SPORTURI  »  HANDBAL  »  DORINŢĂ

Gaţu: "Vreau ca handbalul nostru să urce pe podium şi la fete, şi la băieţi"

Articol de GSP - Publicat luni, 03 ianuarie 2011 00:00

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, a declarat că îşi doreşte ca handbalul românesc să revină la perioada de glorie şi să ajungă pe podium atât la feminin cât şi la masculin.

"Aştept ca handbalul să revină în perioada de glorie, să urce pe podium şi la băieţi şi la fete. Îmi amintesc că în '61 - '62 eram campioni mondiali şi la băieţi şi la fete. În 2010 ascensiunea nu s-a oprit. Dacă la mondialul din 2009 ne-am calificat cu greu şi nu am obţinut o clasare prea bună, eu sper ca acum băieţii să depăşească acele rezultate. Cel mai simplu ar fi să iasă din grupe", a spus Gaţu, preluat de Mediafax.

Preşedintele FRH a afirmat că obiectivul său stabilit cu antrenorul Vasile Stângă este calificarea României la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012. "Suntem optimişti după rezultatul obţinut de naţionala fetelor, însă trebuie să fim şi realişti. La handbalul masculin, obiectivul stabilit este promovarea în grupele principale. Cu domnul Stângă am un alt obiectiv, acesta fiind calificarea la Jocurile Olimpice. Pentru acest lucru trebuie să intre în primele 12 echipe la Campionatul Mondial", a adăugat Gaţu.

Conducătorul handbalului românesc a mai spus că mizează pe orgoliul băieţilor, care vor dori să se apropie cât mai mult de rezultatul naţionalei feminine, care a cucerit bronzul la Campionatul European: "Sunt convins că performanţa fetelor a fost aplaudată de băieţi, iar acum apare o răbufnire masculină şi vor să ajungă şi ei ca ele. Dacă jucătorii vor intra în teren conştienţi că pot să învingă şi dacă vor neglija cartea de vizită a adversarilor, s-ar putea ca buturuga mică să răstoarne carul mare".

Gaţu a participat la antrenamentul de azi al echipei masculine de handbal a României, aflată în cantonament la Complexul Olimpic "Sydney 2000" de la Izvorani.

Citește și:
FCSB renunță de urgență la Ghencea! Unde se mută de la următorul meci
Superliga
FCSB renunță de urgență la Ghencea! Unde se mută de la următorul meci
Soția lui Andrei Ivan a încins Instagramul din Vietnam. Apariția provocatoare care a atras toate privirile
Stranieri
Soția lui Andrei Ivan a încins Instagramul din Vietnam. Apariția provocatoare care a atras toate privirile
Cum arată astăzi satul care l-a dat României pe Ivan Patzaichin: IMAGINI din altă lume! Singurul mod prin care poți ajunge
Special
Cum arată astăzi satul care l-a dat României pe Ivan Patzaichin: IMAGINI din altă lume! Singurul mod prin care poți ajunge
Liber la bere pe stadioane! Cea mai cunoscută susținătoare a celor de la UTA a furat startul
Superliga
Liber la bere pe stadioane! Cea mai cunoscută susținătoare a celor de la UTA a furat startul
FOTO Gară istorică din București este demolată
Profit.ro
FOTO Gară istorică din București este demolată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (1)
dilibau
dilibau  •  03 Ianuarie 2011, 23:20

Sa fim realisti: jucam in grupe cu Croatia, care ne-a batut de ne-a scos handbalul din cap, iar Danemarca e in primele 4 echipe din lume. Nu-l mai avem pe Zoran Kurtes sa le ridice moralul baietilor. Sper ca Vasile Stanga sa mai reuseasca vreo surpriza ca cea din Rusia, dar e greu cand te bate Spania la Oradea la 15 goluri diferenta...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează