SPORTURI  »  HANDBAL  »  DANEMARCA-ROMÂNIA 30-31

Oana Manea a făcut un meci formidabil cu Danemarca: "Am vrut ca ratarea Cristinei să nu conteze!"

Oana Manea, fericită la finalul meciului cu Danemarca // Foto: Reuters
Oana Manea, fericită la finalul meciului cu Danemarca // Foto: Reuters

Articol de - Publicat joi, 17 decembrie 2015 00:00

Pivotul României, Oana Manea, s-a bătut incredibil cu apărarea adversă. A marcat de trei ori, dar a scos alte două aruncări de la 7 metri şi două eliminări, contribuind din plin la succesul în Jyske Arena.

A trăit bucuria cîştigării medaliei de bronz la Euro 2010, cînd România a învins Danemarca în finala mică, 16-15. Îi place să joace cu danezele, dar mai ales împotriva publicului nordic. "Cum îi auzeam că strigă, îmi ziceam în sinea mea: «Luaţi şi golul ăsta! Staţi că vedeţi acum! Huiduiţi-ne, că pe noi ne motivează asta!» Am fost foarte dornice să cîştigăm. Am muncit mult. Abia mai putem sta în picioare", a declarat Oana după meci.

După ce Neagu a ratat 7 metri, în ultima secundă, fetele s-au strîns şi au decis să joace şi pentru ea, să nu rămînă afectată. "Şi-ar fi reproşat tată viaţa!", spune Oana. "Ea un caracter puternic, ne dă încredere şi energie. Ne-am luptat să o ridicăm în ultimele 10 minute pentru că ştiu ce e în sufletul unui jucător care rateaza un 7 metri, o aruncare decisivă."

Sala ne poartă noroc, Danemarca ne poartă noroc. "Amintirile sînt foare frumoase. Aş mai pune pe lîngă sală, echipă, şi pe cele două arbite, surorile Bonaventura", spune Oana. "Atu-ul nostru a fost unitatea, echipa, ne-am ajutat una pe alta, ne-am bătut una pentru alta, am jucat foarte mult cu inima".

"Să ajungem cît mai sus, apoi vedem. Fiecare îşi oblojeşte rănile, se reface, dar acum nu ne gîndim decît să mergem mai departe, să nu ne oprim aici. Să ne întoarcem lovite, obosite, dar cu ceva la gît".

Sigur, turneu pentru JO în România

În el mai rău caz, dacă România va pierde abele meciuri de acum încolo, "naţionala" României şi-a uşurat misiunea de a ajunge la Rio de Janeiro. Asta pentru că echipele de pe locurile 2-4 vor organiza pe teren propriu turneele de calificare la Olimpiadă.

România ar putea să se califice însă direct dacă va cîştiga titlul mondial! În cazul în care Norvegia va ieşi şi campioană mondială însă, Spania va ajunge direct la Olimpiadă din postura de finalistă a Euro 2014. "Nu ne mai gîndim la asta, acum important e să luăm medalie la Mondiale", a declarat Eliza Buceschi.

Opt ani de la un alt meci ireal

În aceeaşi fază a competiţiei, tot la un Campionat Mondial, tot după prelungiri, şi tot cu ţara gazdă, România se califica în semifinale. Acum 8 ani, la Paris, la Mondialul din 2007, România învingea Franţa după prelungiri, 34-31. Atunci, Franţa a condus la pauză cu 6 goluri, România a egalat şi s-a impus în prelungiri.

"Înainte de a pleca de la hotel spre sală, am văzut ultimele două minute din finala cu Danemarca în 2010. Ne-am încărcat psihic"
Oana Manea

"Norvegia nu este de nebătut. Au schimbat mult. În grupe noi nu am gestionat situaţia nu am avut apărarea de acum. Va fi altceva acum"
Oana Manea

"Îmi convine să joc la echipa României pentru că se joacă foarte mult pivotul, am multe mingi, mă bat pentru interi, e un stil care-mi convine"
Oana Manea

63%a fost procentajul României pe faza de atac, 31 din 49 de acţiuni, inferior Dnemarcei care a avut 64 la sută: 30/47. Nordicele au greşit însă mai mult

10 greşelitehnice a făcut România în 70 de minute, Danemarca doar 8. Diferenţa a făcut-o procentajul portarilor: 30% Paula Ungureanu, 26% danezele

Citește și:
Florin Maxim e antrenorul dorit la FCSB: „Suntem la ultimele discuții” » Comunicat de ultimă oră
Superliga
Florin Maxim e antrenorul dorit la FCSB: „Suntem la ultimele discuții” » Comunicat de ultimă oră
Ianis Zicu i-a amintit lui Mihai Stoica de momentul „mai bine locuiesc într-o cutie de carton”
Superliga
Ianis Zicu i-a amintit lui Mihai Stoica de momentul „mai bine locuiesc într-o cutie de carton”
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Renaște fotbalul pe un stadion uitat din România, lăsat de izbeliște în ultimii ani » GSP a intrat în bază și are detalii despre noul proiect
Superliga
Renaște fotbalul pe un stadion uitat din România, lăsat de izbeliște în ultimii ani » GSP a intrat în bază și are detalii despre noul proiect
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (11)
974595099240315
Vasile Lascar  •  17 Decembrie 2015, 17:41

Parerile sunt impartite : daca Tadici era antrenor bateam totul in grupa dar pierdeam in sferturi sau in semifinala, daca antrenorul suedez nu a invatat limba romanaq o sa aiba timp sa o invete...stie ce are de facut...vom ajunge in finala...asta e parerea mea...! Doamne ajuta, asa sa fie !

983732924972315
Soos Vilmos  •  17 Decembrie 2015, 14:03

Asteptam cu infrigurare comentariile marelui, nemaipomenitului, unicului, etc. antrenor tadici, insotite de obisnuitele vorbe de har.

831959706877275
Cristian Baltaru  •  17 Decembrie 2015, 13:28

Ratarea Crisinei?Cine-i aia? :) Poate ați vrut să spuneți ratarea Cristinei!Eu înțeleg că-i foame mare-n redacție acolo la voi, dar chiar s-ajungeți să mâncați litere,este deja prea mult!:) Puneți un,,t''la Crisinei,ca să devină Cristinei,corectați, fiindcă vă faceți de rușine!

Vezi toate comentariile (11)
Comentează