Articol de David Istrate - Publicat sambata, 24 octombrie 2026, 17:25 / Actualizat sambata, 24 octombrie 2026 17:40
Naționala feminină de handbal a României a câștigat și al doilea amical cu Croația, scor 28-25 (16-12), și revine în țară cu două victorii obținută în țara ex-iugoslavă. Au mai rămas 40 de zile până la startul Campionatului European de handbal feminin.
În acest weekend, naționala feminină de handbal a României a disputat două partide de verificare în compania Croației, ambele în deplasare. În primul joc, care a avut loc vineri, 23 octombrie, tricolorele au câștigat cu 34-32 (18-16), liderele României fiind Cristina Laslo și Mihaela Mihai, cu câte 6 goluri. De asemenea, Lorena Ostase și Sorina Grozav au avut câte 3 goluri.
De partea cealaltă, s-au remarcat Dejana Milosavljevic (9 goluri) și Stela Posavec (6 goluri). Yuliya Dumanska, portărița României, a avut 9 parade și un procentaj de 28,1%.
România, două din două cu Croația și moralul e ridicat cu puțin peste o lună înaintea Campionatului European
Sâmbătă, 24 octombrie, România a jucat din nou cu Croația, iar rezultatul a fost același: victorie pentru trupa lui Ovidiu Mihăilă. Cel de-al doilea meci nu a fost transmis, iar Federația Română de Handbal nu a publicat marcatoarele. Cert este că handbalistele noastre au câștigat cu 28-25 și revin în țară după două teste de succes.
Conform paginii Handbal Feminin, principalele marcatoare ale României de astăzi au fost Diana Lixăndroiu (5 goluri), Mihaela Mihai (4 goluri) și Sorina Grozav (4 goluri). De partea cealaltă, Paula Posavec a înscris de 7 ori.
Jucătoarele din naționala României se întorc acum la echipele de club pentru încă aproximativ o lună, după care vor începe pregătirea accelerată pentru Campionatul European de handbal feminin.
Turneul final va avea loc în perioada 3-20 decembrie, iar două grupe din faza preliminară vor fi organizate la Cluj-Napoca și la Oradea. România a fost repartizată în grupa B, care se va disputa în BTarena din Cluj-Napoca, iar adversarele tricolorelor sunt Norvegia, Elveția și Macedonia de Nord.
Mai târziu, primele două clasate din grupele A, B și C se vor califica în grupa principală I, care va fi organizată tot în orașul de sub Feleac. România va juca, în prima fază, în 4, 6, respectiv 8 decembrie, cu Norvegia, Macedonia de Nord și Elveția.
Acum 3 săptămâni, naționala României s-a clasat pe locul 3 în EHF Euro Cup, Final 4-ul fiind organizat la București, în Sala Polivalentă. În finala mică, elevele lui Ovidiu Mihăilă au învins-o pe Ungaria, în timp ce, în finala mare, Danemarca a trecut de Norvegia.
Lotul României pentru dubla cu Croația:
Portari: Bianca Curmenț (Dunărea Brăila), Yulia Dumanska (CSM București), Diana Ciucă (Rapid)
Extreme: Eva Kerekeș (Corona Brașov), Nadia Mohamed (Dunărea Brăila), Oana Bors (Rapid), Mihaela Mihai (Dunărea Brăila)
Pivoți: Lorena Ostase (Gloria Bistrița), Crina Pintea (CSM București), Yaroslava Burlachenko (Gloria Bistrița)
Linia de 9 metri: Bianca Bazaliu (Corona Brașov), Sorina Grozav (Corona Brașov), Diana Lixăndroiu (Dunărea Brăila), Alisia Boiciuc (Dunărea Brăila), Rebeca Necula (Dunărea Brăila), Cristina Laslo (Dunărea Brăila), Andreea Popa (Corona Brașov), Elena Roșu (Dunărea Brăila).
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”