SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA FLORILOR

Scorul sezonului în „Liga Florilor” » Prestație COLOSALĂ a Gloriei Bistrița: 46 de goluri marcate

Iaroslava Burlacenko, cea mai bună evoluție a sezonului / FOTO: Facebook @Gloria Bistrița
Iaroslava Burlacenko, cea mai bună evoluție a sezonului / FOTO: Facebook @Gloria Bistrița

Articol de - Publicat marti, 23 decembrie 2025 15:25 / Actualizat marti, 23 decembrie 2025 15:42

CSM Galați - Gloria Bistrița, prima partidă a etapei a 11-a din „Liga Florilor”, a fost fără istoric. Considerate vizitatoare, dar în fața propriilor fani, jucătoarele de la Gloria Bistrița au făcut scorul sezonului, impunându-se la 26 de goluri, 46-20!

În mod normal, această partidă, penultima din anul 2025 în prima ligă de handbal feminin, ar fi trebuit să aibă loc pe malul Dunării, dar cele două echipe s-au înțeles să joace la Bistrița și returul să se desfășoare la Galați.

Așa cum era de așteptat, Gloria, echipa mult mai bună, nu i-a dat nicio șansă adversarei. A început puternic și a majorat ecartul treptat, la pauză având +14 pe tabelă. Și în repriza secundă, gazdele au continuat să domine și să marcheze pe bandă rulantă, punând în cele din urmă o diferență de 26 de goluri între ele și adversare.

46-20 a fost scorul sezonului, după ce înainte cea mai mare diferență se înregistrase la meciul SCM Râmnicu Vâlcea - CSM Târgu Jiu, scor 40-18.

Cine s-a evidențiat în Galați - Bistrița

Cele mai bune marcatoare ale partidei au fost Burlachenko, Laslo și Ostase, fiecare cu câte 6 goluri. Pentru Bistrița au mai punctat Stoica (5), Arcos (5), Seraficeanu (4), Kerekes (3), Gutierrez (3), Gassama (3), Delgado (2), Kobylinska (1). De remarcat și primele două reușite în campionat pentru tânara extremă Maria Iuliana Crăciun.

Tot 6 goluri a reușit și Ana Maria Berbece, din tabăra Galațiului. Au mai înscris Prescură (4), Jipa (4), Sandu (4), Meria (1), Mazilu (1).

FINAL » CSM Galați - Gloria Bistrița 20-46

Final, Gloria Bistrița se impune 46-20!
Min. 51: Diferență dublă între cele două echipe cu 9 minute înainte de final: 38-19 în favoarea gazdelor
Min. 45: Gloria conduce cu 15 goluri cu 15 minute înainte de finalul partidei

Pauză la Bistrița! Gazdele au 14 goluri avans după primele 30 de minute de joc
Min. 26: Bistrița continuă să domine acest meci și are 21-10 cu 4 minute înainte de pauză
Min. 13: Gloria se desprinde și se duce la +12 pe tabelă, scor 15-3
Min. 6: Primul time-out cerut de CSM Galați la scorul 7-1 pentru Bistrița
Min. 3: Gloria se distanțează rapid, două contraatacuri fructificate de Kereks și Seraficeanu. 0-4
A început partida!

Înaintea acestui meci, cele două echipe erau în situații diametral opuse. Bistrița era lider, cu 18 puncte, având însă un meci în plus față de CSM București, ocupanta locului al doilea. De partea cealaltă, CSM Galați, echipă despre care s-a spus la începutul campionatului că ar putea să se retragă din prima ligă, din cauza numeroaselor probleme, a rămas în competiție, însă nu a reușit să câștige nici măcar un punct, având eșecuri pe linie.

Gloria Bistrița pornea marea favorită înaintea acestui joc, atât prin prisma clasamentului, cât și raportându-ne la valoarea celor două echipe. Și și-a respectat blazonul, câștigând de o manieră autoritară.

Formația gazdă nu a avut în minte decât un singur rezultat, iar în urma victoriei s-a desprins în fruntea clasamentului și a a ajuns la cota 21.

De partea cealaltă, cu 10 eșecuri la rând, CSM Galați nu a putut emite pretenții pe terenul echipei care evoluează în Liga Campionilor, și a ajuns la al 11-lea eșec stagional.

Înaintea meciului de marți, Gloria Bistrița a reușit un succes la o diferență șocantă, în fața Coronei Brașov, scor 37-29. Pentru CSM Galați, ultimul meci jucat în „Liga Florilor” datează de mai bine de o lună, înainte de Campionatul Mondial din Germania și Olanda, eșec cu SCM Craiova, scor 23-34.

După acest meci, ultimul joc din anul 2025 este programat pe 29 decembrie, de la ora 17:30, CSM București - HC Zalău.

Clasamentul din „Liga Florilor”

Scorul sezonului în „Liga Florilor” » Prestație COLOSALĂ a Gloriei Bistrița: 46 de goluri marcate
Sursă: Flashscore
Citește și:
Universitatea Craiova - U Cluj, finala campionatului! A început „nebunia” în oraș. Primele informații și imagini de la reporterii GSP
Superliga
Universitatea Craiova - U Cluj, finala campionatului! A început „nebunia” în oraș. Primele informații și imagini de la reporterii GSP
Ioan Varga, mesaj pentru Daniel Pancu: „Îi prezint public scuze! Sunt mândru de el, îl vreau în continuare”
Superliga
Ioan Varga, mesaj pentru Daniel Pancu: „Îi prezint public scuze! Sunt mândru de el, îl vreau în continuare”
Mike Tyson, dezvăluiri șocante! Momentul în care l-a prins pe Brad Pitt în casa soției sale: „Era nenorocitul ăla!”
Altele
Mike Tyson, dezvăluiri șocante! Momentul în care l-a prins pe Brad Pitt în casa soției sale: „Era nenorocitul ăla!”
Scandal la Craiova înaintea „finalei” la titlu » Liderul galeriei de la FCU susține că a furat trofeul » Superliga a replicat imediat: „Stați liniștiți!”
Superliga
Scandal la Craiova înaintea „finalei” la titlu » Liderul galeriei de la FCU susține că a furat trofeul » Superliga a replicat imediat: „Stați liniștiți!”
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Profit.ro
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (1)
tarnaveanu
tarnaveanu  •  23 Decembrie 2025, 19:09

Prestație COLOSALĂ ... Doamnă ați rămas cu sechele (adică adjective bombastice, scris cu majuscule) după campionatul mondial. Dacă stați mult pe lângă Jitea vă molipsiți.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează