SPORTURI  »  HANDBAL  »  CUPA EHF / SCM RM. VÂLCEA-KASTAMONU (DUMINICĂ, 17:30, DIGI)

Înapoi în Europa, după 5 ani! După dispariția Oltchimului, Vâlcea nu a mai văzut niciun meci în cupele europene. Se întoarce acum

Articol de - Publicat sambata, 13 octombrie 2018 14:05

Cât timp a existat Chimistul, apoi Oltchim Rm. Vâlcea, Vâlcea a fost o prezență constantă în cupele europene, nelipsind niciun an. Asta până în 2013, când echipa a intrat în criză financiară și s-a desființat, deși în acel an ajunsese în semifinalele Ligii Campionilor.

Nou-înființata HCM s-a zbătut câteva sezoane la retrogradare până sezonul trecut, când a jucat finala Cupei României și a primit dreptul de a evolua în Cupa EHF. Participarea vine într-un moment excelent pentru clubul oltean care a câștigat primul trofeu din istorie, Supercupa României, învingând apoi a doua oară pe CSM București.

"Trebuie să rămânem modești, să muncim în continuare, că nu am realizat nimic. Să nu uităm că vom avea în față semifinalista de anul trecut a Cupei EHF! Ne dorim să ajungem în grupele Cupei EHF, dar pentru asta va trebui să jucăm foarte bine", a declarat antrenorul Florin Pera.

Kastamonu Belediyesi a jucat anul trecut cu SCM Craiova în semifinalele Cupei EHF, oltencele calificându-se extrem de greu după 23-22 și 18-18! Doar șase jucătoare din sezonul trecut au rămas însă la echipă, dar sunt cele mai importante. Anca Rombescu, fostul portar de la Tomis Constanța, apără poarta echipei turce care a jucat în calificările pentru grupele Ligii Campionilor, nereușind să treacă de Podravka Koprivnica.

3.000 de oameni sunt așteptați de Glibko, Dumanska și celelalte vâlcence în tribună, mai ales că acum patru zile oltencele au învins la București pe CSM. "Suporterii noștri sunt minunați. Știe toată lumea cum se trăiește handbalul la Vâlcea. De aceea ne dorim să trăim, la finalul partidei, bucuria unui rezultat favorabil", a adăugat Pera.

Returul disputei Kastamonu-SCM Rm. Vâlcea se va disputa pe 21 octombrie, în Turcia.

Citește și:
Tragedie! Fotbalistul a murit pe loc, după ce a fost lovit de fulger
Campionate
Tragedie! Fotbalistul a murit pe loc, după ce a fost lovit de fulger
Cum a ajuns să arate stadionul fostei campioane a României, pe care au jucat mari echipe ale Europei » Dinamo și FCSB au jucat „acasă” aici!
Special
Cum a ajuns să arate stadionul fostei campioane a României, pe care au jucat mari echipe ale Europei » Dinamo și FCSB au jucat „acasă” aici!
Noul atacant al Rapidului a ajuns la București! Pancu e încântat: „Foarte bun, o să vezi!”
Superliga
Noul atacant al Rapidului a ajuns la București! Pancu e încântat: „Foarte bun, o să vezi!”
Viitoarea mireasă a fotbalistului de la FCSB a dat o fugă la Paris: „Cele mai frumoase rochii! Și am băut Pornstar Martini”
Superliga
Viitoarea mireasă a fotbalistului de la FCSB a dat o fugă la Paris: „Cele mai frumoase rochii! Și am băut Pornstar Martini”
Carrefour vinde magazinele către proprietarul spitalului Memorial din București, în Turcia. Cel mai mare lanț turc de magazine alimentare împrumută 250 milioane de dolari pentru achiziție
Profit.ro
Carrefour vinde magazinele către proprietarul spitalului Memorial din București, în Turcia. Cel mai mare lanț turc de magazine alimentare împrumută 250 milioane de dolari pentru achiziție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Omul din umbră din echipa „Zeiței de la Montreal”: „Nota 10? Meritul Nadiei 80%. Eu – 1%!” + De ce nu vorbește Comăneci despre barbariile lui Karolyi

Dinamo își schimbă din nou sigla!


Comentarii (3)
ceaiuri
ceaiuri  •  14 Octombrie 2018, 15:19

Meci dificil,turcii incep sa se descurce si la acest joc si au progresat destul,cu o sala plina oltencele pot avea prima obtiune la calificare

1975118332570637
Silviu Belu  •  13 Octombrie 2018, 19:50

Antrenorul ăsta de doi lei nici măcar nu știe că echipa turcă a jucat SEMIFINALA cupei EHF, nu finala. O să le vedem cu arbitrii străini, nu cu cei ca Georgescu din Constanța.

cneius
cneius  •  13 Octombrie 2018, 18:12

"oltencele calificându-se extrem de greu după 22-23 și 18-18! " La scorurile astea, oltencele ar fi fost eliminate !!!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează