SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA CAMPIONILOR

Surpriză imensă la Bistrița! În primul meci al anului în Liga Campionilor, Gloria a primit aproape 40 de goluri

Gloria Bistrița - Buducnost, în etapa 9 din Liga Campionilor // foto: Facebook
Gloria Bistrița - Buducnost, în etapa 9 din Liga Campionilor // foto: Facebook

Articol de , - Publicat sambata, 10 ianuarie 2026 18:39 / Actualizat sambata, 10 ianuarie 2026 18:48

Gloria Bistrița a revenit în această seară în fața propriilor suporteri, pentru un meci din Liga Campionilor. Buducnost Podgorica a dejucat defensiva gazdelor, și-a luat revanșa pentru înfrângerea din tur și a câștigat cu 38-34 în TeraPlast Arena.

După ce a câștigat în Muntenegru cu 29-26, Gloria Bistrița a început meciul cu Buducnost cu mari așteptări, dorindu-și să continue parcursul bun din turul Ligii Campionilor. Însă, încă din primele minute, defensiva trupei lui Carlos Viver a avut mari probleme în a le opri pe adversare.

Gloria Bistrița, dominată după pauză, a încasat 38 de goluri

Repriza inaugurală a fost echilibrată, fără ca vreuna din cele două tabere să reușească să se desprindă. Sonia Seraficeanu, de la linia de 7 metri, Lorena Ostase, Ștefania Stoica și Eva Kerekes au avut prestații grozave în ofensivă, iar vedeta Danila So Delgado a ieșit la rampă atunci când a fost nevoie.

Cu toate acestea, Buducnost a avut un moment mai bun în ultimele 10 minute ale primei reprize și s-a distanțat la 3 goluri. A urmat o revenire în forță a Gloriei, iar prima repriză s-a încheiat la egalitate: 18-18.

După întoarcerea de la vestiare, ardelencele au început mai bine și au „spart” apărarea lui Buducnost, dar polul de forțe s-a schimbat foarte rapid. Elevele lui Zoran Abramovic au jucat din ce în ce mai bine, în timp ce Gloria nu a ținut pasul, fiind blocată de forma excelentă a portăriței Armelle Attingre.

Seraficeanu și colegele ei au ratat o mulțime de aruncări și scorul a căpătat proporții, oaspetele ajungând să conducă la 7 goluri: 34-27. Revenită pe teren după o eliminare de două minute, So Delgado și-a asumat principala responsabilitate ofensivă și a marcat de 4 ori la rând, însă nu a fost de-ajuns.

Buducnost s-a impus cu 38-34, iar Gloria Bistrița a ajuns la un bilanț de 6 victorii și 3 înfrângeri în actuala stagiune a Ligii Campionilor. În schimb, trupa lui Abramovic are o victorie, un egal și 7 înfrângeri și e pe ultimul loc.

Liderele învingătoarei au fost Jelena Radivojevic (8 goluri), Ivana Godec (7 goluri), Nada Kadovic (6 goluri), Jelena Vukcevic (5 goluri) și Nina Ramusovic (5 goluri).

De partea cealaltă, s-au remarcat Danila So Delgado (11 goluri), Sonia Seraficeanu (6 goluri) și Lorena Ostase (4 goluri).

11parade a avut Armelle Attingre, portărița principală a lui Buducnost, pentru un procentaj de 29,7%

Clasamentul provizoriu al grupei A

Surpriză imensă la Bistrița! În primul meci al anului în Liga Campionilor, Gloria a primit aproape 40 de goluri
Clasamentul provizoriu al grupei A din Liga Campionilor/Foto: captură Flashscore

Programul Gloriei Bistrița în Liga Campionilor

  • Sâmbătă, 17 ianuarie 2026 - Esbjerg vs. Gloria Bistrița

  • Sâmbătă, 24 ianuarie 2026 - Gloria Bistrița vs. Gyor

  • Sâmbătă, 7 februarie 2026 - Metz vs. Gloria Bistrița

  • Sâmbătă, 14 februarie 2026 - Gloria Bistrița vs. DVSC Schaeffler

  • Sâmbătă, 21 februarie 2026 - Storhamar vs. Gloria Bistrița

FINAL » Gloria Bistrița - Buducnost 34-38

Final de meci. 34-38. Buducnost reușește surpriza în deplasare și obține o victorie impresionantă.
Min. 57. 32-36. Încă două goluri pentru handbalista din naționala Spaniei.
Min. 55. 30-35. Revenită pe teren după o eliminare de două minute, So Delgado marchează două goluri consecutive.
Min. 51. 27-34. Ultima clasată domină jocul în TeraPlast Arena și ajunge la un avantaj uriaș, după golul Jelenei Vukcevic.
Min. 48. 27-31. Buducnost continuă să aibă un avantaj de 4 goluri.
Min. 45. 24-28. Portărița Laura Attingre face minuni, reușește paradă după paradă și Gloria nu izbutește să reducă diferența.
Min. 43. 24-28. Diferență de neimaginat în TeraPlast Arena, după un gol al Ivanei Godic. Viver solicită imediat un timp de odihnă.

Min. 40. 23-25. După două parade ale portărițelor lui Buducnost, oaspetele se distanțează din nou la două goluri.
Min. 37. 23-22. Al 5-lea gol de la 7 metri pentru Seraficeanu.
Min. 36. 21-22. Buducnost revine în avantaj.
Min. 33. 21-20. Defensiva Bistriței continuă să sufere. Muntenegrencele găsesc spații, aruncă foarte bine și de la distanță și se țin aproape de adversare.
Min. 31. 19-18. Primul gol după pauză a fost marcat de Kerekes, după o recuperare.
Startul reprizei secunde.

  • Lidera gazdelor în prima repriză a fost Danila So Delgado, cu 4 goluri, în timp ce handbalistele autohtone au înscris 11 goluri: Seraficeanu (4), Ostase (3), Stoica (2), Kerekes (2).

  • De partea cealaltă, s-au remarcat până acum Jelena Radivojevic (6 goluri) și Nada Kadovic (4 goluri).

Finalul primei reprize. 18-18. Parțial de 4-1 pentru Bistrița în ultimele 5 minute ale reprizei. Două goluri reușite de Eva Kerekes.
Min. 28. 15-17. Delgado înscrie pentru a patra oară și oprește, pentru moment, suferința Gloriei.
Min. 26. 14-16. Schimbare greșită la Bistrița și prima eliminare de două minute în tabăra gazdelor. Oaspetele se distanțează la două goluri.
Min. 22. 13-13. Confruntarea din TeraPlast Arena continuă să fie extrem de echilibrată.
Min. 18. 11-11. După o perioadă de „secetă”, vine un nou gol al Bistriței, marcat de Danila So Delgado.
Min. 16. 10-11. Carlos Viver, antrenorul Gloriei, solicită primul timp de odihnă al meciului. Le cere jucătoarelor sale să execute schema „Bistrița”.

Min. 13. 9-8. 7 din cele 9 goluri ale Bistriței au fost marcate de jucătoare din România: Seraficeanu (3), Ostase (2), Stoica (2).
Min. 12. 8-8. Defensiva ardelencelor suferă în această primă parte a reprizei inaugurale.
Min. 10. 6-5. Gol înscris de Ștefania Stoica, după o pătrundere în zona centrală.
Min. 7. 3-3. O nouă paradă excelentă a portăriței din Brazilia, în fața unor adversare care rămăseseră singure pe contraatac.
Min. 4. 2-1. Sonia Seraficeanu a înscris primul gol al Bistriței, iar Larissa Nusser își aduce echipa din nou în avantaj.
Min. 1. 0-0. Meciul începe cu o paradă a Renatei de Arruda, după o apărare solidă a gazdelor.
Start de meci într-o TeraPlast Arena plină.

Citește și:
MM Stoica a depus armele și l-a mustrat public pe jucătorul FCSB-ului: „Ar trebui să vorbească mai mult de jocul lui!”
Europa League
MM Stoica a depus armele și l-a mustrat public pe jucătorul FCSB-ului: „Ar trebui să vorbească mai mult de jocul lui!”
Titi Aur și-a scos la vânzare vila de 800.000 de euro: „5 dormitoare, piscină acoperită, saună, grădină” » În ce oraș din România se află
Altele
Titi Aur și-a scos la vânzare vila de 800.000 de euro: „5 dormitoare, piscină acoperită, saună, grădină” » În ce oraș din România se află
Ce șanse mai are FCSB să prindă play-off-ul pentru „optimile” Europa League: NU e imposibil!
Europa League
Ce șanse mai are FCSB să prindă play-off-ul pentru „optimile” Europa League: NU e imposibil!
L-a uitat rapid pe jucător » Cea mai sexy fotbalistă tocmai și-a oficializat relația cu ispita de la Insula Iubirii
Stiri extrasport
L-a uitat rapid pe jucător » Cea mai sexy fotbalistă tocmai și-a oficializat relația cu ispita de la Insula Iubirii
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Profit.ro
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (12)
SuporterOr
SuporterOr  •  15 Ianuarie 2026, 13:08

Don Carlos, o echipă se mai și apără....

wittman68
wittman68  •  12 Ianuarie 2026, 18:42
Postat de MaxiP. pe 12 Ianuarie 2026, 16:31

Bine, ma referam la Bistrita ca oras cu echipe sportive, ne rezumam la sporturile de echipa. Si la echipe, nu nume individuale, chit ca totusi cu tot respectul pentru Balint si Sanmartean, dar nu au fost elite internationale. Pana la urma acele sali sunt numite dupa fosti sportivi care au activat la cluburile din acele zone, cu influenta importanta ca sportivi locali, chiar daca nu erau originari de acolo. Adica sa numim sala din Oradea dupa vreun anonim local de-al sportului? Nu, o numim dupa un jucator exponential al clubului. Plus ca ok, daca tot dam exemplul, Toni Alexe nu era din Oradea, dar acolo a inceput baschetul, era cumva stabilit acolo din cate stiu. Aici Bistrita chiar impresioneaza dand numele stadionului unui cu totul alt fel de reprezentant si anume patronului. Nu cred ca are rost sa mai specificam si influenta care l-a facut probabil cel mai renumit om de sport din zona, desi in esenta fara vreo legatura cu sportul. Altfel, ca nume individuale, singurul care imi vine in minte din lumea sportului e Gabi Szabo, din acea zona, totusi unul chiar extrem de important, dar repet, punctam situatia sportului pe echipe bistritean.

Da, discuția o purtam la sporturi de echipă. Dar poate fi extinsă la sport in general pentru o relevanta mai largă. Referitor la numele date arenelor menționate de mine, ele au fost date oficial de instituțiile și comunitățile de acolo. Pot fi mai potrivite sau mai puțin. Dar cum spuneai, de ce sa dai unuia de origine locală necunoscut? Dar ce putem spune despre orașe, județe care au localnici doar necunoscuți? Aici ar fi o nuanță. In ce îl privește pe Antonio Alexe el nu are cariera de nivel înalt la Oradea. Acolo a început doar, după ce începuse desigur cumva la Constanța. La vremea aceea Oradea era echipa de pluton și el neexperimentat. Cariera sa a fost la vârf la Asesoft Ploiesti, la națională și la club in Ungaria. Faptul că locuia în Oradea și dispariția sa tragică și timpurie au dus la numirea sălii din Oradea in felul acesta.

MaxiP.
MaxiP.  •  12 Ianuarie 2026, 16:31
Postat de wittman68 pe 12 Ianuarie 2026, 15:10

Nu sunt bani aruncați degeaba, este o echipă competitivă in acest moment. Dar sunt bani foarte multi, comparativ cu alte localități, echipe din țară și Europa. Și enorm de multi pentru ce înseamnă orașul, judetul economic, social. Nu crezi că asta poate fi discutabil? Și că nu creează premisa unei durate, nu doar a unei calități? Da, Bistrița nu înseamnă nimic în sport. De acolo se trag de fel Gavril Pele Balint și Lucian Sânmartean, dar care au performat in alte locuri. Iar cel mai de notorietate nume din sport de acolo e Jean Pădureanu , al cărui nume îl și poartă stadionul din Bistrița. Deși el nu e de acolo, ci chiar de la mare distanță. Dar este un specific mai larg al regiunii , de a da nume reprezentative nu unor reprezentanți locali, cum ar fi firesc, ci unora de fel de la mari distanțe, suficient de mari cât sa nu fie nici din regiunea cu pricina, dealtfel întinsă. Asta ar putea avea un înțeles mai larg, cred. Vezi numele sălilor de sport din Oradea, Baia Mare, Zalău, Brașov, stadionul din Bistrița...

Bine, ma referam la Bistrita ca oras cu echipe sportive, ne rezumam la sporturile de echipa. Si la echipe, nu nume individuale, chit ca totusi cu tot respectul pentru Balint si Sanmartean, dar nu au fost elite internationale. Pana la urma acele sali sunt numite dupa fosti sportivi care au activat la cluburile din acele zone, cu influenta importanta ca sportivi locali, chiar daca nu erau originari de acolo. Adica sa numim sala din Oradea dupa vreun anonim local de-al sportului? Nu, o numim dupa un jucator exponential al clubului. Plus ca ok, daca tot dam exemplul, Toni Alexe nu era din Oradea, dar acolo a inceput baschetul, era cumva stabilit acolo din cate stiu. Aici Bistrita chiar impresioneaza dand numele stadionului unui cu totul alt fel de reprezentant si anume patronului. Nu cred ca are rost sa mai specificam si influenta care l-a facut probabil cel mai renumit om de sport din zona, desi in esenta fara vreo legatura cu sportul. Altfel, ca nume individuale, singurul care imi vine in minte din lumea sportului e Gabi Szabo, din acea zona, totusi unul chiar extrem de important, dar repet, punctam situatia sportului pe echipe bistritean.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează