SPORTURI  »  HANDBAL  »  CM

Luptă pentru semifinale » Azi se stabilește careul de ași la Campionatul Mondial de handbal masculin

Mikkel Hansen a marcat până acum 32 de goluri pentru Danemarca FOTO Imago Images
Mikkel Hansen a marcat până acum 32 de goluri pentru Danemarca FOTO Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 25 ianuarie 2023 17:44 / Actualizat joi, 26 ianuarie 2023 15:52

Șapte formații din Europa alături de campioana Africii, Egipt, evoluează azi în sferturile de finală la Campionatul Mondial

Întrecerea mondială masculină a ajuns în fazele eliminatorii, iar miza este una mare azi, se vor cerne echipele care vor intra în lupta pentru medalii. 

În sferturile de finală au ajuns șapte echipe din Europa și una din Africa. Cele patru meciuri sunt Franța-Germania, Suedia-Egipt, Norvegia-Spania și Danemarca-Ungaria.

Danemarca - Ungaria

Una dintre echipele-surpriză poate fi considerată Ungaria, care a lăsat în afara primelor opt naționale precum Islanda sau Portugalia. Dacă ținem cont că Ungaria, pregătită acum de spaniolul Chema Rodriguez, s-a clasat pe locul 5 la Campionatul Mondial din 2021, atunci calificarea maghiarilor în primele 8 formații pare logică.

În „sfertul" cu dubla campioană mondială, Danemarca, Ungaria pare că nu are nicio șansă, după turul de forță arătat până acum de Mikkel Hansen și colegii săi. În grupa principală, Danemarca a făcut egal cu Croația, 32-32, a câștigat clar cu Egipt, 35-30, și a demonstrat că are forță să obțină pentru a treia oară consecutiv titlul suprem.

Norvegia - Spania

Un sfert de finală care pare foarte echilibrat este partida dintre Norvegia și Spania. Scandinavii, coordonați de Sander Sagosen, au avut 3 meciuri grele, cu Olanda, Serbia și Germania, pe care le-au câștigat și prin care au demonstrat că pot aspira la medalii. 

Linia de la 9 metri, compusă din Sagosen-O’Sullivan-Reinkid, a adus liniștea aproape de fiecare dată pentru norvegieni, iar în apărare portarii Bergerud și Saeveras s-au completat excelent. De partea cealaltă, Spania, după 5 victorii consecutive, a pierdut derby-ul cu Franța, dar trupa al cărei joc este dictat de Alex Dujshebaev poate să bată pe oricine într-o zi bună.

Franța – Germania

Sfertul de finală dintre Franța și Germania va fi echilibrat atât cât germanii vor putea duce ritmul impus de starurile franceze. Cu Dika Mem revenit după o accidentare la abdomen, dar cu Remili, Fabregas și Gerard în formă maximă, Franța a demonstrat o siguranță de invidiat la Mondiale. Incert pentru partidă este Nikola Karabatic, care s-a accidentat la piciorul stâng în partida cu Muntenegru.

Germania are doi jucători excelenți, portarul Andreas Wolff și tânărul coordonator de 22 de ani, Juri Knorr, dar selecționerul Alfred Gislansson are, din păcate pentru anvergura sa, un lot subțire pentru a spera la medalii.

Suedia – Egipt

Partida dintre Suedia și Egipt are o favorită clară, selecționata scandinavă. După victoria din grupă cu Croația, Egiptul părea că va putea mai mult la acest turneu, dar după 5 victorii a fost învinsă clar de campioana mondială, Danemarca, 30-25. 

Cu dinamoviștii Ali Zein și Shebib, Egiptul va încerca să-și depășească condiția în fața suedezilor coordonați de superstarul Jim Gottfridsson. 

Suedia a arătat până acum cel mai bun handbal, are un lot complet și când joacă la Stockholm în fața a peste 19 mii de suporteri, în TELE 2 Arena, pare că nu poate fi oprită din drumul către medalii. 

46 de goluria marcat chilianul Erwin Feuchtmann, el fiind golgheterul CM după cele două faze ale grupelor

Sferturile de finală ale CM masculin

PARTIDĂORĂORAȘ GAZDĂ
Danemarca - Ungaria19:00Stockholm
Norvegia - Spania19:00Gdansk
Suedia - Egipt21:30Stockholm
Franța – Germania 21:30Gdansk

Citește mai multe știri din handbal:

Șoc în Franța: un dublu campion mondial, arestat pentru corupere de minori și pornografie infantilă! Și-a recunoscut vinovăția + Ce pedeapsă riscă

Transfer de marcă la Rapid! O vicecampioană europeană și mondială vine din vară

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (1)
brujo
brujo  •  25 Ianuarie 2023, 21:23

Lupta pentru semifinale poate. :))) Semifinalele se vor desfasura vineri, prima fiind Spania - Danemarca. Cu placere.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează