SPORTURI  »  HANDBAL  »  EURO 2026

Miza neștiută a meciului Macedonia de Nord - România, ultimul din grupă la Euro 2026 » Victoria e obligatorie!

România nu a terminat treaba la Euro 2026  / FOTO: Imago
România nu a terminat treaba la Euro 2026 / FOTO: Imago

Articol de - Publicat luni, 19 ianuarie 2026 19:50 / Actualizat luni, 19 ianuarie 2026 20:33

România va încheia participarea la Campionatul European de handbal masculin cu un meci împotriva Macedoniei de Nord, marți, de la ora 19:00. Calificarea în faza următoare e imposibilă, dar există în continuare o miză importantă.

  • Macedonia de Nord - România nu va fi la TV în România, dar va putea fi urmărit liveTEXT pe GSP.ro și pe platforma de streaming Voyo.

România a pierdut la scor primele două meciuri ale grupei de European. Rezultate firești în fața marii favorite Danemarca (24-39) și a Portugaliei (34-40), semifinalista ultimului Mondial.

Macedonia de Nord, ultimul adversar al României la Euro 2026

„Tricolorii” pregătiți de George Buricea pornesc cu șansa secundă și în fața Macedoniei de Nord, o cotă medie la victorie de 13,00. Adversara îl are pe bancă pe marele Kiril Lazarov, unul dintre cei mai buni interi dreapta din istoria handbalului.

Macedonia de Nord încă se află în cărțile calificării. A scos o remiză surprinzătoarea împotriva portughezilor, scor 29-29. Cu o victorie contra României și un rezultat firesc în Danemarca - Portugalia, s-ar ajunge la egalitate de puncte.

Între nord-macedoneni și portughezi ar interveni criteriul de departajare al golaverajului total în grupă. Trupa lui Lazarov e momentan la -12, cea pregătită de Paulo Pereira are +6.

A fost un mic miracol cu Portugalia. Am irosit multă energie, au fost niște emoții intense. Avem o zi de odihnă și trebuie să intrăm cu aceeași atitudine în meciul următor. România este o echipă foarte bună, un adversar puternic, au și ei miza lor. De la început au mizat pe punctele din meciul cu Macedonia, nu e un secret. Dar sunt optimist. Avem timp să ne revenim, să dorim și să ne facem treaba

- Kiril Lazarov, selecționerul Macedoniei de Nord

Miza meciului Macedonia de Nord - România

România are mai multe obiective înaintea meciului cu Macedonia de Nord. Primul, cel mai simplu, evitarea unui loc codaș în clasamentul final al turneului. Ținând cont de golaverajul actual, un eșec ar trimite naționala tricoloră pe locul 23, doar Ucraina stând mai rău.

22a fost locul ocupat de România la Euro 2024

Pe lângă miza orgoliului național, există și una concretă. Dacă ar termina grupa B pe ultima poziție, România ar avea de trecut un tur suplimentar în preliminariile pentru următorul Campionat Mondial.

Își cunoaște și adversara în acest scenariu. Pe 18/19 martie și 21/22 martie 2026 ar disputa o dublă împotriva Turciei. „Tricolorii” ar porni favoriți. Cel mai recent meci direct a fost un amical în ianuarie 2025, câștigat 35-26.

Cum arată împerecherile din faza secundă a calificărilor pentru Campionatul Mondial:

  • Bosnia – Kosovo
  • Locul 4 în grupa C de la Euro – Slovazia
  • Locul 4 în grupa F de la Euro – Letonia
  • Grecia – Belgia
  • Locul 4 în grupe E de la Euro – Isreal
  • Locul 4 în grupa A de la Euro – Lituania
  • Turcia – Locul 4 în grupa B de la Euro
  • Finlanda – Locul 4 în grupa D de la Euro

Cele 8 echipe care se vor califica vor merge în faza decisivă a calificărilor, una tot în dublă manșă, pe 13/14 mai și 16/17 mai.

Li se vor alătura 12 naționale de la Euro 2026, cele care n-au obținut biletul pentru Mondial prin alte metode. Cum ar fi din calitate de gazdă (Germania), deținătoarea trofeului (Danemarca), alte 4 echipe, cel mai bine clasate la actualul European.

Campionatul Mondial din 2027 este programat între 13 și 31 ianuarie, în Germania.

Citește și:
Ținuta lui Kate Scott, motiv de glume în cel mai vizionat show despre Liga Campionilor: „Uite, e satin!”
Liga Campionilor
Ținuta lui Kate Scott, motiv de glume în cel mai vizionat show despre Liga Campionilor: „Uite, e satin!”
Cum sunt văzute FCSB și România prin ochii unui experimentat jurnalist croat: „Cei mai mulți doar asta își amintesc”
Europa League
Cum sunt văzute FCSB și România prin ochii unui experimentat jurnalist croat: „Cei mai mulți doar asta își amintesc”
Lindsey Vonn a intrat în trendul „2016” și a „rupt” internetul cu imaginile postate: „Ședința noastră cu body paint”
Altele
Lindsey Vonn a intrat în trendul „2016” și a „rupt” internetul cu imaginile postate: „Ședința noastră cu body paint”
„Love my girls” » A furat toate privirile la petrecerea de logodnă a lui Radu Drăgușin, la Athenee Palace
Stranieri
„Love my girls” » A furat toate privirile la petrecerea de logodnă a lui Radu Drăgușin, la Athenee Palace
Aplicație populară în România, oprită de BNR
Profit.ro
Aplicație populară în România, oprită de BNR
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”

A numit țara-model pentru România: „Nu trebuie copiat 100%, putem să adaptăm!”


Comentarii (2)
wittman68
wittman68  •  19 Ianuarie 2026, 22:26

Pai da, Victoria e obligatorie! Pentru ce? Cine ne tot obligă la asemenea lucruri? De parcă am juca singuri. Forma corectă in care trebuia dată informația privind preliminariile campionatului mondial este: Vom mai avea de disputat un tur preliminar. Nu - vom mai avea de trecut un tur preliminar. Mai cu seamă că noi nu prea trecem aceste tururi.

klaudiumosoiu
klaudiumosoiu  •  19 Ianuarie 2026, 21:27

,,Victoria e obligatorie,, .... hahahahaaaaaa. Da, dorinta e mare, echipa Romaniei e plina de dorinta ..... cu putinta stam mai rau, caci nu avem valoare.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează