SPORTURI  »  HANDBAL  »  TADICI LA 70 DE ANI

SPECIAL Gheorghe Tadici, prin ochii fostelor sale jucătoare: „Mi-a deschis drumul către marea performanță” + „E dur, dar are o inimă foarte mare!”

Momentul emoționant de după victoria contra Ungariei în semifinala de la CM 2005, cu Gheorghe Tadici îmbrățișându-le pe Valentina Ardean Elisei și Roxana Gatzel
Momentul emoționant de după victoria contra Ungariei în semifinala de la CM 2005, cu Gheorghe Tadici îmbrățișându-le pe Valentina Ardean Elisei și Roxana Gatzel

Articol de , - Publicat luni, 28 martie 2022 14:05 / Actualizat luni, 28 martie 2022 14:28

Șase handbaliste reprezentative, Aurelia Brădeanu, Valentina Ardean Elisei, Paula Ungureanu, Simona Gogîrlă, Valeria Beșe și Roxana Gatzel, care au colaborat cu Gheorghe Tadici la echipa națională, unele și la cea de club, îl descriu drept un antrenor exigent, cu caracter puternic, dar corect.

Timpul petrecut de experimentatul antrenor în lumea handbalului și-a lăsat o amprentă apăsată asupra celor cu care a lucrat. Odată cu notorietatea, cu performanțele reușite la echipa de club, apoi la cea națională, prezența lui a devenit mai vizibilă, reacțiile mai comentate, cuvintele studiate până la urzeală. Câteva jucătoare de prestigiu cu care a lucrat îi fac un portret frust, creionat în primele cuvinte care vin în minte după ce aud despre cine este vorba.

Introspecția lui Gheorghe Tadici: „Exigent, da. Dar nu dur!” » Clubul care i-a oferit cel mai mare contract din carieră: „Nu e niciun mare secret”
TADICI LA 70 DE ANI
Introspecția lui Gheorghe Tadici: „Exigent, da. Dar nu dur!” » Clubul care i-a oferit cel mai mare contract din carieră: „Nu e niciun mare secret”

„M-a ajutat să ajung omul care sunt astăzi”, spune Valentina Ardean Elisei 

„În primul rând, este antrenorul care m-a descoperit și care m-a lansat în lumea handbalului. Un antrenor foarte bun, cu rezultate importante în sportul românesc și care a scos multe jucătoare”, spune Valeria Beșe, 42 de ani, inter stânga de forță care a debutat la Silcotub Zalău în 1994, sub supravegherea lui Tadici, pe care l-a urmat apoi la Oltchim din 2006. 

„Dânsul m-a sprijinit foarte mult, a fost antrenorul care de la începutul carierei mele la senioare, la națională, m-a ajutat să ajung omul care sunt astăzi”, adaugă și Valentina Ardean Elisei, 39 de ani, extrema stânga care a fost una dintre cele mai longevive jucătoare ale naționalei din anii 2000 încoace.

Roxana Gatzel, centrul acum în vârstă de 41 ani, continuă în aceeași notă. „Pentru mine, Gheorghe Tadici este antrenorul care mi-a deschis drumul către marea performanță, antrenorul care a avut încredere în mine și mi-a oferit șansa de a juca, antrenorul alături de care am făcut cele mai înalte performanțe atât la nivel de națională, cât și la nivel de echipă de club”, punctează ea. 

„Domnul Tadici a fost pentru mine unul dintre cei mai buni antrenori pe care i-am avut în carieră, cel care m-a adus, m-a propulsat la echipa națională”, subliniază și Paula Ungureanu, 41 de ani, unul dintre cei mai valoroși portari pe care i-a avut România.

„Tadici, antrenor bun? S-a dovedit că e așa”

Cum îl văd ele ca antrenor și cum îi măsoară influența asupra handbalului de la noi? „Aș avea foarte multe de spus și cred că nu am termina niciodată să discutăm despre domnul Tadici”, începe zâmbind Aurelia Brădeanu, 42 de ani, handbalista versatilă care a jucat atât centru, cât și inter stânga sau dreapta. 

„Din punctul meu de vedere, este unul dintre cei mai valoroși antrenori și oameni din handbal pe care i-a avut România și încă îi are. Trebuie să profităm de acest lucru și să ne bucurăm”, adaugă ea.

„Este unul dintre pilonii a ceea ce s-a construit, ce s-a realizat în ultimii ani în handbalul românesc. Dacă e un antrenor bun? S-a dovedit că e așa pentru că este cel care are cele mai multe rezultate din România”, indică Beșe. „Că au fost metodele bune, că au fost proaste, până la urmă, așa s-a dovedit. Vrem, nu vrem, asta este până să apară alt antrenor care să demonstreze că poate fi mai bun decât dânsul”.

„Este un antrenor foarte bun, care cere foarte multă disciplină, sever, dar dacă nu ai disciplină nu poți să faci performanță. Așa cum s-a văzut, multe jucătoare tinere au crescut alături de dânsul. Le place unora, nu le place, a crescut multe handbaliste bune”, crede și Simona Gogîrlă, 46 de ani, fostul inter care a devenit, la rândul ei, antrenoare. 

„O persoană exigentă, un caracter puternic, dar în același timp un om cu o inimă, cu un suflet mare, care a știut tot timpul să scoată ce este cel mai bun dintr-o sportivă și să-și dedice toată viața pentru a da jucătoare pe bandă rulantă. Trebuie să fim realiști, multe au ajuns pe mâna dânsului și au devenit adevărate jucătoare”, mai spune Brădeanu

Aproape aceleași cuvinte le rostește și Ardean Elisei: „Este un antrenor dur, dar încearcă să scoată ce e mai bun de la jucătoare și are o inimă foarte mare”.

Gheorghe Tadici, prin ochii fostelor sale jucătoare: „Mi-a deschis drumul către marea performanță” + „E dur, dar are o inimă foarte mare!”
Gheorghe Tadici în 1994, încadrat de portarul Cristina Dogaru și pivotul Corina Șchiopu, pe când era la prima experiență de antrenor principal al naționalei // FOTO Imago Images

Importante pentru Gheorghe Tadici, atitudinea și disciplina

Cuvântul dur revine în aproape fiecare descriere. „Un antrenor dur, alături de care nu este ușor să lucrezi, dar care apreciază foarte mult jucătoarele care își doresc, care muncesc și care își fac treaba pe teren. Un antrenor corect, pentru dânsul nu au contat niciodată numele, ci dacă ai intrat pe teren și ai dat tot ce poți”, nuanțează Gatzel

„Este un antrenor pentru care contează foarte mult caracterul jucătoarei, pentru el sunt foarte importante atitudinea și disciplina. Dacă ești disciplinat, așa cum cere dânsul, nu ai probleme”, spune și Ungureanu.

Aurelia Brădeanu pune pensula cu culori și adaugă alte trăsături la portretul antrenorului. „La început, am avut un șoc până să-i înțeleg caracterul, dar ușor, ușor m-am acomodat pentru că vremurile pe care le-am trăit împreună au fost bune, am avut rezultate. Când ai rezultate, nu te mai plângi că a fost greu, că a fost exigent”, spunea ea. 

„Consider că dacă ești un tip mai blând, nu prea faci performanță cu vorba bună. Chiar sunt prea puține cuvintele pentru cineva care a însemnat ceva pentru mine din punct de vedere handbalistic”. La fel și Paula Ungureanu: „Sincer, s-a acomodat dânsul cu felul meu de a fi, m-a cunoscut foarte bine, mi-a citit caracterul și a știut să facă în așa fel încât să-mi aduc aportul sută la sută”.

Iar Gogîrlă încheie cu semnătura finală peste pânza așezată pe un șevalet imaginar. „Este un personaj important în handbalul românesc mai ales pentru că a fost antrenorul României la acel Campionat Mondial din 2005 la care am participat și eu. Cred că înseamnă mult pentru România, pentru handbalul feminin, și-a pus amprenta asupra multor jucătoare, de la națională și de la echipele de club”.

Amintiri cu Gheorghe Tadici

  • „Este foarte greu să aleg o singură amintire, am avut multe rezultate împreună, dar cea care îmi vine imediat în minte este chiar prima, de când aveam 16 ani, când am câștigat City Cup cu Zalăul. Apoi Cupa Cupelor de la Oltchim, Supercupa Europei, toate cupele pe care le-am obținut alături de dânsul” - Valeria Beșe
  • „Sunt foarte multe amintiri, dar ca să zâmbim puțin, îmi aduc aminte din tinerețe, eram într-un cantonament la Șuioru și făceam o alergare de durată la care aveam niște greutăți în ambele mâini, iar dânsul era undeva cu mașina în spatele nostru și îmi spunea: «Stoica, dă drumul la picioare!» (pe atunci așa mă numeam). «Nu mai pot, dați cu mașina peste mine», i-am răspuns eu” (râde în hohote) - Aurelia Brădeanu
  • „Când am luat medalia de argint în 2005, au fost momente foarte frumoase și mă bucur că am făcut parte din echipă. Dânsul a fost foarte bucuros, dar cred că este o persoană foarte puternică și știe cum să-și stăpânească emoțiile” - Valentina Ardean Elisei
  • „Cea mai memorabilă, mai frumoasă și mai vie amintire care-mi vine acum în minte este de la Campionatul Mondial din 2005, meciul cu Ungaria, când la final, dânsul, foarte emoționat, ca și noi, a venit și ne-a strâns în brațe pe mine și pe Ardean Elisei” - Roxana Gatzel
  • „Pentru mine a fost punctul culminant pentru că am luat medalia de argint la Campionatul Mondial de la Sankt Petersburg în 2005. A fost un moment extraordinar, nu credeam că vom reuși, dar am făcut-o sub comanda dânsului” - Simona Gogîrlă
  • „Cea mai plăcută amintire cu dânsul este argintul din Rusia. Tot turneul mi-l amintesc încă, a fost ceva de vis pentru noi, prima mea medalie la nivel de națională senioare, a contat și contează încă foarte mult pentru mine” - Paula Ungureanu

Florentin Pera: „Tadici, bun organizator și un om sufletist”

Florentin Pera (foto, cu Gheorghe Tadici), fostul antrenor de la SC Rm. Vâlcea, actualmente la ȚSKA Moscova, prețuiește experiența de a fi lucrat cu Tadici pe când acesta a fost selecționer între 2012 și 2015, ultimul interval petrecut pe banca reprezentativei. Tehnicianul în vârstă de 42 de ani spune că „mă număr printre cei care au avut privilegiul de a colabora cu dânsul la echipa națională, perioadă în care l-am cunoscut atât ca antrenor, cât și ca om. Pot spune că este un profesionist desăvârșit, un foarte bun organizator și un om sufletist”. 

Gheorghe Tadici, prin ochii fostelor sale jucătoare: „Mi-a deschis drumul către marea performanță” + „E dur, dar are o inimă foarte mare!”

Pera îi adresează, de asemenea, câteva cuvinte la împlinirea a 70 de ani: „În primul rând, vreau să-i urez domnului Tadici la mulți ani, multă sănătate, putere de muncă și să-l felicit pentru tot ce a realizat în cariera sa. De asemenea, îi doresc să rămână la fel de implicat în acest sport pentru care și-a sacrificat ani buni din viață, sacrificii care au fost recompensate de rezultate notabile atât pe plan național, cât și internațional”.

Puteai să fii cea mai renumită jucătoare, dacă dânsul considera că nu-ți faci treaba, la fel de bine stăteai pe bancă. 

- Roxana Gatzel

Fiecare antrenor este unic în felul său, are o particularitate, face cum simte, are calitățile și defectele lui, dar mai așteptăm până va fi cineva care să califice România la două ediții ale Jocurilor Olimpice.

- Valeria Beșe

Urări pentru Gheorghe Tadici

  • „Îi urez la mulți ani cu sănătate în primul rând, pentru că mai bună decât toate, și succes în continuare fiindcă pare că se ține tare, chiar dacă are 70 de ani!” - Valeria Beșe 
  • „În primul rând, îi doresc multă, multă sănătate, este cea mai importantă în ziua de astăzi, și tot binele din lume. Să trăiască peste 100 de ani, să fie la fel de implicat în handbal pentru că trebuie să ne redresăm și avem nevoie de oameni ca dânsul!” - Aurelia Brădeanu 
  • „Îi doresc multă, multă sănătate, că este cea mai importantă, sunt convinsă că dacă are sănătate poate să facă în continuare ceea ce știe cel mai bine și ceea ce-și dorește!” - Valentina Ardean Elisei 
  • „Îi doresc multă sănătate, multă baftă alături de fetele de la Zalău și, așa cum a făcut-o până acum, să reușească să scoată cât mai multe jucătoare fiindcă handbalul are nevoie de jucătoare române!” - Roxana Gatzel 
  • „Îi doresc multă sănătate, pentru că este cea mai importantă, multă putere de muncă, fiindcă știu că mai poate, și să nu se schimbe! Sau poate doar un pic (râde), deși cred că e cam greu” - Simona Gogîrlă 
  • „A schimbat prefixul (zâmbește). Îi doresc din toată inima multă, multă sănătate, să-l țină bunul Dumnezeu puternic ca să poată să-și mai aducă aportul în lumea handbalului românesc!” -  Paula Ungureanu
Interviu de colecție cu Gheorghe Tadici, în zi aniversară: „M-am dedicat handbalului cu toată ființa!” + Cum e omul Tadici: „Am foarte mulți prieteni”
TADICI LA 70 DE ANI
Interviu de colecție cu Gheorghe Tadici, în zi aniversară: „M-am dedicat handbalului cu toată ființa!” + Cum e omul Tadici: „Am foarte mulți prieteni”
Introspecția lui Gheorghe Tadici: „Exigent, da. Dar nu dur!” » Clubul care i-a oferit cel mai mare contract din carieră: „Nu e niciun mare secret”
TADICI LA 70 DE ANI
Introspecția lui Gheorghe Tadici: „Exigent, da. Dar nu dur!” » Clubul care i-a oferit cel mai mare contract din carieră: „Nu e niciun mare secret”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (3)
silviu12345
silviu12345  •  31 Martie 2022, 13:44

versatil: Nestatornic, schimbător, lipsit de fermitate (dex). Limba romana este frumoasa, trebuie invatata la orice varsta. asadar, Aurelia Bradeanu nu este versatila .

right_wing_resistance_romania
right_wing_resistance_romania  •  29 Martie 2022, 09:12

Cuum? 0 "referinte" despre cat de nemernic a fost Tadici cu fostele jucatoare? Abuzuri? Nimic? Hmm, nu este ziua de political correctness la GSP. Mi-e greu sa cred ca lumea din redactie a invatat ca sportul de performanta nu este flower power..

2088807144750362
Marcel Pașcalău  •  28 Martie 2022, 18:54

Urmează jignirile? Ca și în gimnastica, fără sacrificii nu se obțin performanțe. Dar cu generațiile actuale, la anul și la muuuilti ani vor mai fi rezultate.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează