SPORTURI  »  HANDBAL  »  HANDBAL

Momentul cel mai aşteptat de Paula Ungureanu: "Abia aştept să devin mămică"

Paula Ungureanu nu mai are răbdare pînă la naşterea băieţelului său.
Paula Ungureanu nu mai are răbdare pînă la naşterea băieţelului său.

Articol de - Publicat marti, 03 ianuarie 2012 00:00 / Actualizat luni, 02 ianuarie 2012 19:44

Paula Ungureanu, portarul Oltchimului şi al "naţionalei" României, nu mai are răbdare. La finalul lunii februarie ea e programată să nască un băieţel.

Paula Ungureanu nu a mai jucat handbal de mai bine de un an de zile. A apărat ultima dată poarta României la Campionatul European din decembrie 2010, la Herning, în Danemarca. E un meci pe care nu-l va uita niciodată, cel împotriva Croaţiei. În debutul reprizei a doua, s-a accidentat grav la genunchiul stîng: ruptură de ligamente şi şase luni de pauză. S-a operat şi a început recuperarea. Între timp, însă a rămas gravidă şi acum aşteaptă să devină mămică.

- Paula, cum a fost perioada asta petrecută pe marginea terenului, aşteptînd să aduci pe lume un copil?
- Pentru mine a fost extraordinară. Cea mai frumoasă din viaţă. Am avut pînă acum o sarcină foarte uşoară, le doresc tuturor femeilor sarcina pe care am avut-o eu.

- Cît mai ai de aşteptat? Care e data la care urmează să naşti?
- Pe 27 februarie sînt programată. Dar nu mai am răbdare. Vreau să vină mai repede pe lume băieţelul!

- Soţul tău, Marian, cum e?
- E şi mai emoţionat. Îţi dai seama că abia aşteaptă şi el. E primul nostru copil, dar nu va fi şi ultimul. Vreau să am doi copii sau, cine ştie?, trei, dacă voi face gemeni. Mai mulţi nu, că sînt deja babă. (rîde)

- V-aţi gîndit la un nume?
- De cînd am rămas însărcinată am stabilit numele, dar mai întîi să nasc şi apoi voi spune cum îl va chema. Important e să fim sănătoşi.

- Naşă va fi colega ta de echipă, Valentina Elisei Ardean. Ea e pregătită?
- Da, cumpără hăinuţe şi ce mai trebuie. Ştie că are o fină mai pretenţioasă.

"Mi-e dor şi de handbal!"

- Ţi-a lipsit handbalul în toată această perioadă?
- Aş putea spune şi da, şi nu. Uite, eu, de cînd m-am apucat de handbal, nu am avut niciodată o vacanţă mai lungă de două-trei săptămîni. Şi parcă simţeam nevoia de pauză. Asta a fost bine venită. Pe de altă parte, cînd jucau fetele în Liga Campionilor sau acum, la Campionatul Mondial, parcă nu aveam stare.

- Cît de mult ai lipsit echipei în Brazilia...
- Nu pot să zic nimic. Aşa a fost să fie, fetele au făcut tot ce au putut să reuşească un rezultat bun.

- Ai avut o sarcină activă? Cît te-ai îngrăşat?
- Nu am stat absolut deloc. Nu am avut voie să alerg sau să fac bicicletă, dar am mers mereu la bazin, să înot, şi am mers mult, foarte mult. Mă plimbam cîteva ore pe zi. Asta m-a ajutat. Nu am pus decît 14 kilograme pînă acum.

- Şi după ce vei naşte vrei să revii repede pe teren?
- Normal, cît pot de repede. Doctorul mi-a spus că pot să încep mişcarea imediat. Tocmai de aceea vreau să nasc natural, ca recuperarea să fie mai rapidă.

- Unde o să naşti?
- Acasă, la Braşov. Acum nu prea mai am voie să merg cu maşina şi tocmai de aceea, acum, după Sărbători, o să rămîn la Braşov. La Vîlcea, la echipă, o să ajung după ce nasc.

Citește și:
Ținuta lui Kate Scott, motiv de glume în cel mai vizionat show despre Liga Campionilor: „Uite, e satin!”
Liga Campionilor
Ținuta lui Kate Scott, motiv de glume în cel mai vizionat show despre Liga Campionilor: „Uite, e satin!”
Cum sunt văzute FCSB și România prin ochii unui experimentat jurnalist croat: „Cei mai mulți doar asta își amintesc”
Europa League
Cum sunt văzute FCSB și România prin ochii unui experimentat jurnalist croat: „Cei mai mulți doar asta își amintesc”
Lindsey Vonn a intrat în trendul „2016” și a „rupt” internetul cu imaginile postate: „Ședința noastră cu body paint”
Altele
Lindsey Vonn a intrat în trendul „2016” și a „rupt” internetul cu imaginile postate: „Ședința noastră cu body paint”
„Love my girls” » A furat toate privirile la petrecerea de logodnă a lui Radu Drăgușin, la Athenee Palace
Stranieri
„Love my girls” » A furat toate privirile la petrecerea de logodnă a lui Radu Drăgușin, la Athenee Palace
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Profit.ro
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”

A numit țara-model pentru România: „Nu trebuie copiat 100%, putem să adaptăm!”


Comentarii (6)
dilibau
dilibau  •  05 Ianuarie 2012, 11:02

La multi ani Paula, si multa sanatate celui mic si tie! Avem mare nevoie de tine dar micutul tau are si mai mare nevoie, asa ca bucura-te de el intai si dupa aia gandeste-te la handbal.

vera_rapid
vera_rapid  •  04 Ianuarie 2012, 14:34

toate cele bune Paula! Meriti sa ai parte numai de lucruri frumoase in viata. Abia asteptam sa revii pe terenul de handbal. La aceste Mondiale s-a vazut cat de mult ne-ai lipsit.

mircea_wien
mircea_wien  •  03 Ianuarie 2012, 22:45

Felicitari,nu stiam ca veti avea un ..portarel(de unde sa stiu atat timp cat nu auziti telefonul):::))))))asa mai aud si alti despre voi doar din ziare si de la tv.Bafta multa in februarie,ne gandim la tine,apropo arati f bine si nu uita..SA NE CALIFICI LA OLIMPIADA

Vezi toate comentariile (6)
Comentează