SPORTURI  »  HANDBAL  »  SUPERCUPA ROMÂNIEI

FRH i-a sancționat drastic pe arbitrii din duelul Gloria Bistrița – CSM București: „Greșita aplicare a regulilor de joc”

Gabriel Badiu și Ioan Barbu, suspendați pe 10 etape/Foto: Handbal Mania/Sportpictures.eu
Gabriel Badiu și Ioan Barbu, suspendați pe 10 etape/Foto: Handbal Mania/Sportpictures.eu

Articol de - Publicat vineri, 28 august 2026 13:10 / Actualizat vineri, 28 august 2026 13:14

Comisia Centrală de Disciplină a Federației Române de Handbal a anunțat suspendarea pe 10 etape a cuplului de arbitri Gabriel Badiu/Ioan Barbu, după ce s-a analizat prestația acestora în semifinala SuperCupei României dintre Gloria Bistrița și CSM București (40-38).

În urmă cu o săptămână, Gloria Bistrița și CSM București s-au întâlnit în TeraPlast Arena, în cea de-a doua semifinală a SuperCupei României la handbal feminin. „Tigroaicele” au controlat prima parte a jocului și au condus chiar și la 6 goluri, dar gazdele au revenit și, după prelungiri, s-au impus cu 40-38.

CSM București: „Considerăm legitim să întrebăm care au fost criteriile care au stat la baza delegării arbitrilor”

Arbitrajul de la acest joc a fost aprig contestat de reprezentanții lui CSM București, care au emis un comunicat dur la câteva ore după finalul jocului.

„În aceste condiții, considerăm legitim să întrebăm care au fost criteriile care au stat la baza delegării arbitrilor pentru această partidă și cine își asumă responsabilitatea pentru prestația acestora.

Totodată, le transmitem un sincer „mulțumim” celor care au considerat că această delegare este cea mai potrivită pentru un asemenea meci.

Federația Română de Handbal are datoria să analizeze cu maximă seriozitate cele întâmplate, să tragă concluziile necesare și să ia măsurile care se impun. Nu putem vorbi despre credibilitate și performanță cât timp asemenea situații sunt tratate ca simple accidente și apoi uitate”, a transmis Aurelia Brădeanu, team manager-ul lui CSM București.

Gabriel Badiu și Ioan Barbu, suspendați pe 10 etape de Comisia Centrală de Disciplină

Comisia Centrală de Disciplină a Federației Române de Handbal s-a reunit vineri, 28 august, în prezența membrilor Daniel Vasile (președinte), Viorel Vicea (vicepreședinte) și Valerică Dincă (membru).

După analiza documentelor prezentate, CCD a decis sancționarea cuplului de arbitri Gabriel Badiu/Ioan Barbu pentru 10 etape. Motivul suspendării este „greșita aplicare a regulilor de joc și a celorlalte regulamente, care influențează în mod direct rezultatul final al jocului sau care favorizează în mod evident una dintre echipe”.

Conform procesului verbal, sancțiunea se aplică la categoria Liga Națională – feminină.

Urmând modelul CSM București, clubul SCM Râmnicu Vâlcea s-a plâns, prin intermediul rețelelor de socializare, pentru deciziile de la finalul duelului cu CSM Corona Brașov din cealaltă semifinală a SuperCupei României.

Comisia Centrală de Disciplină a solicitat clubului vâlcean un punct de vedere, până la următoarea ședință din data de 01.09.2026.

Citește și:
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Media
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Superliga
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Campionate
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Campionate
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (5)
Gabbibo2spre3
Gabbibo2spre3  •  29 August 2026, 21:22
Postat de mihairatiu pe 28 August 2026, 14:52

Ce au greșit arbitrii? Un adevărat jurnalist scria ce s-a întâmplat, să înțeleagă cititorul.

„greșita aplicare a regulilor de joc și a celorlalte regulamente, care influențează în mod direct rezultatul final al jocului sau care favorizează în mod evident una dintre echipe” Dar daca cititorul citeste doar titlul...

mihairatiu
mihairatiu  •  28 August 2026, 14:52

Ce au greșit arbitrii? Un adevărat jurnalist scria ce s-a întâmplat, să înțeleagă cititorul.

moise
moise  •  28 August 2026, 13:48
Postat de balderis pe 28 August 2026, 13:42

CH Rapid, a făcut mai multe contestații însoțite de probe video ! Credeți că s-a luat vre-o măsură ? Niciodată ! Cum a făcur CSM, cum gata , 10 etape !!! Vă dați seama ce arbitraje vom avea la jocurile cu CSM !!? Vedem chiar în seara asta !

Am văzut la meciul cu Bistrița. Nu orice contestație, a oricui, oricând, trebuie finalizată la fel. Clar că e nevoie de echidistanta. Dovedită și probată permanent.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează