Eliza Buceschi descrie senzația de a urca pe podium la Mondiale: ”Este ca și cum ar veni Crăciunul de zece ori într-o zi!”

Pînă acum, la Baia Mare, s-a spus despre Eliza că joacă meci de meci titulară pentru că este fiica antrenorului Costică Buceschi. Cei mai clevetitori îi dăduseră și o poreclă: "Fata lui tata!", cu trimitere la acest lucru.

Eliza a jucat însă și după ce Costică Buceschi a plecat de la Baia Mare, a fost titulară și cu Tonje Tiselj. A ajuns în "naționala" României și a demonstrat la Mondialul din Danemarca, prin evoluțiile sale, că selecționarea sa nu are comun cu tatăl ei, secundul lui Tomas Ryde.

- Turneu de vis, la 22 de ani să ai o medalie la gît nu este la îndemîna oricui, nu, Eliza?
- A fost un turneu minunat. Cum am mai spus, nimeni nu ne dădea vreo șansă cînd am ajuns aici. După faza grupelor, după cele trei înfrîngeri, toată lumea ne vedea acasă după prima săptămînă a Campionatului Mondial. Noi am luptat, ne-am învins pe noi și am reușit să facem o surpriză plăcută.

- Ai fost aleasă și în echipa tinerelor la Campionatul Mondial, jucătoare sub 22 de ani. Încă un sentiment de mîndrie, nu?
- Sînt foarte fericită, însă îmi doresc, pe viitor, să demonstrez că pot să fac parte și dintr-o echipă ideală la nivelul senioarelor. Anul trecut am primit un titlu asemănător în Champions League, anul acesta la Campionatul Mondial, așa că eu sper să pot face față acestei mici presiuni și să demonstrez că pot să duc mai departe acest talent.

- Privind înapoi la acest Campionat Mondial, cum l-ai caracteriza?
- Am început cu două meciuri foarte ușoare, Puerto Rico și Kazahstan, despre care nu putem spune nimic decît că ne-am obișnuit cu atmosfera. A urmat meciul cu Spania, în care noi ne-am spus mari speranțe, am pierdut după o primă repriză bună, însă în a doua parte am căzut inexplicabil, spun eu, după aceea moralul nostru a fost un pic lovit. A urmat meciul cu Norvegia, la fel am căzut inexplicabil după ce ne-am ținut de ele o repriză, s-au dus la 8 goluri, am încercat să ne revenim pe final, dar a fost prea tîrziu.

Au renăscut cu Brazilia

- Apoi aţi început să creşteţi.
- După meciul cu Norvegia, am stabilit și ne-am pregătit doar pentru meciul din "optimi", am mers pe teren cu Rusia, am jucat toate fetele, am încercat să facem ce aveam de făcut peste două zile cu cine urma să jucăm, că nu se știa la acea oră, iar la meciul cu Brazilia am renăscut. S-a văzut o schimbare totală și de atitudine, și de joc, și de dorință, de orice. Au fost niște meciuri minunate, chiar și cel cu Norvegia. Chiar dacă nu ne-am calificat în finală. Am demonstrat că aceea, în semifinale, a fost adevărata finală a Campionatului Mondial.

- După trei meciuri de infarct v-ați gîndit și la suporteri, să nu le mai dați emoții, pentru că a venit cel cu Polonia, lejer, dominat categoric?
- Era clar că noi vom merge pe teren hotărîte să nu le dăm nici un minut șansa de a crede că ele ne pot învinge. Am stabilit acest țel din vestiar. Am intrat pe teren și am făcut ceea ce am știut noi mai bine. Acest turneu mondial ne-a ieșit tot. Sînt foarte bucuroasă că ne-am demonstrat nouă înşine faptul că dacă jucăm cu Norvegia, cu Brazilia, cu Danemarca sau cu oricare altă echipă, sînt niște limite pe care ni le-am impus noi. Acum am demonstrat că putem lupta de la egal la egal cu oricine.

- Primul 7 al României este unul format din jucătoare cu experiență, la apus de carieră. Ce facem după ce aceste fete se vor lăsa?
- Eu mă bucur atît timp cît le mai am alături de mine şi încerc să învăț cît mai multe de la ele, se vede că noi ne formăm în jurul Cristinei Neagu, știe toată lumea că ea este liderul nostru din teren. Eu sper și-mi doresc să vină jucătoare tinere care să le ia locul celor care-şi vor termina în curînd cariera. Însă în acest moment sînt tare mîndră de toate colegele mele, de la stînga la dreapta și de la dreapta la stînga. Mă bucur că am fost aici alături de ele!

Cîteva zile fără handbal

- Care e sentimentul cînd urci pe podium la un Campionat Mondial?
- Oooo, e ca și cum ar veni Crăciunul de zece ori într-o zi! Noi ne-am și spus că o medalie la Mondiale ar fi cel mai frumos cadou de Sărbători. Poate ne-a fost umbrit puțin succesul pentru că nu am jucat finala și ne-am amintit cum am pierdut semifinala, dar oricum rămîne o amintire extraordinară!

- Cum ai fost primită la Baia Mare? Apoi cum crezi că va fi în Germania, la Thuringer?
- Abia am ajuns, mi-am văzut doar familia. Nu mai fusesem la Baia Mare de șase luni de zile. De-abia aștept să-mi văd și prietenii și sînt sigură că m-ar fi primit bine și dacă nu m-aș fi întors cu vreo medalie. În acest sfîrșit de an vreau doar să mă înconjor de iubirea celor dragi, nu vreau să mai vorbesc de handbal. Am terminat cu handbalul, vreau doar să mă bucur de Sărbătorile care urmează pentru că plec la Thuringer pe 28, pe 30 deja avem primul joc. Sper să am o parte de sezon bun în Germania, să obțin cît mai multe rezultate bune!