SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA CAMPIONILOR/ OLTCHIM - TOULON 28-19

Oltchim a cîştigat primul meci în Liga Campionilor » Noroc cu apărarea

Articol de - Publicat luni, 18 octombrie 2010 00:00

Oltchim a obţinut aseară prima victorie în Ligă, un succes concludent în faţa unui adversar modest, care nu i-a ridicat probleme.

Moralul campioanei României s-a zdruncinat serios după ce în prima etapă Oltchim a pierdut la Randers, 23-27. "Galacticele" au încercat să repare problemele aseară, în disputa cu Toulon. Campioana Franţei nu le-a pus însă deloc probleme, fiind o echipă mai degramă modestă.

Vîlcencele şi-au luat însă rolul în serios. Antrenorul Peter Kovacs nu a mai făcut experimente în apărare. Le-a trimis în centrul defensivei pe Luca şi Beşe, cuplul cu care Oltchimul s-a calificat sezonul trecut în finala Ligii. Paula Ungureanu a prins şi ea o zi extraordinară, avînd nu mai puţin de 16 intervenţii, iar în atac Neagu, chiar dacă "nu e în formă", aşa cum a declarat tehnicianul ungur, a făcut un joc excelent. Nu în ultimul rînd, pe extrema stînga, Valentina Elisei a făcut legea, fructificînd fiecare ocazie ivită.

În primele 13 minute, Oltchim pusese deja şase lungimi avans faţă de adversare: 10-4. Diferenţa s-a păstrat pînă la pauză şi jocul părea rezolvat.

În repriza a doua Oltchim a continuat jocul bun în apărare, dar au fost momente bune cînd s-a chinuit în atac. Franţuzoaicele au făcut tot posibilul să ţină aproape, dar campioana din Hexagon a arătat că este o echipă mai degrabă limitată, care cu greu va face vreun punct în această grupă. "A fost greu, cred că apărarea şi contraatacul au făcut diferenţa. Acum trebuie să ne pregătim pentru cel mai greu meci din grupă, cel de la Larvik", a declarat pivotul Ionela Stanca.

A fost 28-19 la final, o victorie care menţine Oltchimul în cursa calificării. Următorul meci pentru vîlcence va avea loc la Larvik, peste o săptămînă, campioana Norvegiei fiind în acest moment principala favorită la cîştigarea Ligii.

Oltchim 28 (15)
Elisei 7, Stanca 5, Neagu 5, Vizitiu 4, Han 3, Ozel 1, Luca 1, Nechita 1, Manea 1. Antrenor: Peter Kovacs

Toulon 19 (9)
Mwasesa 5, Helgesson 4, Gnabouyou 3, Tuvene 3, Gondo 2, Deroin 1, Flognman 1. Antrenor: Thierry Vincent

"Eşecul de la Randers a fost ca un duş rece. Sper să cîştigăm următoarele patru meciuri şi să ne calificăm mai departe"
Steluţa Luca, inter dreapta Oltchim

Discuţii Voina-Roibu
Selecţionerul României, Radu Voina, tehnicianul care a calificat sezonul trecut Oltchimul în finala Ligii Campionilor, a fost aseară la meciul de la Vîlcea cu Toulon. La finalul partidei antrenorul a discutat cîteva minute cu managerul Oltchimului, Constantin Roibu. "Ne-am întîlnit şi ne-am salutat. Nu trebuie să faceţi acum speculaţii că mă întorc la Vîlcea. Şi oamenii m-au întrebat acelaşi lucru, dar Oltchim are antrenor", a declarat Voina. Oficialii Oltchimului sînt nemulţumiţi însă de evoluţia echipei şi de tehnicianul Peter Kovacs, care are zilele numărate la Oltchim, la primul eşec urmînd să fie demis.

Larvik a spulberat-o pe Randers
Campioana Norvegiei, Larvik HK, viitoarea adversară a Oltchimului, a înregistrat pînă acum două victorii în grupa C a Ligii Campionilor. După ce în prima etapă nordicele au învins-o în deplasare pe Toulon, 31-28, în etapa a doua, pe teren propriu, au spulberat-o pe Randers, scor 33-19! "Larvik şi Oltchim vor merge mai departe din această grupă", a declarat antrenorul Toulonului, Thierry Vincent.

Clasament grupa C
1. Larvik    2    2    0    0    64-47    4p
2. OLTCHIM    2    1    0    1    51-46    2p
3. Randers    2    1    0    1    46-56    2p
4. Toulon    2    0    0    2    37-59    0p
Etapa următoare (23 octombrie): Randers-Toulon, Larvik-Oltchim

Citește și:
Momentul controversat al finalei UCL! Cine e femeia care a strecurat steagul Rusiei la festivitatea de premiere
Liga Campionilor
Momentul controversat al finalei UCL! Cine e femeia care a strecurat steagul Rusiei la festivitatea de premiere
Eugenie Bouchard, cu un nou rol la Roland Garros, i-a cerut un lucru Soranei Cîrstea
Tenis
Eugenie Bouchard, cu un nou rol la Roland Garros, i-a cerut un lucru Soranei Cîrstea
Momente fabuloase pe scenă: Loredana a căzut în genunchi în fața Nadiei, după un duet antologic la Onești
Gimnastica
Momente fabuloase pe scenă: Loredana a căzut în genunchi în fața Nadiei, după un duet antologic la Onești
Rapid vrea să îl vândă pe Alex Dobre! Suma dorită de Dan Șucu
Superliga
Rapid vrea să îl vândă pe Alex Dobre! Suma dorită de Dan Șucu
FOTO Noile tarife de referință RCA. Cât ar plăti acum șoferii în funcție de vârstă și mașină
Profit.ro
FOTO Noile tarife de referință RCA. Cât ar plăti acum șoferii în funcție de vârstă și mașină
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Uitați-vă la Sorana cum arată!” » Am mers să vorbim cu antrenorul care a lucrat cu 3 mari campioni ai tenisului românesc: „Aici ar putea fi un secret al ei”

Hagi nu se lasă » Doi jucători care au refuzat naționala, pe lista „Regelui” pentru următoarele acțiuni


Comentarii (3)
sv06mnp
sv06mnp  •  18 Octombrie 2010, 12:05

de acord cu tine vio,dar totusi mai avem o speranta daca scapam de slabana aia de sugz si de cel m ai slab antrenor al tuturor timpurilor covaca,ca jigodie asta a reusit sa dea peste cap toata echipa de nu mai stiu nici ele ce joaca.Si inca ceva asta pentru conducere:cum ati reusit mai panaramelor sa aduci pe panarama asta de covaca care are o jucatoare ca melinda in echipa si nu stie ce sa faca cu ea slab slab slab!!!!

vioh
vioh  •  18 Octombrie 2010, 10:33

Ma bucur domnule Ursescu ca vedeti si dumneavoastra Larvik-ul ca principal favorit. Si va mai recomand o echipa de urmarit, Buducnost. Viborg si Oltchim nu vor prinde nici smifinalele.

fotbalvvv
fotbalvvv  •  18 Octombrie 2010, 06:12

Cititi Jurnalul de Fotbal pentru opinii sincere si necenzurate despre fotbalul romanesc si international sau despre sport in general. Nu suntem un tabloid, nu promovam scandaluri intre presedinti analfabeti sau cancanuri cu bombe sexy rasuflate. Nu tinem de nici un trust, nu promovam interesele nimanui. Fotbal in stare pura. Mii de cititori ne-au descoperit deja, si continua sa ne urmareasca in fiecare zi. Cautati Jurnalul de Fotbal pe net, nu dam adrese aici, nu e frumos.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează