Siarhei Rutenka: "Dacă nu ai duşmani, nu valorezi prea mult!"

Ţipă, se înroşeşte la faţă, transpiră, se luptă pentru fiecare minge, aruncă năprasnic, găseşte soluţii sclipitoare, joacă ba inter stînga, ba centru. Acesta este Siarhei Rutenka, cel din teren, deţinător a cinci trofee în Liga Campionilor. A început cu Celje Lasko în 2004, a continuat cu Ciudad Real în 2006, 2008 şi 2009 şi s-a bucurat din nou cu Barcelona, chiar anul trecut, în 2011.

Rîde mult, e degajat, vorbeşte cu mîndrie şi cu dragoste despre Belarus, ţara în care s-a născut, deşi a jucat şi pentru reprezentativa Sloveniei, are verighetă şi părul aranjat. Aşa e Siarhei Rutenka în afara terenului de handbal. După meciul cu România din Polivalentă, jucătorul în vîrstă de 30 de ani nu s-a plîns de oboseală şi a acceptat o discuţie de jumătate de oră. Deşi ştie şi engleză, a preferat să comunice în spaniolă, o limbă pe care o vorbeşte fără accent rusesc şi în care îşi găseşte imediat cuvintele.

- Siarhei, cum a fost meciul de la Bucureşti pentru tine?
- A fost o partidă dură, dar ne-am aşteptat la asta. Poate echipa României a avut mai mulţi jucători pe banca de rezerve şi asta a ajutat-o foarte mult. Am rezistat cît am putut, dar în ultimele minute românii au făcut o treabă mai bună ca noi şi au cîştigat pe merit.

- Un pic nervos pe parcursul partidei.
- Vă referiţi la final, probabil, cînd jucătorii României m-au acuzat de un gest nesportiv. Eu doar am încercat să dau gol, dacă voiam să lovesc pe cineva cu mingea în cap o făceam mai demult. N-am vrut să fac asta, eu m-am concentrat pe fază.

- Sînteţi favoriţi în meciul de la Minsk?
- Poate că dacă jucam mai bine în repriza a doua, dar sîntem acasă, e clar că nu o să lăsăm braţele jos doar pentru că am pierdut la trei goluri.

- Cunoşteai vreun jucător din România?
- Iurca, nu ştiu dacă pronunţ bine.

- Jurcă?
- Da. Şi pe Şania, am avut şi multe vizionări înainte de meciul de aici şi cred că e de ajuns. Ştiam şi despre HCM Constanţa, care face o treabă foarte bună în Liga Campionilor. A jucat şi cu Barcelona, şi cu Ciudad Real.

"Aţi crescut mult"

- E a doua oară cînd vii în România?
- Nu-mi prea aduc aminte. Am jucat cu Dinamo Bucureşti, cînd eram la Ciudad Real, dar n-am jucat în Bucureşti. Am călătorit cu autobuzul.

- Cum ţi se pare România?
- Ţara voastră a intrat de curînd în Uniunea Europeană şi ăsta e un lucru bun. Faţa de acum cinci-şase ani, chiar dacă nu am apucat să văd prea multe, mi se pare că aţi crescut foarte mult. Bucureştiul arată bine. E o ţară tînără, mă refer la includerea în UE, şi mai e loc de crescut.

- Din nou în echipa ţării în care te-ai născut. Ai jucat pentru Slovenia şi puteai să evoluezi pentru Spania.
- E o întoarcere frumoasă, e ca şi cum n-aş fi plecat niciodată. Am avut o generaţie bună, dar o dată cu destrămarea Uniunii Sovietice, oamenii din ţara mea nu au investit în sport şi de aceea am ales să joc pentru Slovenia. Şi acum e ca a doua casă pentru mine, am acolo mulţi amici. Lucrurile s-au îmbunătăţit în Belarus momentan şi de aceea am decis să revin, avem un preşedinte de federaţie nou, antrenori bine pregătiţi. Încetul cu încetul, lucrurile se aşază. M-am bucurat să mă întorc, mai ales că şi soţia mea e din Minsk, unde sînt şi fratele meu, familia. După ce o să renunţ la handbal, o să mă stabilesc acolo.

- Totuşi, dacă jucai pentru Spania puteai să ajungi mai repede la Mondiale sau la Jocurile Olimpice.
- Poate pentru unii sună amuzant ce spun eu acum, dar nu pot să joc în echipa unei ţări faţă de care nu simt nimic. Atunci cînd a venit momentul să fac alegerea le-am spus spaniolilor că nu voi juca pentru ei, au înţeles.
Imposibil de ales între Madrid şi Barcelona

- Ai cinci trofee în Liga Campionilor, care îţi este mai drag?
- Fiecare dintre ele este special, dar poate cel mai emoţional este primul, cel cu Celje, nimeni nu se aştepta ca noi să ne impunem. Slovenia e o ţară mică şi a fost o petrecere generală, multă lume pe străzi cînd ne-am întors cu trofeul în ţară. Acela a fost un moment deosebit pentru mine. Chiar mi-a spus cineva înainte de meciul cu România că inspir frică pentru că am cinci cupe cucerite, dar ele fac parte din trecutul meu, nu joacă trofeele pe teren!

- Ai atîtea, ce te mai motivează să joci handbal?
- Am cîteva recorduri pe care vreau să le bat, dar nu vreau să vi le spun, le păstrez pentru mine. Vreau să ajung cît mai departe. Îmi place să joc handbal şi nu mă simt bătrîn, ci experimentat.

- Ai jucat şi pentru Ciudad Real, dar şi acum eşti la Barcelona, aşadar Madrid sau Barcelona?
- Este imposibil să aleg (rîde). E ca şi cum ai avea două bluze favorite, spune-mi pe care ai alege-o, e greu. M-am simţit foarte bine la Madrid, am cîştigat trofee şi din punctul de vedere al ierarhiei, atunci eram cea mai bună echipă din Europa. La Barcelona am înţeles sloganul "mes que un club". E o adevărată familie. Am observat că atunci cînd sînt în echipamentul Barcelonei, lumea îmi zîmbeşte, se uită admirativ, dacă sînt în cel al Belarusului, nu prea mă bagă în seamă. Barcelona e ceva special, să fac parte din acest club imens este minunat.

- Pentru suporteri cum a fost trecerea ta de la Madrid la Barcelona?
- Pentru cei de la Barcelona, acum sînt bun, dar pentru cei de la Madrid nu mai sînt atît de bun, e o întreagă filosofie. În Rusia se spune că dacă nu ai şi duşmani, nu valorezi prea mult. E opţiunea lor.

- Ai spus că Barcelona e o familie, mergi la meciurile de fotbal, te uiţi la alte sporturi?
- Handbalul e atît de prezent în viaţa mea încît nu prea mai am timp şi de altceva. Mai merg, din cînd în cînd, la meciuri de fotbal şi de baschet. E normal pentru că simt că joacă unii de-ai mei.

- Care ţi se pare cel mai bun jucător al momentului? Tu?
- Nu, poate cînd eram mai tînăr (rîde). Cînd am crescut, aveam şi eu idoli şi voiam să fiu ca ei, dar în handbalul de azi mai importantă e echipa, nu mai e nici un jucător care să fie deasupra tuturor. Se joacă în viteză şi e foarte greu pentru un handbalist să facă numai partide bune de-a lungul unui turneu, e greu să rezişti în ritmul ăsta o partidă, dar mai multe!

Putere limitată pentru arbitri

- Unde crezi că va ajunge handbalul în cîţiva ani?
- Depinde ce vor hotărî şefii cu privire la reguli, cu privire la arbitri. Sînt multe decizii care sînt contestate, trebuie să înţelegem că şi ei sînt oameni şi cred că trebuie limitată puterea. Spre exemplu, la jocul pasiv, poate ar fi mai bine să fie ca la baschet, cu timp dat, nu să fie la latitudinea arbitrilor. Poate n-ar fi rău să se introducă şi proba video, ca la hochei.

- Era imposibil să nu vorbeşti despre hochei, doar te-ai născut la Minsk! Îţi place hocheiul?
- E normal să-mi placă, avem un patinoar foarte frumos la Minsk şi, atunci cînd se umple, e o atmosferă incredibilă.

- În Belarus, eşti mai cunoscut decît jucătorii de hochei. Eşti o vedetă?
- Nu, nu am cum să fiu! Cînd eram mai tînăr şi jucam pentru Slovenia puteam să mă plimb liniştit pe străzile din Minsk, să fac ce vreau eu. Acum lumea mă recunoaşte şi asta nu-mi prea place, dar nu am cum să fiu mai popular decît jucătorii de hochei! Nici Azarenka nu-i poate întrece.

- Echipa din Minsk i-a omagiat foarte frumos pe hocheiştii de la Lokomotiv Iaroslavl...
- Da, a fost o adevărată tragedie.

- Ţi-e frică de avioane?
- Acum mult, mai ales că la Barcelona călătoresc cu un avion foarte mic. E charterul clubului şi e foarte mic.

Vorbeşte cinci limbi

- Cum ţi s-a schimbat viaţa după ce apărut fetiţa ta?
- Oho, mult! Înainte, cînd ajungeam acasă după înfrîngeri mi-era foarte greu să-mi revin, acum mă îmbrăţişează şi uit de toate. Mă întreb cum am putut trăi fără ea!

- Cîte limbi vorbeşti?
- Cinci: spaniolă, engleză, slovenă, rusă, sîrbă. A şasea ar fi germana, dar nu o stăpînesc prea bine...

- Catalană?
- Înţeleg, dar deocamdată nu vorbesc.

- Ai o maşină, îţi place să conduci?
- Normal. Cînd eram mai tînăr, era nebunia mea. Acum m-am mai cuminţit, am doar trei, două în Spania şi una în Belarus.

- Ai călătorit foarte mult, ai vreo ţară care îţi place mai mult?
- De călătorit m-am plictisit. N-am nici o ţară preferată, îmi place însă să explorez locuri mai neumblate. Vara trecută am fost cu soţia în Insulele Seychelles, două săptămîni departe de toate, fără internet. La început am crezut că n-o să rezist.

- Totuşi, nici măcar un oraş?
- Îmi plac foarte mult Viena şi Barcelona, dar şi Minskul pentru că stau foarte puţin acasă şi mi-e aşa dor de el!

Carte de vizită - Siarhei Rutenka
Născut pe 29 august 1981 la Minsk
A jucat la Arkatron Minsk, Celje Lasko, Ciudad Real, FC Barcelona
A cîştigat de cinci ori Liga Campionilor: Celje Lasko (2004), Ciudad Real (2006, 2008, 2009), FC Barcelona (2011)
A jucat şi pentru naţionala Sloveniei cu care a cîştigat medalia de argint la Euro 2004