SPORTURI  »  HANDBAL  »  SERBIA

FOTO Gafă imensă a organizatorilor în prima zi a Europeanului de handbal! Au confundat steagul și a ieșit scandal: „Rușine!”

Spania - Serbia la Campionatul European de handbal masculin / Foto: Imago Images
Spania - Serbia la Campionatul European de handbal masculin / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat joi, 15 ianuarie 2026 21:46 / Actualizat joi, 15 ianuarie 2026 21:56

Campionatul European de handbal masculin a început cu un scandal chiar de la primele meciuri. La pauza meciului dintre Spania și Serbia, încheiat cu 29-27, cei de la EHF au postat pe rețelele de socializare o imagine cu scorul de la pauză, însă organizatorii au încurcat steagul Serbiei.

La pauză Spania conducea cu 19-15, iar în dreptul ei a apărut steagul Cehiei.

FOTO. Gafă în prima zi a Campionatului European de handbal » Sârbii au luat foc după ce organizatorii le-au confundat steagul

Gafă imensă a organizatorilor în prima zi a Europeanului de handbal! Au confundat steagul și a ieșit scandal: „Rușine!”
Greșeala făcută de EHF la pauza meciului Spania - Serbia

Imediat după ce postarea a început să facă valuri pe rețelele de socializare, presa din Serbia a reacționat. Cei de la sportal.blic.rs au titrat: „Rușine: Steagul Serbiei nu arată așa! Organizatorii l-au încurcat”.

„Handbaliștii sârbi și-au început participarea la Campionatul European din Danemarca cu o confruntare împotriva Spaniei, iar organizatorii turneului au comis o gafă scandaloasă la pauza meciului.

Mai exact, organizatorii Campionatului European de handbal au publicat pe contul lor oficial de X, la pauză, scorul meciului dintre Serbia și Spania, însă, în loc de steagul țării noastre, au pus steagul Cehiei.

Acest lucru, desigur, nu a trecut neobservat de utilizatorii acestei rețele sociale din Serbia, astfel că gafa jenantă a organizatorilor CE a atras rapid atenția publicului intern”, au notat jurnaliștii sârbi.

Spania și Serbia fac parte din Grupa A de la Campionatul European de handbal masculin, alături de Austria și Germania. Sârbii vor mai juca Germania pe 17 ianuarie, de la ora 21:30 și cu Austria pe 19 ianuarie, de la ora 19:00.

Grupele Campionatului European de handbal masculin:

  • Grupa A: Austria, Germania, Spania, Serbia - (Herning, Danemarca);

  • Grupa B: Danemarca, Macedonia de Nord, Portugalia, România - (Herning, Danemarca);

  • Grupa C: Cehia, Franța, Norvegia, Ucraina - (Baerum, Norvegia);

  • Grupa D: Muntenegru, Slovenia, Elveția, Insulele Feroe - (Baerum, Norvegia);

  • Grupa E: Croația, Georgia, Olanda, Suedia - (Malmo, Suedia);

  • Grupa F: Ungaria, Islanda, Italia, Polonia - (Kristianstad, Suedia).

    În paranteză, orașul și țara unde se vor juca meciurile.

Citește și:
FCSB a primit interdicție la transferuri! » Cât timp e valabilă și cum poate fi ridicată
Superliga
FCSB a primit interdicție la transferuri! » Cât timp e valabilă și cum poate fi ridicată
Neobișnuit: ce a decis Gheorghe Hagi în dimineața meciului cu Suedia
Nationala
Neobișnuit: ce a decis Gheorghe Hagi în dimineața meciului cu Suedia
Ciprian Marica l-a văzut pe Reghecampf la treabă, apoi și-a pus mâinile în cap: „Vai mama mea! Ceva rău de tot!”
Superliga
Ciprian Marica l-a văzut pe Reghecampf la treabă, apoi și-a pus mâinile în cap: „Vai mama mea! Ceva rău de tot!”
Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein
Special
Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aici jucăm cu Suedia! » „Căpșuna” de 300 de milioane de euro, cu un cub de 64 de tone și două hoteluri

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează