SPORTURI  »  HANDBAL  »  URMĂRITĂ DE GHINION, HANDBALISTA ROXANA GATZEL DECLARĂ:

Gatzel: "Îmi va fi greu în faţa televizorului pe timpul Olimpiadei"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 23 iulie 2008 00:00

Chimista Roxana Gatzel ratează Olimpiada din cauza accidentărilor dar le va ţine pumnii colegelor sale

De departe cea mai ghinionistă handbalistă din lotul campioanei României la handbal feminin, Roxana Gatzel a jucat foarte puţin pentru Oltchim în ultimii doi ani, şase luni fiind suspendată de Federaţia Europeană de Handbal pentru dublă semnătură şi alte luni bune fiind accidentată. Centrul chimist a fost titulară de drept la naţionala feminină dar a pierdut participarea la Jocurile Olimpice tot din cauza accidentărilor şi spune că îi va fi greu în faţa televizorului:

„Pentru orice sportiv visul cel mare este participarea la Jocurile Olimpice. Şi eu mi-am dorit acest lucru, am muncit din greu dar uite că am avut ghinion. Îmi va fi mai greu să văd meciurile la televizor decât mi-ar fi fost pe teren dar le ţin pumnii fetelor şi sper să se întoarcă acasă cu o medalie. Le cunosc bine, au valoare să se bată pentru primele poziţii ale clasamentului final. Cât despre mine, nu ştiu dacă voi mai prinde o Olimpiadă dar speranţa moare ultima…”

„Acum sunt bine”

„Ca în ultimii doi ani nu am avut niciodată aşa ghinioane. Am fost suspendată, am fost accidentată, mi-am revenit apoi iar m-am accidentat... Bine că a trecut, acum mă simt bine, mă antrenez normal şi sper să fi spart toate ghinioanele. Urmează un campionat greu, o participare în Liga Campionilor şi mă voi strădui să ajut echipa cum pot eu mai bine”, completează Roxana Gatzel.

Chimista crede că Oltchim poate face o nouă figură frumoasă în Liga Campionilor:

„Toţi iubitorii handbalului din Râmnic vor să ajungem în semifinale măcar. Va fi greu, nu poate fi mai uşor decât în sezonul trecut dar ne vom bate pentru fiecare punct pus în joc şi vom încerca să nu mai repetăm greşelile din sezonul trecut. Vrem să ne luăm revanşa faţă de Lada Togliatti dar e clar că toate echipele din grupă au valoare şi îşi doresc calificarea.”

„Nu se pune problema să plec de la Oltchim”

Roxana Gatzel nu comentează plecarea lui Gheorghe Tadici de la Vâlcea şi  dezminte zvonurile conform cărora şi-ar dori să plece de la Oltchim:

„Nici nu se pune problema. Eu am semnat prelungirea contractului cu Oltchim pentru încă două sezoane, vreau să îmi onorez acest contract şi să joc cât mai mult, îmi este dor să joc şi să ajut echipa. La Vâlcea m-am simţit excelent, nu am motive să îmi doresc să plec.”

Citește și:
Marius Baciu a rupt tăcerea după despărțirea de FCSB: „Așa s-a purtat Becali cu mine!” » Reproș pentru Mihai Stoica
Superliga

Nu va mai juca tenis în 2026 și a plecat să exploreze una dintre „Cele 7 minuni ale lumii”
Tenis

Lovitură neașteptată: Adrian Mutu, la un pas să plece din România » GSP l-a surprins la negocieri!
Media

Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Stiri extrasport
Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Hagi evaziv, supărare și ședință la FRF » Ce urmează la națională după prestațiile horror din Liga Națiunilor

Comentarii (2)
 •  25 Iulie 2008, 22:14

Nea Alecule, o stii p'aia cu "tunde oaia si berbecul" ? :) Gatzel pare a intra in grupul sportivilor foarte valorosi care, din pacate, se re-accidenteaza ! De ce ? Pentru ca sunt fortzati sa revina cat mai repede. Exemple ? Din fotbal: Adrian Ilie, Chivu, Radoi. Ba chiar si Cristina Varzaru - daca nu ma insel. Sa speram ca nu va patzi la fel si Vizitiu. Ca sa zici ca Roxana e jalnica inseamna ca matale te uiti la alt televizor... Cu Mihaela Senocico ai nimerit-o.

 •  24 Iulie 2008, 08:50

NICIODATA NU A FOST O MARE HANDBALISTA.CA CENTRU... JALNICA.TADICI A TRAS DE EA CA DE UN CIINE MORT.SENOCICO II DA CLASE. CUM SA PLECE DE LA VLICEA CIND A LUAT SI IA O CARUTA DE BANI .

Vezi toate comentariile (2)
Comentează