SPORTURI  »  HANDBAL  »  EHF EUROPEAN LEAGUE

3 echipe din Germania și una din Franța luptă astăzi pentru trofeul EHF European League

THW Kiel, Flensburg, Melsungen și Montpellier se întâlnesc în acest weekend la Hamburg în Final Four-ul EHF European League
THW Kiel, Flensburg, Melsungen și Montpellier se întâlnesc în acest weekend la Hamburg în Final Four-ul EHF European League

Articol de - Publicat sambata, 30 mai 2026, 11:08 / Actualizat sambata, 30 mai 2026 11:08

THW Kiel, Flensburg, Melsungen și Montpellier se întâlnesc în acest weekend la Hamburg în Final Four-ul EHF European League. Sunt aceleași echipe care s-au luptat și sezonul trecut pentru trofeu.

  • Meciurile vor fi transmise în direct la TV de Prima Sport și Digi Sport.

Montpellier - THW Kiel, semifinala 1, ora 13.30. „Avem șansa de a reveni în Liga Campionilor”

Montpellier și Kiel joacă de la ora 13.30 în prima semifinală a turneului de la Hamburg. Formația germană este cea mai titrată echipă din Bundesliga, cu 23 de titluri câștigate și 13 cupe, iar pe plan internațional a câștigat 10 trofee dintre care 4 în Liga Campionilor.

Kiel s-a calificat în F4 după ce a învins în sferturile de finală formația croată Nexe, cu scorul general de 64-62. Echipa antrenată de Filip Jicha va termina campionatul in Germania doar pe locul 5 ș are nevoie de câștigarea EHF European League pentru a juca sezonul viitor în Liga Campionilor.

Kiel și Montpellier s-au întâlnit și în faza grupelor, unde „zebrele” Germanei au câștigat ambele partide.

„Montpellier este o echipă robustă și va juca foarte diferit față de meciul din grupă de la Kiel. Montpellier tocmai a câștigat Cupa Franței, vine cu multă încredere în sine și va arăta o determinare complet diferită - mai multă calitate și emoție. Este o semifinală în Liga Europeană.

Este vorba despre un titlu internațional - și pentru toate echipele este vorba despre șansa de a se califica în Liga Campionilor.”, a declarat antrenorul lui THW Kiel, cehul Filip Jicha.

Un prim „7” posibil pentru THW Kiel: Wolff, Dahmke, Johansson, Duvnjak, Reinkind, Zerbe, Overby.

„Avem o echipă bună!”

Montpellier este într-o forma excelentă după ce a câștigat Cupa Franței, scor 27-24 cu Nantes. Formația franceză s-a calificat în F4 de la Hamburg după ce a câștigat dubla din semifinală cu Vardar, scor 57-50.

Montpellier a învins-o sezonul trecut pe Kiel cu 32-31 în semifinalele EHF European League, dar apoi a pierdut finala cu Flensburg, scor 25-32. Pentru meciul de astăzi, casele de pariuri o dau favorită pe THW Kiel cu o cotă de 1.47-1.57, în timp ce Montpellier este cotată cu 3.00-3.50.

Avem o echipă bună. Am arătat asta când am învins Kiel sezonul trecut aici, dar nu am putut să-i învingem în faza grupelor. În Cupa Franței, am învins PSG și Nantes - două echipe din Liga Campionilor.

Dar întotdeauna, un turneu final ca acesta, este o competiție foarte deschisă. Ați putut vedea asta când am câștigat Liga Campionilor în 2018.”, a declarat antrenorul lui Montpellier, Erick Mathe.

Un prim „7” probabil pentru Montpellier: Desbonnet, Plantin, Monte, Villeminot, Porte, Balaguer, Lenne.

Flensburg - Melsungen, semifinala 2, ora 16.30. „Este ultima noastră șansă la un trofeu”

Flensburg Handewit este deținătoarea trofeului și este favorită în semifinala cu Melsungen. Cele două formații s-au întâlnit și sezonul trecut tot în semifinalele turneului final EHF European League, meci câștigat după prelungiri de Flensburg cu 35-34.

În campionatul german, Flensburg a câștigat ambele partide cu Melsungen și este pe locul 3 cu două etape înainte de final. Flensburg a câștigat ultimele două ediții ale EHF European League.

În acest sezon s-a calificat în F4 după ce a trecut în sferturile de finală de Hannover, scor general 82-74.

„Aceasta este o finală de patru. Orice se poate întâmpla acolo, oricine poate câștiga. Toate cele patru echipe vor să câștige titlul. Suntem bine pregătiți.

Avem o echipă superbă. Suntem SG - vrem să câștigăm totul. Aceasta este ultima noastră șansă la un titlu.”, a declarat antrenorul Lui Flensburg, slovenul Aleș Pajovic.

Un prim „7” posibil pentru Flensburg: Buric, Jakobsen, Pytlick, Grgic, Kirkelokke, Novak, Golla.

„Trebuie să inovăm din nou”

Melsungen s-a calificat din nou în F4 după ce a trecut în sferturile de finală de Porto, pe care a învins-o după două manșe la un singur gol diferență, 47-46.

Locul 7 în Bundesliga, echipa antrenată de spaniolul Garcia Parondo este cotată cu 4.25-4.65 pentru a ajunge în finală, în timp ce Flensburg are o cotă de 1.26-1.31.

„Trebuie să facem ceva nou. Avem niște idei. Încercăm să facem ceva, ce credem că este cel mai bine.

De-a lungul întregului sezon a trebuit să continuăm să facem lucruri noi, să inovăm, pentru că avem mulți jucători accidentați și a trebuit să schimb aproape mereu 7-le de start.”, a declarat antrenorul lui Melsungen, spaniolul Garcia Parondo.

Un prim „7” probabil pentru Melsungen: Simic, Mandic, Mensing, Stefansson, Kristopans, Kastening, Arnarsson.

Citește și:
Gheorghe Hagi a convocat de urgență 5 jucători, după Dinamo - FCSB, inclusiv pe cel mai contestat fotbalist al barajului!
Nationala
Gheorghe Hagi a convocat de urgență 5 jucători, după Dinamo - FCSB, inclusiv pe cel mai contestat fotbalist al barajului!
Veste tragică: antrenorul din 2023 al lui FCU Craiova s-a stins la 58 de ani
Liga 2
Veste tragică: antrenorul din 2023 al lui FCU Craiova s-a stins la 58 de ani
Florent Poulolo a semnat! Al treilea transfer al verii pentru cel mai grăbit club din Superliga
Superliga
Florent Poulolo a semnat! Al treilea transfer al verii pentru cel mai grăbit club din Superliga
De nicăieri! I-a spus lui Gigi Becali că vrea să plece de la FCSB: „Îl las, dar să iau banii”
Superliga
De nicăieri! I-a spus lui Gigi Becali că vrea să plece de la FCSB: „Îl las, dar să iau banii”
EXCLUSIV Gigantul înghețatei care deține Betty Ice investește puternic în România
Profit.ro
EXCLUSIV Gigantul înghețatei care deține Betty Ice investește puternic în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

De 6 ani în Capitală, sportiva din Italia s-a obișnuit și cu problemele din România: „Vin acasă și văd anunțul pe bloc”

Sorana Cîrstea, într-un interviu pentru Roland Garros: „Aș vrea să fiu amintită ca o jucătoare foarte amabilă, care a fost drăguță cu toată lumea”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează