SPORTURI  »  HANDBAL  »  NAȚIONALĂ

Naționala de handbal feminin a României va participa, în premieră, în EHF Euro Cup! Ce adversare vor avea tricolorele în faza grupelor

Naționala feminină a României/Foto: Imago Images
Naționala feminină a României/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 11 martie 2025 17:39 / Actualizat marti, 11 martie 2025 18:30

Naționala de handbal feminin a României se va duela cu Norvegia, Polonia și Slovacia în EHF Euro Cup, o competiție înființată în 2021 și dedicată echipelor care sunt deja calificate la Campionatul European.

În urmă cu 4 ani, Federația Europeană de Handbal (EHF) a luat decizia de a înființa o competiție dedicată naționalelor care, fiind deja calificate la Campionatul European, nu mai trebuie să treacă prin campania de calificare.

S-a schimbat în vestiar la „câțiva centimetri” de sportiva transsexuală și povestește: „Era complet dezbrăcat lângă noi, fete de 18, 19 și 20 de ani. Umilitor, incomod”
ÎNOT
S-a schimbat în vestiar la „câțiva centimetri” de sportiva transsexuală și povestește: „Era complet dezbrăcat lângă noi, fete de 18, 19 și 20 de ani. Umilitor, incomod”

Norvegia, Polonia și Slovacia, adversarele României din EHF Euro Cup

Cele două ediții organizate până în acest moment au fost câștigate de Norvegia, în timp ce locul secund a fost ocupat, în 2022, de Muntenegru și, în 2024, de Ungaria. Echipa feminină a României, calificată deja la Euro 2026 în calitate de țară organizatoare, va participa la ediția a treia a EHF Euro Cup.

Alături de tricolore, vor mai juca celelalte 4 organizatoare (Cehia, Polonia, Slovacia, Turcia) și formațiile care au cucerit medalii la Euro 2024 (Norvegia, Danemarca, Ungaria).

România a fost repartizată în prima grupă din EHF Euro Cup, alături de Norvegia, Polonia și Slovacia. Conform news.ro, în perioadele 15-19 octombrie 2025, 4-8 martie 2026 și 8-12 aprilie 2026, elevele lui Florentin Pera vor disputa cele 6 meciuri din faza grupelor.

Primele 2 echipe din fiecare grupă se vor califica la Final 4, care va avea loc în intervalul 21-27 septembrie 2026.

România, baraj cu Italia pentru calificarea la Campionatul Mondial de la finalul acestui an

Înainte de participarea în EHF Euro Cup, România va avea parte de două dueluri extrem de importante cu Italia, în barajul de calificare pentru Campionatul Mondial de Handbal, programat în perioada 26 noiembrie – 14 decembrie.

Turul va avea loc în 9/10 aprilie (Italia), iar returul se va desfășura în 12/13 aprilie (România). Naționala feminină a disputat, la începutul acestei luni, 3 meciuri de verificare și, după ce a învins-o pe divizionara secundă CSJ Prahova (42-23), a pierdut de 2 ori împotriva Suediei (28-36 într-un meci abandonat în urma accidentării Sorinei Grozav și 25-26 în partida secundă).

Campionatul European de Handbal Feminin va avea loc în 3-20 decembrie 2026, iar grupele organizate de România se vor desfășura în Cluj-Napoca și Oradea.

Citește și:
Mircea Rednic știe următorul antrenor al Rapidului: „Acestea sunt informațiile mele”
Superliga
Mircea Rednic știe următorul antrenor al Rapidului: „Acestea sunt informațiile mele”
„El Peque” s-a căsătorit cu „cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
Tenis
„El Peque” s-a căsătorit cu „cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
S-a făcut: Xabi Alonso a semnat în Premier League!
Campionate
S-a făcut: Xabi Alonso a semnat în Premier League!
Încă un meci pierdut de Mirel Rădoi în Turcia » Sorescu, pasă de gol
Campionate
Încă un meci pierdut de Mirel Rădoi în Turcia » Sorescu, pasă de gol
Castelul Bran, dat americanilor. Plan dezvăluit acum în premieră
Profit.ro
Castelul Bran, dat americanilor. Plan dezvăluit acum în premieră
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează