Articol de Costi Prună - Publicat sambata, 22 martie 2025 10:56 / Actualizat sambata, 22 martie 2025 11:24
Manșa tur din play off-ul Ligii Campionilor dintre Rapid și CSM București se va juca astăzi în Sala Polivalentă de la ora 19:00, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Prima Sport și Digi Sport.
Selecționerul României, Florentin Pera, consideră că derby-ul românesc din Liga Campionilor dintre Rapid și CSM București demonstrează că liga națională a României este un campionat puternic și speră că experiența acumulată de jucătoarelor românce va ajuta și echipa națională.
Florentin Pera va fi prezent în Sala Polivalentă pentru a vedea live derby-ul dintre Rapid și CSM București. El a caracterizat și analizat pentru GSP modul de exprimare al celor două echipe și consideră că datorită galeriei, Rapid o poate încurca pe CSM București, campioana fiind favorită la calificarea în sferturile de finală.
Florentin Pera a analizat prima manșă dintre Rapid și CSM București, derby românesc în Liga Campionilor
-Bună ziua, domnule Pera! A sosit și ziua marelui meci dintre Rapid și CSM București. Ce înseamnă această partidă pentru handbalul românesc?
-Faptul că avem o confruntare între două echipe din România în fazele superioare a celei mai importante competiții europene, EHF Champions League, confirmă valoarea ridicată a campionatului intern, cât și aspirațiile ambelor echipe. Ne dorim ca experiența acumulată de jucătoarele lotului național în Liga Campionilor să se reflecte și la echipa națională. Partea bună este că vom avea o reprezentantă în sferturile de finală și putem spera la o calificare în Final Four.
CSM are experiență, Rapid este ambițioasă!
- Florentin Pera, selecționer România
-Cum ați caracteriza cele două echipe?
-CSM București este o echipă care are în componență jucătoare cu mai mare experiență în Liga Campionilor și în meciuri cu miză la nivel internațional. Rapid București este o echipă ambițioasă, cu potențial și capacitate de a se mobiliza în momentele importante.
-CSM București este favorită, dar credeți că Rapid poate produce surpriza?
-Rapid București este capabilă să producă surpriza, chiar dacă nu pleacă din postura de favorită, având în vedere că are în spate o galerie fantastică, iar acest aspect poate fi determinant în situația unui joc echilibrat.
-CSM s-a clasat pe locul 3 în grupă, ratând din nou calificarea directă în sferturi. De ce nu a realizat acest lucru?
-Echipei CSM București i-a lipsit un start mai bun în Liga Campionilor și de asemenea a contat faptul că nu a obținut puncte împotriva lui Metz si Ferencvaros, adversarii direcți in lupta pentru primele doua locuri în grupă.
-Rapid s-a calificat după ultimul meci din grupă în play-off, având un parcurs oscilant. Cum explicați acest lucru?
-Rapid București a avut parte de o grupă dificilă, a început bine cu un rezultat de egalitate pe terenul lui Vipers, a mai făcut jocuri bune cu Team Esbjerg acasă sau cu Gyor în deplasare, însă faptul că echipa s-a confruntat cu anumite probleme de lot, nu a avut stabilitatea necesară pentru un parcurs la nivelul așteptărilor propriilor suporteri.
Florentin Pera: „Contează cum va juca Rapidul în apărare”
-Ce scenariu ar putea fi în meciul de astăzi?
-Dacă Rapid va alege să joace mai compact în zona centrală la pivot și linia de 9m, CSM va fi nevoită să deschidă jocul pe extreme, unde are jucătoare de un nivel foarte bun. Poarta și apărarea echipei CSM București au un rol important în multe dintre jocurile echipei, în care asupra Cristinei Neagu se iau măsuri speciale în apărare.
-Care credeți că sunt plusurile și minusurile celor două formații?
-CSM București a avut un randament bun la poartă în acest sezon, este puternică in zona centrală pe faza de apărare. De asemenea coeziunea și eficiența triunghiului Neagu-Pintea-Omoregie reprezintă puncte forte în jocul echipei pe faza de atac. În multe jocuri în care Neagu și Omoregie nu au fost în cea mai bună formă, jocul echipei nu a avut același nivel de exprimare.
În ceea ce privește pe Rapid București, Șandru traversează o perioadă foarte bună. Rapid are mobilitate și agresivitate în apărare și prin presiunea pusă pe linia de 9m pot pune probleme în construcția adversarului. De asemenea au jucătoare capabile atât să câștige dueluri 1x1 cât și să înscrie de la 9m. Kassoma este o jucătoare exponențială ce poate face diferența împotriva oricărui adversar. Rapid este nevoită să facă schimbare atac-apărare cu Lara Gonzalez, aspect ce oferă adversarului șansa de a marca goluri ușoare pe tranziție ofensivă.
-Ce jucătoare v-au impresionat până acum de la cele două echipe?
-De la CSM București, Cristina Neagu a arătat că este un lider incontestabil, iar în multe momente de criză ale echipei a arătat luciditate luând decizii foarte bune, fiind o jucătoare cheie pentru echipă. Omoregie a avut unul dintre cele mai bune sezoane în tricoul echipei CSM. Pintea și Moreschi au făcut de asemenea jocuri bune și sper ca și Hosu să evolueze. CSM are pe bancă jucătoare care le pot suplini în anumite momente pe Neagu și Omoregie sau completa alte posturi. De la Rapid, Șandru a avut un nivel foarte bun în ultima perioadă, având în vedere că a evoluat mai puțin în startul sezonului, iar ea poate fi completată de Ciucă. Colaborarea eficientă pe cupluri Polman/Buceschi-Kassoma este foarte bine definită. Grozav și Stoica au avut multe evoluții apreciate și pot contribui pozitiv în jocul echipei.
Selecționerul României: „Suporterii o vor ajuta pe Rapid”
-Cât de mult va conta faptul că Rapid este gazdă la meciul de astăzi și va avea galeria alături?
-Vor conta enorm suporterii Rapidului ce creează o atmosferă extraordinară , reprezintă cu adevărat al optulea jucător. O asemenea susținere responsabilizează și generează încredere fiecărei jucătoare în parte.
-Cum vi se pare acest sezon din Liga Campionilor?
-Acest sezon al Ligii Campionilor a fost unul dintre cele mai echilibrate și disputate sezoane din ultimii ani. In primul rând, au fost echipe mai puternice decât în sezoanele precedente, calificarea din grupă s-a jucat până în ultima etapă. Au existat echipe care au creat surprize ,dar care au dovedit ulterior că sunt formații cu potențial și fac față rigorilor Ligii Campionilor.
Partida dintre Rapid și CSM București va începe la ora 19, va fi transmisă în direct de Digi Sport și Prima Sport și liveTEXT pe GSP.ro.