SPORTURI  »  HANDBAL  »  CM 2025

SPECIAL Sute de mii de kilometri pentru o pasiune de nestăvilit » Fanii români sunt pregătiți pentru CM de la Rotterdam: „Tradiția noastră de 1 decembrie!” + bilete, prețuri, locul de întâlnire

FOTO: Facebook @angelica.ciuciulin
FOTO: Facebook @angelica.ciuciulin

Articol de - Publicat vineri, 14 noiembrie 2025 17:13 / Actualizat vineri, 21 noiembrie 2025 16:50

Începând cu 27 noiembrie, Rotterdam devine casă a handbalului și teritoriu vizitat de sute de români. Fanii tricolori au început organizarea pentru Campionatul Mondial al fetelor.

România n-a lipsit de la nicio ediție a Campionatului Mondial, singura națională din lume care se poate lăuda cu o astfel de performanță.

Prezență maximă au și mulți dintre suporterii care și-au manifestat intenția de a participa la meciurile programate la Rotterdam. Acolo se va juca grupa A preliminară, cea din care fac parte România, Danemarca, Japonia și Croația.

Handbalul ca stil de viață

Doamna Angela Pop este cel mai cunoscut suporter al naționalei. Și-a câștigat statutul cu zeci de mii de bătăi în tobe, cu mii de kilometri parcurși alături de națională și cu o pasiune de nestins. Uneori, inclusiv cu bani împrumutați, un credit pentru a fi alături de fete și în Japonia. Și de această dată se va urca în mașină alături de fiul ei, Alexandru, și va conduce către Rotterdam.

Până la bătăile în tobe care dau tonul scandărilor, doamna Angela și-a mai asumat o misiune. A creat un grup de facebook unde a strâns deja o galerie de câteva sute de fani români, din țară sau din diaspora. Și de această dată a făcut un efort financiar semnificativ.

„În acest an avem noroc, ne cazăm în Belgia, la Anvers, la o bună prietenă din grupul nostru de suporteri. Cu ea m-am cunoscut la Trier, la Mondialul din Germania 2017, și am fost împreună la CE Franța 2018, CM Japonia 2019, în 2021 la CE din Spania și la multe meciuri ale CSM-ului în Franța și Germania.

Ca în fiecare an, merg împreună cu fiul meu, care este persoană cu dizabilități. Și el iubește foarte mult handbalul și de peste 25 de ani merge cu mine la meciuri. Deplasarea la Mondial o fac cu mașina, așa cum am făcut-o de cele mai multe ori. Este mult mai ușor să duc tobele și celelalte materiale de galerie.

În plus, îi voi duce prietenei mele multe bunătăți de acasă. În fiecare an, sărbătorim Ziua Națională, cu ciolan cu fasole și ceapă roșie de Buzău. Asta vom face și în acest an pe 1 decembrie, este o tradiție la noi”, povestește doamna Angela, cu mult umor și nerăbdare, pentru GSP.ro.

Pe 1 decembrie, de la ora 21:30, România va înfrunta Danemarca în ultimul meci al grupei preliminare.

Sute de mii de kilometri pentru o pasiune de nestăvilit » Fanii români sunt pregătiți pentru CM de la Rotterdam: „Tradiția noastră de 1 decembrie!” + bilete, prețuri, locul de întâlnire
Angela Pop bate tobele pentru România de mai bine de 20 de ani

Credit pentru Japonia, nervi la Herning

Peste 72.000 de kilometri străbătuți pentru naționala de handbal feminin. Doar în Japonia cu avionul, în rest la volan. Fiecare turneu a rămas întipărit cu un soi diferit de amintire. Sunt redate, fără modificări, cu emoțiile corespunzătoare, în lista următoare:

  • 2010 - CE Danemarca, Herning (bronz european)
  • 2011 - la Mondialul din Brazilia, nu am participat, costa enorm de mult
  • 2012 - CE Serbia, Vrsac
  • 2013 - CM Serbia, Novi Sad, când ne-a eliminat Polonia în „sferturi”
  • 2014 - CE Ungaria, Debrecen
  • 2015 - CM Danemarca, Frederikshavn, Kolding, Herning (medalie de bronz )
  • 2016 - Aalborg, turneu preolimpic, calificare la Rio, noi și Muntenegru. Atunci, danezii au rămas acasă
  • 2016 - CE Suedia, Helsingborg și Goteborg, locul 5, meci de clasament, victorie cu Germania (când la ultima fază s-au accidentat Cristina Zamfir și Clara Woltering, am trecut prin momente groaznice atunci)
  • 2017 - CM Germania, Trier, Leipzig, când ne-a eliminat Cehia în „sferturi”
  • 2018 - CE Franța, Brest, Nancy, semifinala și finala mică la Paris
  • 2019 - CM Japonia, Kumamoto (am făcut credit la bancă pentru acest turneu)
  • 2020 - pandemie 2021 - CM Spania, Castellon
  • 2022 - CE Macedonia, Skopje
  • 2023 - CM Danemarca, Herning (!!! Singurul turneu unde nu m-au lăsat cu toba în sală)
  • 2024 - CE Ungaria, Debrecen
Sute de mii de kilometri pentru o pasiune de nestăvilit » Fanii români sunt pregătiți pentru CM de la Rotterdam: „Tradiția noastră de 1 decembrie!” + bilete, prețuri, locul de întâlnire
La Mondialul din 2023 / Sursă foto: Facebook @Angela Pop

Nu lipsește nici de la meciurile lui CSM București, inclusiv deplasări internaționale, la fel de lungi, cea mai recentă la Esbjerg, ultima partidă jucată de Cristina Neagu în Liga Campionilor.

Pasiunea pentru handbal a pornit la începutul anilor 2000, cu echipa locală Remin Deva. Atunci au venit și primele deplasări. Însumate, drumurile pentru cluburi și naționale înconjoară de câteva ori Pământul.

Vâlcea e cu naționala!

Lucru deja obișnuit la turneele finale, corul românilor va domina atmosfera. Printre sutele de fani care au confirmat prezența se numără și vâlcenii din „Brigada Noastră 1998”.

La primele două partide din grupă, cele cu Japonia și Croația, unde va fi decisă calificarea, 30 de suporteri din Vâlcea vor striga pentru Rebeca Necula și colegele ei.

Sute de mii de kilometri pentru o pasiune de nestăvilit » Fanii români sunt pregătiți pentru CM de la Rotterdam: „Tradiția noastră de 1 decembrie!” + bilete, prețuri, locul de întâlnire
Brigada Noastra 1998

Și cei din „Brigada Noastră 1998” au strâns mile suficiente în deplasări cât pentru un zbor la Los Angeles. Poate în 2028.

Vom merge circa 30 de suporteri din Vâlcea. Eu, personal, am mai fost la un Campionat Mondial și unul european. Handbalul îmi place de peste 35 de ani!

- Costin Ducu, unul dintre suporterii vâlceni

Totul despre bilete » Unde, cum, cât costă?

Meciurile României se vor juca în Rotterdam Ahoy, o arenă cu 16.000 de locuri. A fost inaugurată în 1971, iar cea mai recentă modernizare s-a încheiat în 2020.

Capacitatea reprezintă o veste bună pentru fanii tricolori. Biletele nu vor fi epuizate, vor putea fi cumpărate până la ora de start a partidelor.

Tichetele sunt disponibile în acest moment pe site-ul oficial al organizatorilor, AICI. Biletele zilnice sunt valabile pentru ambele meciuri ale grupei. Spre exemplu, pe 27 noiembrie, România întâlnește Croația de la ora locală 18:00 (ora României 19:00). Fanii pot rămâne și la partida dintre Danemarca și Japonia, fără să achite nimic în plus.

Tobele doamnei Angela Pop vor fi prezente în sectorul C al arenei. Susținătorii tricolori au cumpărat biletele în zone diferite. Cel mai probabil, organizatorii le vor permite să se grupeze.

39 eurocostă un bilet zilnic în sectorul C al Rotterdam Ahoy

Există și bilete mai ieftine, pornind de la 19 euro.

Programul României la Campionatul Mondial:

  • 27 noiembrie, ora 19:00 » România - Croația
  • 29 noiembrie, ora 19:00 » România - Japonia
  • 1 decembrie, ora 21:30 » Danemarca - România
Citește și:
Mirel Rădoi a susținut primul antrenament la FCSB » Diferență MAJORĂ în pregătire
Superliga
Mirel Rădoi a susținut primul antrenament la FCSB » Diferență MAJORĂ în pregătire
Dacia a prezentat astăzi noul model » Cum arată „Striker”, SUV-ul mai ieftin decât 99% din piață
Noutati auto
Dacia a prezentat astăzi noul model » Cum arată „Striker”, SUV-ul mai ieftin decât 99% din piață
Mirel Rădoi a pornit revoluția la FCSB: „Începe evaluarea jucătorilor, mă uit ce se întâmplă în afara terenului! Neubert NU mai face parte din staff”
Superliga
Mirel Rădoi a pornit revoluția la FCSB: „Începe evaluarea jucătorilor, mă uit ce se întâmplă în afara terenului! Neubert NU mai face parte din staff”
Ioan Ovidiu Sabău, în negocieri avansate cu Farul
Superliga
Ioan Ovidiu Sabău, în negocieri avansate cu Farul
ULTIMA ORĂ Noi reduceri pregătite la impozitul pe locuință. Cine vor fi beneficiarii
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Noi reduceri pregătite la impozitul pe locuință. Cine vor fi beneficiarii
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Nu mi-am dat seama cât e de scurtă sau transparentă” » Eugenie Bouchard a venit la evenimentul de la Indian Wells cu o rochie pe care nu o probase

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează