SPORTURI  »  HANDBAL  »  CUPA EHF

Nicoleta Dincă, după calificarea senzațională a Gloriei Bistrița în „sferturile” Cupei EHF: „Câți au crezut în calificarea noastră?”

Articol de - Publicat luni, 10 februarie 2020 14:46

Nicoleta Dincă, extrema stânga de la Gloria Bistrița, a povestit cum a trăit de pe teren meciul cu Erd, în urma căruia ardelencele s-au calificat în „sferturile” Cupei EHF.

Gloria Bistrița a reușit calificarea în grupele Cupei EHF după egalul dramatic, obținut duminică, la Erd. Valentina Elisei Ardean a marcat golul în ultima secunda de joc, egalul trimițându-le pe ardelence între cele mai bune 8 echipe ale competiției. Nicoleta Dincă a povestit cum au trăit momentul.

- Nicoleta, felicitări! Cum ați trăit meciul din Ungaria?
- La mare intensitate. Nu știu câți au crezut în calificarea noastră, dar noi ne-am dus hotărâte să facem un meci mare și să ne jucăm șansa. Cele de la Erd aveau o echipă foarte bună, cu multe jucătoare din echipele naționale, dar nici noi nu suntem mai prejos. Bistrița a demonstrat că merită să fie acolo, am bătut Odense și am pierdut un singur meci în această grupă.

- Era parcă nemeritat să pierdeți calificarea pe final, după ce ați condus tot meciul, nu?
- Așa este. Au fost și niște decizii de arbitraj de neînțeles, dar e bine că până la urmă șansa a fost de partea noastră.

- Valentina Elisei Ardean, la 37 de ani, a reușit golul calificării!
- Jucătoarele cu experiență fac diferența în multe momente. Suntem bucuroase că avem la noi în echipă astfel de jucătoare, precum Alice, precum Zogbi de Paula. 

- Cum ați sărbătorit calificarea?
- Eu și Laura Pristăviță am rămas la Budapesta, pentru că veneam la București pentru convocarea de la lotul național, iar restul echipei a plecat în țară, cu autocarul. Noi am luat cina într-un restaurant din Budapesta și am savurat momentul.

- Apropo de echipa națională, te mai așteptai la o convocare?
- Mă bucur pentru fiecare moment în care fac parte din echipa națională. Voi face tot ce ține de mine să fau tot ce e mai bun în fiecare joc, să încercăm să ne calificăm la Jocurile Olimpice.

- E visul întregii echipe nu?
- Normal, dorința este foarte mare. Plecăm cu șansa a treia, dar așa cum am reușit și cu Gloria Bistrița, sper să reușim și cu România!  

22 de goluria marcat Nicoleta Dincă pentru Gloria Bistrița în actuala ediție a Cupei EHF

„Nu am jucat în Cupa EHF să facem figurație!”

Horațiu Pașca, antrenorul Gloriei Bistrița, era și el foarte fericit de calificarea echipei sale în sferturile de finală. 

„A fost un meci extrem de tensionat, cu multe emoții. Așa ne e nouă dat să trăim. Că puteam câștiga cu Erd, la Bistrița, și acum mergeam în vacanță. Dar a fost parcă mai frumos. Ne bucurăm din suflet că am arătat că merităm să fim acolo. Că Bistrița nu a mers să facă figurație în Cupa EHF, ci a adus puncte României în clasamentul coeficienților”, a declarat Pașca. 

Pașca a dat trei zile liber fetelor pentru că vin după un program extrem de încărcat. „Am jucat din trei în trei zile, la fel va fi și de acum încolo. Trebuie să fim atenți la campionat, pentru că faima se culege în cupele europene, dar nu mai ajungi acolo dacă nu te clasezi pe un loc bun în întrecerea internă”, a subliniat Pașca. 

3 posibili adversariva avea Gloria Bistrița în „sferturi”: Siofok (Ungaria), Ikast Herning (Danemarca), Thuringer HC (Germania). Tragerea la sorți e marți, de la ora 12:00

„În Ungaria, râul, ramul a ajutat echipa din Erd. Au fost câteva decizii de arbitraj incredibile, am primit două eliminări când noi eram pe atac! Dar așa a vrut Dumnezeu, să mergem noi mai departe” 
- Horațiu Pașca, antrenor Gloria Bistrița

Vezi și:

CSM BUCUREȘTI // Merită Cristina Neagu 18.000 de euro lunar? A început negocierile pentru noul contract + de ce depinde totul

Citește și:
Emma Răducanu și „cea mai bună resetare din toate timpurile” » În ce destinație de lux din Europa își petrece vacanța
Tenis
Emma Răducanu și „cea mai bună resetare din toate timpurile” » În ce destinație de lux din Europa își petrece vacanța
A plecat din Superligă, acum își face praf fosta echipă: „N-am luat patru luni salariul! Mai bine stau acasă”
Liga 2
A plecat din Superligă, acum își face praf fosta echipă: „N-am luat patru luni salariul! Mai bine stau acasă”
Iubita lui Kylian Mbappe se plânge că imagini create cu AI au făcut înconjurul internetului! Ce măsuri ia
Campionate
Iubita lui Kylian Mbappe se plânge că imagini create cu AI au făcut înconjurul internetului! Ce măsuri ia
Cea mai mare sală polivalentă din România e aproape gata: „Aceasta este valoarea totală a investiției”
Altele
Cea mai mare sală polivalentă din România e aproape gata: „Aceasta este valoarea totală a investiției”
Concurent gigant în România pentru Uber și Bolt. Unicornul inDrive intră pe piața locală
Profit.ro
Concurent gigant în România pentru Uber și Bolt. Unicornul inDrive intră pe piața locală
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”

Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2! Leka noşt, deţa! Campioana iese din scenă în turul 2 din UCL! Rămânem încă un an în afara fotbalului care contează


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează