SPORTURI  »  HANDBAL  »  EURO HANDBAL

Totul despre România-Olanda. Echipa lui Burcea, față în față cu campioana mondială la handbal feminin!

Lois Abbingh a jucat în cariera ei și în România, la Baia Mare. A fost golgeterul CM 2019 FOTO Stanko Gruden / kolektiffimages
Lois Abbingh a jucat în cariera ei și în România, la Baia Mare. A fost golgeterul CM 2019 FOTO Stanko Gruden / kolektiffimages

Articol de - Publicat marti, 15 decembrie 2020 13:10 / Actualizat marti, 15 decembrie 2020 14:14

România-Olanda se joacă azi. Olanda nu mai are șanse la semifinale. După 6 turnee finale în care au prins careul de ași, „lalelele” nu mai intră în lupta pentru medalii. Lorena Ostase, cea mai bună româncă de la Euro 2020, nu va juca azi!

Olanda nu a mai fost, la Campionatul European de handbal feminin din 2020, echipa strălucitoare de la ultimele turnee finale. Formația pregătită de francezul Emmanuel Mayonnade, care anul trecut, în Japonia, câștiga titlul mondial, și-a pierdut „capul" parcă odată cu accidentarea liderului ei, centrul Estavana Polman. MVP-ul Mondialului japonez, Estavana a suferit o ruptură de ligamente la echipa sa de club, Team Esbjerg, și ratează tot sezonul.

Olanda a bătut România de două ori la Euro de handbal feminin din 2018

România a jucat de două ori cu Olanda la Europeanul de acum doi ani, din Franța. O dată în grupă și o dată în finala mică. De fiecare dată au câștigat adversarele: 24-29, respectiv 20-24. În finală, România a jucat fără Neagu atunci, starul "tricolorelor" accidentându-se în disputa cu Ungaria. Demn de remarcat că Olanda mizează an de an pe același nucleu de jucătoare. 13 din handbalistele campioane mondiale în Japonia sunt și acum în lot.

Toate jucătoarele Olandei sunt în afara țării

Olanda are o strategie bine pusă la punct în handbalul feminin. Crește tinere jucătoare în centrele de formare finanțate de federație și apoi, când acestea ajung la vârsta senioratului, le transferă la cluburi din afara Olandei. Germania și Danemarca sunt țările unde evoluează cele mai multe olandeze. 

Din lotul de acum, câte 5 olandeze joacă în campionatele din Danemarca și Germania, 3 în Ungaria, 2 în Franța și una în România (Martine Smeets). În general, olandezele joacă la echipe foarte puternice, de Liga Campionilor, având avantajul că nu au salarii foarte mari și dau un randament excelent.

Multă experiență

Lotul Oranje de la Euro 2020 are o medie de vârstă de 25,6 ani, mai puțin decât România (26,4 ani). Cu toate acestea, batavele au infinit mai multă experiență internațională. Olandezele au o medie a selecțiilor la echipa națională de 93,8 selecții, față de românce care au 33,7 selecții. 9 jucătoare din lotul Olandei evoluează la echipe de Liga Campionilor, pe când la România joacă doar 3!

Medaliile Olandei

Mondiale
 2015 argint 
2017 bronz 
2019 aur 
Europene 
2016 argint 
2018 bronz

CITEŞTE MAI MULTE ŞTIRI DIN HANDBAL: 

Olanda - Germania 28-27. Dramă și minuni între buturi! Campioana mondială nu mai are șanse la semifinale

Cronica meciului România-Ungaria 24-26, de Marian Ursescu » Seară de chin! Jucătoarele care nu au ce căuta în echipa națională

Citește și:
Arena din România pe care a jucat Arsenal a ajuns o junglă!
Special
Arena din România pe care a jucat Arsenal a ajuns o junglă!
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
Diverse
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
Cârțu, Mourinho, Hassan » Ce înseamnă gestul controversat făcut de selecționerul Egiptului în minutul 90+3
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Cârțu, Mourinho, Hassan » Ce înseamnă gestul controversat făcut de selecționerul Egiptului în minutul 90+3
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Stiri extrasport
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Profit.ro
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează