SPORTURI  »  HANDBAL  »  CM 2025

CORESPONDENȚĂ DIN ROTTERDAM În pline dezvăluiri despre abuzurile lui Gheorghe Tadici, Elena Șerban trage un semnal de alarmă din cantonamentul României: „Noua generație trebuie să fie bine antrenată psihic”

Elena Șerban / Imagini de la încălzire, România - Danemarca // Foto: Ionuț Iordache +36   FOTO
Elena Șerban / Imagini de la încălzire, România - Danemarca // Foto: Ionuț Iordache

Articol de , - Publicat marti, 02 decembrie 2025 19:46 / Actualizat miercuri, 03 decembrie 2025 10:21

Portarul Elena Șerban (31 de ani) a dat asigurări că problemele medicale din meciul cu Danemarca, pierdut 31-39, nu sunt grave și va putea evolua în „șocul” contra Ungariei.

  • Reporterul Adrian Jitea și fotoreporterul Ionuț Iordache sunt la Rotterdam și transmit toate informațiile și imaginile care contează
  • Următorul meci al României este programat pe 3 decembrie, de la ora 19:00, împotriva Ungariei. Va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Prima Sport 2 și Digi Sport 2.

Elena Șerban nu va uita niciodată ziua de 1 decembrie 2025. A consemnat debutul ei la un Campionat Mondial. A reușit 4 intervenții, a blocat și o aruncare de la 7 metri, dar s-a accidentat în finalul primei reprize.

Într-un interviu acordat astăzi Gazetei Sporturilor, în cantonamentul de la Rotterdam, a dat asigurări că n--a fost nimic grav: „Sunt bine, mulțumesc, nu este nimic grav. Am simțit la meci un fel de junghi la gambă. Din fericire, nu este nimic. A fost doar puțină încărcătură”.

VIDEO. Elena Șerban, din cantonamentul de la Rotterdam: „O onoare să fiu la lot!”

Elena Șerban nu s-a aflat în anturajul primei reprezentative în ultimii ani. Florentin Pera, precedentul selecționer, a avut alte alegeri. Portarul Dunării Brăilă spune că și-a așteptat răbdătoare rândul.

„M-am bucurat foarte mult. Și eu am fost surprinsă. Sezonul trecut nu am fost convocată, dar am muncit mai mult, mi-am văzut de treabă. A fost pentru mine o motivație să mă autodepășesc și să fiu chemată. Când am primit vestea că sunt în lot, m-am bucurat. A fost o onoare pentru mine.

Cu majoritatea fetelor am lucrat, mă înțeleg foarte bine. Suntem un grup unit, frumos. Pot să spun că foarte mult contează unitatea grupului. Mă bucur că sunt aici cu ele.

Cu Iulia (Dumanska) și Bianca (Curmenț) foarte bine, suntem unite, vorbim foarte mult. Consider că e important să avem o comunicare foarte bună, respect. Eu tot timpul m-am înțeles foarte bine cu portarii. Respectul este cel mai important!”, a spus Elena Șerban pentru GSP.ro.

Urmează Ungaria!

Miercuri, de la ora 19:00, România are meci de totul sau nimic împotriva Ungariei. Șerban a prefațat partida.

Va fi un meci foarte greu, îmi doresc să îmbunătățim puțin apărarea față de meciul de ieri. Avem potențial, cred că avem nevoie de mai multă determinare, mai multă ambiție. În ziua de astăzi, dacă ai o apărare și o poartă foarte bună, poți câștiga orice meci. Avem jucătoare foarte bune, dar poate trebuie să fim puțin mai rele și mai agresive în apărare

- Elena Șerban

Despre umplerea puținului timp liber pe care îl are în cantonament, Elena a spus: „Încerc să mă relaxez, mai fac puțină vizionare extra în cameră, avem nevoie. Mă joc puțin pe telefon, poate un film. Încerc să rămân concentrată la ce avem de făcut”.

Elena Șerban / Imagini de la încălzire, România - Danemarca // Foto: Ionuț Iordache
Elena Șerban / Imagini de la încălzire, România - Danemarca // Foto: Ionuț Iordache
Elena Șerban / Imagini de la antrenamentul oficial al României dinaintea meciului cu Japonia FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Elena Șerban / Imagini de la încălzire, România - Danemarca // Foto: Ionuț Iordache
+31 FOTO

Elena Șerban: „Sănătatea mintală a sportivilor trebuie pusă pe primul loc”

În pline dezvăluiri ale Gazetei despre abuzurile lui Gheorghe Tadici, Elena Șerban trage un semnal de alarmă în handbalul românesc.

„Eu cred că generația tânără e puțin diferită față de cum eram noi. Trebuie să știi foarte bine cum să comunici cu ei. Este foarte importantă partea psihologică, nu neapărat la copii, cât și la seniori. Contează foarte mult partea mentală, cum vorbești cu ei. Mai întâi, sportivii trebuie să fie bine antrenați psihic.

Nu vreau să învinuiesc pe nimeni, dar ar trebui pusă pe primul loc sănătatea mintală a unui sportiv. De acolo pleacă multe”, a transmis Elena Șerban.

Clasamentul la intrarea în grupa principală:

Națională

Puncte

Golaveraj

1. Danemarca

4

75-50

2. Ungaria

4

58-42

3. România

2

62-66

4. Elveția

2

50-56

5. Senegal

0

41-51

6. Japonia

0

46-67

Programul României în grupa principală:

  • 3 decembrie » Ungaria - România
  • 5 decembrie » România - Senegal
  • 7 decembrie » Elveția - România

Rezultatele înregistrate în grupa preliminară A:

Citește și:
Înfiorător! Fermin Lopez, KO: imagini greu de privit cu sângele curgând șiroaie
Liga Campionilor
Înfiorător! Fermin Lopez, KO: imagini greu de privit cu sângele curgând șiroaie
Ioana Cosma: „Ești una dintre cele mai frumoase sportive” » Replică hazlie: „Pun o poză în lenjerie, bubuie Instagramul!”
Handbal
Ioana Cosma: „Ești una dintre cele mai frumoase sportive” » Replică hazlie: „Pun o poză în lenjerie, bubuie Instagramul!”
Ioan Andone l-a pulverizat în direct la TV pe căpitanul Alex Dobre: „Nu se pune problema să îl mai lași să joace”
Superliga
Ioan Andone l-a pulverizat în direct la TV pe căpitanul Alex Dobre: „Nu se pune problema să îl mai lași să joace”
Contract suspendat?! » Decizia lui Mihai Rotaru, după umilința cu U Cluj
Superliga
Contract suspendat?! » Decizia lui Mihai Rotaru, după umilința cu U Cluj
Premieră - Mașinile electrice primesc un mic motor care reîncarcă bateria în mers. Europenii sunt în fața chinezilor cu această inovație
Profit.ro
Premieră - Mașinile electrice primesc un mic motor care reîncarcă bateria în mers. Europenii sunt în fața chinezilor cu această inovație
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!