SPORTURI  »  HANDBAL  »  REUNIRE

După 40 de ani! Steliștii care au câștigat Cupa Campionilor Europeni la handbal se reunesc miercuri

Ștefan Birtalan (nr. 4), într-un meci Steaua-Dinamo disputat în Sala Polivalentă FOTO Gazeta Sporturilor
Ștefan Birtalan (nr. 4), într-un meci Steaua-Dinamo disputat în Sala Polivalentă FOTO Gazeta Sporturilor

Articol de - Publicat marti, 25 aprilie 2017 16:17

Eroi pe semicerc, steliștii se reunesc miercuri să rememoreze momentele plăcute trăite acum patru decenii la Sindelfingen, când Steaua cucerea Cupa Campionilor Europeni.

În 1977, Steaua București a cucerit pentru a doua oară în istoria clubului militar Cupa Campionilor Europeni. După 1968, bucureștenii au recidivat și au adus trofeul în România. Mai avuseseră ocazia în 1971, dar atunci Gațu și compania au pierdut la limită, în fața nemților de la VfL Gummersbach: 16-17.

Din 1977, nicio altă echipă de club din România nu a mai reușit să pună mâna pe cel mai important trofeu intercluburi. Tot Steaua a fost aproape, în 1989, dar a pierdut finala contra sovieticilor de la SKA Minsk.

"Eram montați după ce pierduserăm finala olimpică"

Cristian Gațu, centrul Stelei în acea perioadă, își amintește că România pierduse finala olimpică la Montreal cu Rusia și că, acum, toți se pregăteau să-și ia revanșa, în fața celor de la ȚSKA Moscova, în Cupa Campionilor. "Tot sezonul am jucat cu gândul la ei. Ne rugam să nu fie eliminați pe parcurs pentru a-i întâlni în finală", a povestit Gațu.

Steaua a trecut lejer de primele tururi. Victorii categorice cu campioanele din Italia și Luxemburg. Din "sferturi" însă a început greul. Cu spaniolii de la Alicante s-au calificat la un singur gol diferență, per total: 40-39!

A urmat semifinala cu danezii de la Fredericia. "Prima manșă am jucat-o la Brașov pentru că Sala Polivalentă era ocupată. Se întâmpla și atunci, handbalul nu era o prioritate", își amintește Radu Voina. "Țin minte că în același sezon am jucat un meci și la Vâlcea", a adăugat fostul handbalist.

Steaua s-a impus cu 29-22, iar în returul din Danemarca, steliștii s-au calificat fără emoții. A fost 19-19, portarul Nicolae Munteanu prinzând o zi colosală. "Munteanu a avut un rol hotărâtor la calificare. Kicsid, Voina și Stockl au avut o prestație deosebită", declara imediat după meci antrenorul Cornel Oțelea, pentru ziarul "Sportul". Munteanu parase, între altele, cinci aruncări de la 7 metri!

Finala era programată într-o singură manșă. Cum românii și rușii nu s-au înțeles asupra locului de disputare, nicio echipă nedorind să joace pe terenul adversarului, Federația Internațională de Handbal a decis ca meciul să se desfășoare, pe 22 aprilie 1977, la Sindelfingen (R. F. Germania). 

"Nu eu am fost eroul!"

Ziarul "Sportul" de a doua zi titra pe prima pagină: "Steaua - pentru a doua oară câștigătoarea Cupei Campionilor Europeni, la handbal". "Factorul decisiv și, am spune, eroul acestei finale a fost Birtalan, secondat cu brio de Drăgăniță și Voina. Birtalan a șutat năpasnic, reușind să înscrie nu mai puțin de 9 goluri! A fost o repriză splendidă", se scria în cronica finalei.

Ștefan Birtalan, fostul inter stânga al Stelei, își amintește meciul de parcă s-ar fi jucat ieri. "Nu am fost niciun erou. Toată echipa a jucat bine. Am făcut o primă repriză colosală. ȚSKA Moscova era, practic, echipa URSS care ne-a învins în finala olimpică. De aici, toată ambiția noastră", declară Birtalan.

Steaua a condus cu 14-9 la pauză, ȚSKA a egalat la 15, dar românii și-au revenit. "Pe final am avut mereu două goluri, i-am ținut la respect. Am câștigat 21-20, dar ultimul gol l-au dat când mai erau câteva secunde", spune Birtalan. 

19770423p1
FOTO: Așa a arătat prima pagină din "Sportul" după victoria Stelei în Cupa Campionilor Europeni

Drumul până la trofeu

turul 1: Duina Pal Trieste (Italia) 38-21 și 38-18
optimi: HB Dudelange (Luxemburg) 28-11 și 32-17
sferturi: Alicante Balonmano (Spania) 22-19 și 18-20
semifinale: Fredericia KFUM (Danemarca) 29-22 și 19-19
finala: ȚSKA Moscova (URSS) 21-20

"Atunci am fost promovat de la căpitan la maior!"

Ștefan Birtalan își aduce aminte că fiecare jucător de la Steaua a fost premiat atunci cu 5.000 de lei.

"În mână noi am primit 3.800 de lei, restul de 1.200 a fost impozitul", a spus fostul handbalist. "Și de la Steaua am primit gradații. Cine putea și cine avea voie. Pentru că indiferent de ce făceai tu, nu puteai să primești gradele de pe-o zi pe alta. Adică dacă primiseși un grad de câteva luni, nu-ți dădea altul imediat. Țin minte că pe mine m-a făcut maior atunci, dar mai aveam o lună sau două până îl primeam la termen, nu mi s-a făcut o favoare", a adăugat Birtalan. 

Lotul Stelei care a câștigat Cupa Campionilor în 1977

Nicolae Munteanu portar
Virgil Marchidan portar
Constantin Tudosie extremă stânga
Victor Neagu extremă stânga
Werner Stockl pivot
Cheli Grisa pivot
Laurențiu Roșu pivot
Ștefan Birtalan inter stânga
Dan Petru inter stânga
Cristian Gațu centru
Radu Voina centru
Gabriel Kicsid inter dreapta
Cezar Drăgăniță extremă dreapta
Ioan Vărgălui extremă dreapta
Antrenori: Cornel Oțelea și Otto Tellman

3 trofeeale Cupei Campionilor Europeni au câștigat echipele masculine din România: Steaua (1968 și 1977), Dinamo (1965). Am mai pierdut alte 3 finale: Dinamo (1963), Steaua (1971 și 1989)

9 trofee ale Ligii Campionilor are în vitrină Barcelona, cel mai titrat club european

 

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (2)
the_gunner
the_gunner  •  25 Aprilie 2017, 23:29

Vremea cind alte sporturi insemna ceva pentru palmaresul romanesc ,nu-i asa ? Finalele CCE la volei Rapid -Dinamo ,turneele lui Nastase la tenis ,canotajul care ii faceau pe unii sa se intrebe -unde-i Delta Dunarii . Sa nu mai vorbim de gimnastica ,unde Romania a facut scoala . Acum ...,unii se pling ca alte sporturi "maninca "din banii fotbalului si ca acesta nu se poate dezvolta din aceasta cauza . Chiar asa ?

adi_stelistul
adi_stelistul  •  25 Aprilie 2017, 17:27

Alte vremuri.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează