunțat despărțirea de dublul campion al României
Superliga
E oficial! FCSB a anunțat despărțirea de dublul campion al României
Soția fotbalistului de națională a stârnit furie cu ultima postare » Fanii au reacționat dur: „Cum să spui așa ceva?”
Campionate
Soția fotbalistului de națională a stârnit furie cu ultima postare » Fanii au reacționat dur: „Cum să spui așa ceva?”
Concurent gigant în România pentru Uber și Bolt. Unicornul inDrive intră pe piața locală
Profit.ro
Concurent gigant în România pentru Uber și Bolt. Unicornul inDrive intră pe piața locală
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”

Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2! Leka noşt, deţa! Campioana iese din scenă în turul 2 din UCL! Rămânem încă un an în afara fotbalului care contează


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează