SPORTURI  »  HANDBAL  »  OLTCHIM RIMNICU VALCEA

Ivica Rimanici afirmă că Tadici a "construit lucruri bune" la Oltchim

Articol de GSP - Publicat luni, 04 august 2008 00:00

Tehnicianul croat al Oltchimului, Ivica Rimanici, a declarat, luni, după ce a condus primul său antrenament, că jucătoarele sunt bine pregătite şi că fostul antrenor a făcut lucruri bune pe care el trebuie să le continue, transmite corespondentul NewsIn.

"Comunicarea cu echipa nu este uşoară, dar există în handbal limbajul corpului, care mă ajută. Sunt mulţumit că am găsit jucătoarele bine pregătite. Fostul antrenor, Tadici, a construit lucruri bune la Oltchim, trebuie continuat ce a început el şi schimbat ceva numai dacă va fi cazul", a afirmat Ivica Rimanici.

Rimanici a avut la primul său antrenament doar opt jucătoare, 12 dintre handbalistele de bază ale Oltchimului fiind plecate la loturile naţionale, iar una indisponibilă (Cherăscu, care este însărcinată). Croatul a vorbit permanent în engleză, avându-l pe post de traducător pe secundul său, Aurelian Roşca.

Noul tehnician al Oltchimului ştie că la Vâlcea antrenorii sunt demişi pe bandă rulantă, dar nu îşi face griji în acest sens: "Cu siguranţă, eu voi avea rezultate aşa că nu va fi cazul să plec. Aceasta este viaţa antrenorului, să dea tot ce are mai bun la echipa pe care o pregăteşte. Plecarea lui Gâlcă contează mult, va dura până ce vom sincroniza relaţiile de joc cu un alt pivot. Este un dezavantaj pentru noi că meciul cu Rulmentul vine devreme, în etapa a III-a, Braşovul are lotul complet şi mai mult timp de a pregăti acest derby. Jucătoarele Oltchimului vor veni obosite, acum se concentrează la Olimpiadă, e normal să fie aşa, dar sper să câştigăm acasă cu Braşovul. Pe lângă Rulmentul, Oţelul şi Clujul sunt de luat în seamă".

Derby-ul Oltchim-Rulmentul se va juca în etapa a 3-a a Ligii Naţionale feminine.

Croatul Rimanici aştepată deja marile confruntări din Liga Campionilor: "Avem o grupă dificilă în Ligă, Lada este campioana Rusiei şi este o echipă periculoasă, iar Larvik este un adversar de luat în seamă, dar şi Podravka, echipa care va veni probabil din turul preliminar. Ca să ne calificăm, trebuie să facem minim opt puncte şi e important cum începem grupa".

Oltchim Râmnicu Vâlcea va evolua în Grupa C preliminară a Ligii Campionilor alături de echipele Lada Togliatti (Rusia) şi Larvik HK (Norvegia).

Citește și:
Mirel Rădoi, primit de galerie la baza FCSB! Mesaj cu fularul la gât: „Asta e cel mai important”
Superliga

Cu lacrimi în ochi, Elias Charalambous a părăsit România » Declarații la aeroport: „Important e cum pleci”

Jucătorul FCSB urmează să fie convocat în premieră!

„Nu mi-am dat seama cât e de scurtă sau de transparentă” » Eugenie Bouchard a venit la evenimentul de la Indian Wells cu o rochie pe care nu o probase
Tenis

ULTIMA ORĂ Noi reduceri pregătite la impozitul pe locuință. Cine vor fi beneficiarii
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Noi reduceri pregătite la impozitul pe locuință. Cine vor fi beneficiarii
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Nu mi-am dat seama cât e de scurtă sau transparentă” » Eugenie Bouchard a venit la evenimentul de la Indian Wells cu o rochie pe care nu o probase

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”

Comentarii (2)
 •  04 August 2008, 19:22

am pierdut meciul cu brazilia cu 33-31 pt locul 9 ma surprinde ca nici saitul frh nu da rezultatul astept explicatiile lui draganescu eventual demisia dupa aceste rezultate catastrofale

 •  04 August 2008, 19:03

nu se mai spune nimic de performantele nationalei de tineret au ramas aceleasi metode comuniste cind pierdem ciocu mic

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close