SPORTURI  »  HANDBAL  »  BUNDESLIGA

REZUMAT VIDEO Mathias Gidsel tocmai a atins perfecțiunea! Ce a putut reuși în victoria lui Fuchse Berlin contra lui Minden

Mathias Gidsel / FOTO: Imago
Mathias Gidsel / FOTO: Imago

Articol de - Publicat luni, 22 decembrie 2025 13:58 / Actualizat luni, 22 decembrie 2025 14:12

Danezul Mathias Gidsel (26 de ani), cel mai bun handbalist al lumii, a avut o evoluție perfectă în victoria obținută de Fuchse Berlin pe terenul lui Minden, scor 39-28, în runda cu numărul 18 din Bundesliga.

Fuchse Berlin, campioana Germaniei și finalista ediției trecute din Liga Campionilor, și-a compromis în mare măsură șansele unui nou titlu.

„Vulpile” au pierdut 5 meciuri în primele 18 etape, iar diferența față de Magdeburg e deja de 7 puncte. Și o restanță în dreptul liderului neînvins.

REZUMAT VIDEO. Mathias Gidsel, fără greșeală în Minden - Fuchse Berlin

Obiectivul rămas este poziția secundă și asigurarea prezenței în ediția viitoare de Champions League. Noul format i-ar putea oferi și o soluție de avarie.

Duminică, Fuchse a bifat două puncte obligatorii.

Și de această dată, MVP a fost Mathias Gidsel. O evoluție sclipitoare, 12 goluri marcate din 12 aruncări. Procentaj perfect, nicio reușită venită de la 7 metri. A punctat prin toate procedeele posibile. O acțiune memorabilă s-a petrecut în minutul 22, când a pândit, a recuperat și a înscris. Faza apare în rezumatul de mai jos:

Și coordonatorul Nils Lichtlein s-a evidențiat, 9 goluri din 10 mingi trimise spre poarta adversă. Lasse Ludwig, goalkeeperul trupei din Berlin, a intervenit salvator în 14 rânduri.

Cel mai important lucru este că am obținut un rezultat bun fără să irosim prea multă energie. Din păcate, în prima repriză am făcut multe erori de ordin tehnic, dar am scos-o la capăt. Am beneficiat și de evoluții bune din partea unor jucători-cheie, în special Mathias Gidsel și Nils Lichtlein. Am putut să îl menajăm pe Max Darj, i-am oferit câteva minute lui Lukas Herburger. Mi-a plăcut și modul în care au reacționat handbaliștii mai tineri din lot

- Nicolej Krickau, antrenor Fuchse Berlin

Urmează lunga pauză destinată Campionatului European. Mathias Gidsel, triplu campion mondial și medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la Paris, va încerca să obțină și primul titlu european alături de naționala Danemarcei.

În 2024, nordicii pierdeau finala în fața Franței, după prelungiri, scor 33-31.

Citește și:
Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește
Tenis
Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește
Universitatea Craiova a închis al cincilea transfer al verii! Contract pe trei ani + toate detaliile financiare
Superliga
Universitatea Craiova a închis al cincilea transfer al verii! Contract pe trei ani + toate detaliile financiare
Rapid a anunțat oficial al 4-lea transfer al verii și a pornit furtuna: „Satelit. Luăm toate resturile”
Superliga
Rapid a anunțat oficial al 4-lea transfer al verii și a pornit furtuna: „Satelit. Luăm toate resturile”
Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”
FOTO Soluție pentru a preveni inundațiile la metrou, utilizată în marile orașe europene
Profit.ro
FOTO Soluție pentru a preveni inundațiile la metrou, utilizată în marile orașe europene
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”

Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează