Articol de GSP - Publicat joi, 13 mai 2010 00:00
Antrenorul echipei de handbal Oltchim Rîmnicu Vîlcea, Radu Voina, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că este sigur că elevele sale vor încerca să facă minuni pentru a întoarce rezultatul din prima manşă a finalei Ligii Campionilor, pierdută cu scorul de 21-28 în faţa formaţiei Viborg HK.
"Am disputat o primă repriză a finalei, sîmbăta trecută, la Herning. Spuneam înainte că, indiferent de rezultatul de acolo, această finală se va juca în două meciuri. Din păcate, diferenţa de pe tabela de marcaj a fost puţin neaşteptată, dar asta este viaţa. Fetele şi-au dorit foarte mult să scoată un rezultat bun şi probabil că din cauza acestei dorinţe prea mari de a face lucruri pozitive s-a greşit puţin mai mult decât ar fi trebuit. Sper că fetele au uitat acea repriză, iar în scurt timp să se concentreze pentru al doilea meci. Sunt sigur că vor încerca să facă minuni. Va fi foarte greu, pentru că în faţa noastră se află campioana en-titre din Liga Campionilor, cea care a jucat cinci finale în această competiţie. Pentru noi este prima finală, dar sper ca ele să reuşească să joace ceea ce ştiu cel mai bine", a spus Radu Voina, potrivit mediafax.
Tehnicianul a afirmat că jucătoarele de la Oltchim merită să fie respectate pentru faptul că au ajuns în finala Ligii Campionilor. "Indiferent de ceea ce se va întâmpla, aceste fete merită laude pentru că au făcut performanţă pentru sportul românesc. Am trăit în această săptămînă multe lucruri care nu-şi au locul, iar fetele sunt afectate. Nu vreau să spun cîţi ani au trecut de cînd o echipă românească, din orice sport, a jucat o finală de Liga Campionilor. Cred că aceste fete sunt mult înaintea României, ca performanţă. Numai pentru acest lucru ar trebui respectate. Se uită că jucăm o finală de Liga Campionilor, se uită că venim din Vîlcea să jucăm la Bucureşti, pentru că nu avem o sală şi se uită că sunt foarte mulţi oameni care le admiră pe fete", a adăugat Radu Voina.
Radu Voina a mai spus că jucătoarea Cristina Vărzaru, care evoluează la Viborg, este puţin tristă pentru colegele sale de la echipa naţională. "Cristina Vărzaru este o profesionistă adevărată şi îşi apără tricoul echipei la care joacă. E normal să fie bucuroasă pentru ea, dar sunt convins că în adîncul ei s-a şi întristat puţin pentru colegele ei de la echipa naţională. Avem multe de învăţat de la ea, pentru că este un exemplu de modestie şi de valoare", a declarat tehnicianul.
Campioana României la handbal feminin, Oltchim Rîmnicu Vîlcea, a fost învinsă, sîmbătă, la Herning, de formaţia daneză Viborg HK, scor 28-21 (14-11), în manşa tur a finalei Ligii Campionilor. Meciul retur va avea loc, la Bucureşti, sâmbătă, de la ora 20.45 (în direct pe Pro TV).
Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!