SPORTURI  »  HANDBAL  »  FINALA CUPEI CUPELOR

Traian Băsescu, suporterul Rulmentului!

Articol de GSP - Publicat luni, 30 noiembrie -1 00:00

La returul finalei de sâmbătă dintre Rulmentul şi Larvik este aşteptat şi preşedintele statului, Traian Băsescu, care a asistat şi la ultimul act de anul trecut, câştigat de Oltchim tot în faţa unei formaţii din Norvegia, Byasen Trondheim Oficialii clubului Rulmentul au pregătit o coregrafie de excepţie, într-o sală în care va fi prezent şi preşedintele Traian Băsescu, şeful statului acceptând invitaţia oficialilor braşoveni. „Am făcut o invitaţie oficială la preşedinţie pentru ca şeful statului, Traian Băsescu, să fie prezent în sală aşa cum a făcut-o şi la finala din anul trecut de la Rm.Vâlcea. După toate presupunerile, se pare că acesta a acceptat invitaţia şi va fi prezent în sală” a spus Sorin Tîrcă.

Citește și:
Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid » Lamine Yamal, în rolul principal
Campionate
Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid » Lamine Yamal, în rolul principal
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Superliga
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Șumudică a invocat „punguțele”, MM Stoica era în studio și i-a răspuns
Superliga
Șumudică a invocat „punguțele”, MM Stoica era în studio și i-a răspuns
Jose Mourinho, de nestăpânit după Barcelona - Real Madrid: „Am așteptat toată viața să fac asta!”
Campionate
Jose Mourinho, de nestăpânit după Barcelona - Real Madrid: „Am așteptat toată viața să fac asta!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (4)
 •  22 Mai 2008, 18:54

cand o sa scapam de campania electorala facuta pe spatele sportivilor. la meciul cu bera-bera ati obligat galeria sa poarte tricouri si sepci cu mesaje electorale. politicieni nesimtiti din toate partidele lasati-ne! cand v-i se cer bani ptr. sport va faceti ca ploua.sunteti pe locul 1 la cei mai detestati romani!!!!! RUSINE SA VA FIE!!!!!

 •  22 Mai 2008, 17:38

hai bai politrukule mai lasa-ne cu iesirile astea,de acasa nu poti fii suporter trebuie sa ne intoxici aerul in sala ? Sau iesi din nou la cersit de voturi ?

 •  22 Mai 2008, 16:13

Cum a reusit tov Basescu sa ia 100 bilete? Multi suporteri adevarati ai Rulmentului nu au reusit sa ia nici macar un bilet, iar marinarul gaseste 100...Rusine! Hai Rulmentul! Castigam noi la 10 goluri, sa moara de necaz nenea tadici!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează