SPORTURI  »  HANDBAL  »  TRANSFER

Oltchim le-a transferat pe Borbas şi Kudlacz

Articol de GSP - Publicat marti, 10 iunie 2008 00:00

Pivotul naţionalei Ungariei, Rita Borbas (Dunaferr), şi interul Poloniei, Karolina Kudlacz (Leipzig), sunt cele două jucătoare pe care Oltchimul le-a transferat, după ce a achiziţionat-o şi pe unguroaica Gabrielle Szucs, a declarat, marţi, pentru NewsIn, tehnicianul Gheorghe Tadici.

"Eu le-am convins pe Borbas, Szucs şi Kudlacz să vină la Vâlcea, sunt jucătoare valoroase, toate internaţionale, de care aveam nevoie. Îmi amintesc că Kudlacz a dat României vreo opt goluri la ultimul meci direct. Venirea lor este un mare plus pentru Vâlcea", a anunţat Gheorghe Tadici.

Tadici a negociat în secret, de câteva luni, cu poloneza Kudlacz şi cu unguroaica Borbas, jucătoare libere de contract, pe care le-a convins să joace din sezonul următor la Rm. Vâlcea. Cele două, alături de o altă internaţională din Ungaria, Gabrielle Szucs, vor ajunge marţi seară la Râmnicu Vâlcea.

Cele trei straniere vor fi prezentate, miercuri, finanţatorului Constantin Roibu, apoi vor participa la o conferinţă de presă.

Citește și:
Marius Baciu a rupt tăcerea după despărțirea de FCSB: „Așa s-a purtat Becali cu mine!” » Reproș pentru Mihai Stoica
Superliga

Nu va mai juca tenis în 2026 și a plecat să exploreze una dintre „Cele 7 minuni ale lumii”
Tenis

Lovitură neașteptată: Adrian Mutu, la un pas să plece din România » GSP l-a surprins la negocieri!
Media

Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Stiri extrasport
Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Hagi evaziv, supărare și ședință la FRF » Ce urmează la națională după prestațiile horror din Liga Națiunilor

Comentarii (6)
 •  11 Iunie 2008, 00:54

Bun venit celor 3 jucatoare in Galaxia Handbalului. Aveam neaparata nevoie cel putin de un pivot si un inter si o sa avem nevoie in continuare si de un portar de CL daca se retrage Dinu. Obiectivul Oltchimului pentru sezonul viitor ar trebui sa fie castigarea CL.

 •  10 Iunie 2008, 23:27

SUCSZ SI BORBAS DA,KUDLATZ POATE DUPA 1 IULIE.DAR TADICI ,A FACUT TREABA BUNA FARA TAM-TAM. DAR ESTE posibil totusi sa plece,are motive,nu accepta compromisurile,daca i se impun,pleaca SIGUR,si totul se prabuseste,Brasovul are cale libera spre titlu,il vom regreta si ruga sa se intoarca!?

 •  10 Iunie 2008, 22:12

de la acesti ziaristi nu mai intelegi nimic. De dimineata Tadici e demis, dupa amiaza negociaza transferul unor jucatoare !!! Sunteti penibili ! Personal cred ca dl. Roibu ar face o mare greseala daca l-ar demite pe Tadici ! Dar nu cred ca asa ceva se va intampla curand

Vezi toate comentariile (6)
Comentează