Articol de David Istrate - Publicat luni, 06 octombrie 2025 09:31 / Actualizat luni, 06 octombrie 2025 10:16
După comunicatul Federației Române de Handbal legat de conflictul dintre George Buricea (46 de ani), antrenorul lui SCM Politehnica Timișoara, și Zoran Nikolic (34 de ani), elevul său, formația bănățeană a publicat pe rețelele de socializare declarațiile celor doi și reacția lui Alexandru Dedu, managerul echipei, aceștia susținând, la unison, că nu a fost vorba de violență.
Sâmbătă, 4 octombrie, în etapa a 5-a a Ligii Zimbrilor, CSM Vaslui s-a impus cu 28-27 în fața lui Poli Timișoara, izbutind, datorită acestui succes, să o egaleze în clasament. Meciul a fost, însă, marcat de un conflict tensionat între George Buricea, antrenorul principal al alb-violeților, și Zoran Nikolic, veteranul echipei.
Cazul George Buricea – Zoran Nikolic, pe scurt
În minutul 25 al partidei, la banca oaspeților, a avut loc o altercație între Buricea și Nikolic, iar tehnicianul în vârstă de 46 de ani l-a împins puternic în perete pe elevul său.
Arbitrii au oprit meciul și au penalizat-o pe Poli Timișoara cu o eliminare de 2 minute la bancă, după care jocul a continuat și a avut finalul menționat anterior.
La finalul meciului, într-o declarație pentru GSP.ro, Buricea a explicat că discuția aprinsă cu Nikolic a început după ce acesta stătea în picioare, riscând ca echipa să ia o eliminare la bancă și, după ce i s-a atras atenția, a comentat. Selecționerul naționalei a afirmat că Nikolic i-a prezentat scuze și a recunoscut că ar fi putut fi mai calm.
În ziua următoare, Federația Română de Handbal a emis un amplu comunicat, prin care a anunțat că a înaintat cazul la Comisia de Disciplină, alături de toate probele existente, inclusiv înregistrările video și rapoartele existente, și că, în cazul în care se va dovedi un comportament nesportiv în cazul antrenorului, va aplica sancțiuni clare.
Mai târziu, GSP.ro a anunțat că, pentru cazuri asemănătoare, Comisia Centrală de Disciplină (CCD) a FRH i-a sancționat pe unii antrenori din handbal cu suspendare între 4-6 etape, dar și cu amendă cuprinsă între 1000-4000 de lei. Cazul lui Buricea va fi analizat marți, 7 octombrie.
Alexandru Dedu: „Am văzut în presă că se vorbește de violență. Știu că nu e vorba de asta”
După toate aceste evenimente, duminică, 5 octombrie, pe pagina de Facebook a lui SCM Poli Timișoara au apărut declarațiile lui George Buricea, Zoran Nikolic și Alexandru Dedu, cu toții susținând că nu a fost vorba de violență.
În primul rând, a fost dureroasă înfrângerea de la Vaslui, așa cum a fost și cea de la Suceava. E bine că se întâmplă la început. Eu am preconizat că plecarea la drum o să fie cu hopuri, fiindcă am schimbat 11 jucători. Suntem în lupta pentru obiectivul propus.
Din punctul meu de vedere, ținând cont că evenimentul de ieri s-a petrecut în prima repriză, nu a avut un impact major asupra economiei jocului, dar este un moment care totuși ne-a costat eliminarea de două minute.
Am văzut în presă că se vorbește despre violență. Eu, discutând cu antrenorul și cu jucătorul, știu că nu este vorba despre asta, dar salut inițiativa Federației Române de Handbal, care a dispus în regim de urgență ca acest caz să fie judecat de către Comisia de Disciplină. Vom ajuta acest demers, fiindcă ne dorim ca lucrurile să fie lămurite foarte repede. În rest, muncă în continuare și hai Timișoara!
- Alexandru Dedu
Zoran Nikolic, despre George Buricea: „Nici măcar nu a fost aproape să mă lovească”
Este un moment la cald, dar nu a fost vorba despre violență, cum văd că s-a scris. Antrenorul mi-a atras atenția asupra greșelii făcute și m-a împins ca să mă duc la locul meu de pe bancă și să nu luăm două minute de eliminare.
Doamna observator Ciulei m-a întrebat dacă am fost lovit și i-am explicat că nu s-a întâmplat acest lucru. După meci, am fost împreună la analiza video a fazei și a văzut că a fost mâna mea acolo, nu e mâna antrenorului.
Nici măcar nu a fost aproape să mă lovească, doar că eu - când am făcut pasul în spate - m-am dezechilibrat și asta a amplificat imaginea. Sper să trecem cu bine peste aceste momente, pentru că ne așteaptă un meci important miercuri, la Constanța
- Zoran Nikolic
George Buricea, antrenorul Timișoarei: „Sunt un om vulcanic, dar nu sunt un om violent”
Handbalul este despre pasiune și dorință de victorie. În tensiunea meciului de la Vaslui, am avut o discuție aprinsă cu Nikolic și l-am împins (atenție, NU l-am lovit) pentru a se aşeza pe bancă. Acest gest a fost interpretat greşit ca fiind o lovitură, iar cea mai bună dovadă că nu a fost așa este faptul că Nikolic a mai jucat după aceea încă 15 minute.
Faza a fost revăzută de mai multe ori de către observatorul de joc și s-a dovedit că nu a existat nicio lovitură cu pumnul, așa cum eronat s-a spus în presă.
Sunt un om vulcanic, dar nu sunt un om violent. A fost un moment mai tensionat și ar fi trebuit să-l gestionez cu mai mult calm. Nimeni nu a lovit pe nimeni!
- George Buricea
