SPORTURI  »  HANDBAL  »  OLTCHIM RÎMNICU VÎLCEA

Oltchim nu i-a găsit înlocuitor tehnicianului ungur » Tot Kovacs!

Articol de - Publicat miercuri, 29 decembrie 2010 00:00

Oficialii Oltchimului nu i-au găsit înlocuitor, în perioada de vacanţă, ungurului Peter Kovacs, iar acesta va rămîne în continuare la Rm. Vîlcea

Campioana României, Oltchim Rm. Vîlcea, va aborda şi meciurile viitoare din campionat, dar şi din Liga Campionilor tot cu ungurul Peter Kovacs pe banca tehnică.

Deşi după prima fază a grupelor Ligii Campionilor s-a zvonit că maghiarul va fi demis, oficialii Oltchimului fiind nemulţumiţi de felul cum evolua echipa la acea vreme, în cele din urmă Kovacs a scăpat! Toţi antrenorii abordaţi de conducerea campioanei României, din varii motive, au refuzat să preia echipa.

Antrenorul României, Radu Voina, cel care a pregătit pînă în vară Oltchimul, jucînd finala Ligii Campionilor, nu a acceptat nici după Campionatul European din Danemarca să preia gruparea vîlceană. Voina vrea să se axeze doar pe pregătirea "naţionalei" şi nu a vrut să preia echipa în plin sezon competiţional.

În aceste condiţii, Peter Kovacs e mult mai sigur pe postul său, deşi nu are stipulat în contract nici o clauză privind recompense materiale în condiţiile în care este demis.

Obiectivul ungurului rămîne în acest sezon cîştigarea Ligii Campionilor cu Oltchim, altfel contractul său urmînd a fi reziliat. "Nu e şi nici nu a fost de actualitate demisia lui Peter Kovacs. Şi-a realizat prima parte a obiectivului, a calificat echipa în faza a doua a grupelor Ligii, deci nu avem motive să-l schimbăm", a declarat preşedintele Oltchimului, Ioan Gavrilescu.

Din nou la treabă
Nouă jucătoare ale Oltchimului, medaliate cu bronz la recent încheiatul Campionat European din Danemarca, au reluat ieri pregătirile după vacanţa de Crăciun. Oltchim a organizat memorialul "Constantin Tită", la care a mai invitat trei echipe din Liga Naţională: Oţelul Galaţi, HCM Baia Mare şi HCM Roman. Ieri, Oltchim a trecut cu 38-26 de HCM Roman şi cu 37-31 de HCM Baia Mare. Neagu, Stanca, Manea, Tolnai, Fiera, Elisei, Geiger şi Han au fost primite cu aplauze de suporteri. Adriana Nechita, extrema dreapta, a fost menajată, ea suferind o ruptură musculară în meciul cu Croaţia de la Euro.

Citește și:
Gigi Becali l-a făcut praf, după FCSB - FC Argeș: „Nu prea mai are loc la noi”
Superliga

Patronul FCSB a dezvăluit adevărata sumă de transfer: „Atât ne-a costat. MM era disperat” + Salariul lui Boutoutaou

Gigi Becali i-a anunțat plecarea în direct la TV: „A semnat, am luat 600.000!” + Remarcatul cu FC Argeș nu e Tavi: „Îi fac clauză 30 de milioane”

Ghencea superbă: reprezentanta României la „Miss Universe” și-a susținut favoritul din tribune, la FCSB - FC Argeș

Șeful Renault, în premieră în România. Cele 3 măsuri anunțate pentru uzina Dacia din Mioveni
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Duce scandalul din Anglia - Argentina la următorul nivel! I-a cerut OFICIAL lui Infantino suspendarea a ȘASE jucători

FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”

Comentarii (2)
dilibau
dilibau  •  29 Decembrie 2010, 12:21

N-are gsp ce sa mai scrie si baga strambe? Oricum Oltchim nu ajunge in semi-finala cu Kovacs la timona, dar "stirea" asta o stiam de acu doua luni, cand acelasi Ioan Gavrilescu confirma ca nu are de gand sa-l dea afara pe ungur. Vine rebelionu si nu mai misca nimic in front, deci reciclam vechile zvonuri tovarasi?

msd2_zpt
msd2_zpt  •  29 Decembrie 2010, 10:17

PLEACA! Cu tine nu iesim din grupe!!!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close