SPORTURI  »  HANDBAL  »  TRAGEDIE ÎN HANDBAL

Popescu: "Joi seară, Zoran ne-a luat pe toţi în braţe şi ne-a zis că ne iubeşte"

Articol de GSP - Publicat sambata, 08 mai 2010 00:00

Portarul lui HCM şi al echipei naţionale, Mihai Popescu, a declarat că Zoran Kurtes trăia orice meci la intensitate maximă, însă nu-şi explică de ce acesta a suferit atacul de cord din moment ce nu avea probleme cu inima, era tînăr, nu fuma, iar alimentaţia era extrem de sănătoasă.

"A fost un om extraordinar, un profesionist desăvârşit. Din punct de vedere al alimentaţiei pot spune că era mai profesionist decât noi. Alerga zilnic, nu fuma. Lui îi datorez ascensiunea mea din ultimul an.

După primul antrenor pe care l-am avut la copii, pot spune Zoran a fost cel mai bun antrenor pe care l-am avut. Nu este drept ceea ce s-a întâmplat, era foarte aproape de noi, jucătorii.

Indiferent că jucam cu Steaua, Braşov sau Montpellier, trăia meciul cu aceeaşi intensitate şi ne insufla şi nouă din spiritul său de luptător. Joi seară, ne-a luat pe toţi în braţe, ne-a spus că ne iubeşte.

Nu l-am mai văzut niciodată atât de fericit şi ne-a spus că acum vrea să câştigăm şi Cupa României", a declarat Mihai Popescu.

Citește și:
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
Campionate
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Stiri extrasport
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Superliga
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Nationala
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere


Comentarii (5)
 •  08 Mai 2010, 23:00

bunul dumnezeu sa-l odihneasca in pace !sincere condoleante familiei

 •  08 Mai 2010, 15:39
Postat de pe 08 Mai 2010, 11:35

R.I.P. Cta in doliu :((

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! Dupa ce acum 2 zile ne-am bucurat cu totii in sala sporturilor la castigarea campionatului, sunt interzis, nu imi vine sa cred, plang. a fost un antrenor adevarat. TOT RESPECTUL NOSTRU ZORAN! Multumim Serbia ca ne-ai daruit un antrenor mare. Il plangem impreuna, m-a doare sufletul, nici nu mai pot scrie de plans.

luter
luter  •  08 Mai 2010, 13:00

dumnezeu sa-l odiheasca ,condolante fmiliei pentru greaua pierdere.nu se duc uscaturile din C-TA .mazariche,balonul de cacnescu ,NE PARASESC OAMENI DE VALOARE ,PACAT MARE PACAT DOAMNE CUM POTI FII ASA NEDREPT .

Vezi toate comentariile (5)
Comentează