SPORTURI  »  HANDBAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL / SEMIFINALE

Finala CM de Handbal: Cine ia trofeul, Spania sau Danemarca? Asta e întrebarea

Dani Sarmiento zboară spre finală. Slovenii nu l-au putut opri Foto: Reuters
Dani Sarmiento zboară spre finală. Slovenii nu l-au putut opri Foto: Reuters

Articol de - Publicat sambata, 26 ianuarie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 26 ianuarie 2013 00:12

Spania a trecut în semifinale de Slovenia, iar Danemarca nu a dat nici o şansă Croaţiei. Finala se joacă duminică, la Barcelona, de la ora 18:15


Spania şi Danemarca vor juca duminică a 23-a finală mondială la handbal. Cele două echipe au plecat printre favorite la cîştigarea titlului şi şi-au respectat statutul.

Ibericii nu au avut emoţii în faţa Sloveniei, surpriza Campionatului Mondial găzduit de Spania. În Palau Sant Jordi, din Barcelona, în faţa a peste 12.000 de fani, echipa lui Valero Rivera şi-a luat tare adversara din start. A pus cinci lungimi distanţă pe tabelă, 12-7, dar s-a crezut prea repede cîştigătoare. Slovenii, care mai întorseseră în trei rînduri după ce au fost conduşi cu cinci goluri la acest Mondial, au sperat că pot face asta şi a patra oară. Şi pînă la pauză s-au apropiat la 12-13.

Speranţele lor au mai trăit însă doar cîteva minute din partea a doua, Aguinagalde, Sterbik, Albert Entrerrios şi ceilalţi spanioli au făcut ordine pe semicerc. Spania s-a distanţat iar la 5, 6, 7 şi chiar opt goluri, iar succesul a venit firesc, cu un joc la ralanti al gazdelor. 26-22 pentru iberici, iar Spania are şansa să repete succesul reuşit în 2005, în Tunisia.

A doua finală consecutivă
Danemarca a jucat strălucitor în faţa Croaţiei, în cea de-a doua semifinală. Echipa lui Ulrik Wilbek, omul care a cîştigat un titlu mondial, dar cu echipa de fete a Danemarcei, în 1997, a condus cu 7-2, 10-4 şi doar cu 14-11 la pauză. Oricît s-au străduit însă croaţii, în partea a doua, nu au reuşit să le facă faţă lui Hansen, Eggert, Noddesbo şi ceilalţi nordici. Danezii au făcut spectacol, au cîştigat cu 30-24 şi se pregătesc să joace a doua finală consecutivă. Acum doi ani, în Suedia, au avut ghinion. Franţa a cîştigat după prelungiri, 37-35, iar nordicii s-au mulţumit doar cu argintul. Acum locul doi nu mai e mulţumitor.

SEMIFINALE
Spania-Slovenia 26-22
Danemarca-Croaţia 30-24

FINALA MICĂ
azi, ora 20:00 Slovenia-Croaţia (direct Digi Sport 1)

FINALA
duminică, ora 18:15 Spania-Danemarca (direct Digi Sport 1)

Citește și:
L-a pus la punct pe Florin Tănase: „Nu are respect! Dacă îi fac și eu statistica, dă cu virgulă!”
Superliga
L-a pus la punct pe Florin Tănase: „Nu are respect! Dacă îi fac și eu statistica, dă cu virgulă!”
S-a aflat motivul pentru care patronul de la FCSB insistă cu Mihai Toma: „Mi-a zis MM...”
Superliga
S-a aflat motivul pentru care patronul de la FCSB insistă cu Mihai Toma: „Mi-a zis MM...”
Gigi Becali îl vrea pe golgheterul din Superliga: „Mâine mă interesez de el” + Negocieri „în secret” pentru Bîrligea: „Renunț la un milion acum”
Superliga
Gigi Becali îl vrea pe golgheterul din Superliga: „Mâine mă interesez de el” + Negocieri „în secret” pentru Bîrligea: „Renunț la un milion acum”
Cum s-au relaxat Ștefan Baiaram și soția Cristina, după victoria 4-0 cu Petrolul
Stiri extrasport
Cum s-au relaxat Ștefan Baiaram și soția Cristina, după victoria 4-0 cu Petrolul
Stațiunile Neptun, Jupiter, Venus, Saturn, Olimp, Costinești, Eforie și zona Tuzla atrag capital privat
Profit.ro
Stațiunile Neptun, Jupiter, Venus, Saturn, Olimp, Costinești, Eforie și zona Tuzla atrag capital privat
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Omul din umbră din echipa „Zeiței de la Montreal”: „Nota 10? Meritul Nadiei 80%. Eu – 1%!” + De ce nu vorbește Comăneci despre barbariile lui Karolyi

Cea mai mare sală polivalentă din România e aproape gata: „Aceasta este valoarea totală a investiției”


Comentarii (3)
costixxl
costixxl  •  26 Ianuarie 2013, 10:43

FINALA MICĂ azi, ora 20:00 Slovenia-Croaţia (direct Digi Sport 1) FINALA duminică, ora 18:15 Spania-Danemarca (direct Digi Sport 1) DOLCE SPORT SI DIGI SPORT SUNT 2 POSTURI TV MECIURLE DE HANDBAL SUNT PE DOLCE NU DIGI!

fcbm
fcbm  •  26 Ianuarie 2013, 10:18
Postat de vicrapidistu pe 26 Ianuarie 2013, 10:11

Romania cand va mai juca macar o semifinala ??

Cand se va investi si in Handbal....

vicrapidistu
vicrapidistu  •  26 Ianuarie 2013, 10:11

Romania cand va mai juca macar o semifinala ??

Vezi toate comentariile (3)
Comentează