Un supraviețuitor al accidentului de pe DN2 povestește: "Am crezut că-i glumă. Pînă cînd s-a micşorat microbuzul!"

La etajul doi al Spitalului din Rm. Sărat, într-un salon gol, ultimul sportiv de la Tîrgovişte rămas în oraşul accidentului se pregăteşte să plece acasă, la Găeşti.

Părinţii îi sînt alături. Toţi tăcuţi, şocaţi de moment, însă cu o uşurare de care-ţi dai seama prin strîngerea fermă de mînă. Ce nu ţine cont de bandaj ori durere.

- Adi, ce-ţi mai aduci aminte de duminică seară?
- Tot, tot, tot! Şoferul nostru a coborît să rezolve o defecţiune la motor. Tocmai se întorsese la volan. Vă daţi seama, dacă rămînea în faţa maşinii era spulberat, făcut bucăţi! Am stat acolo maxim două minute. Şi atunci am auzit bubuitura. Atunci a intrat în noi.

- Unde erai în microbuz?
- În spate, pe penultimul rînd! Au ieşit mai întîi colegii mei care erau pe partea dreaptă, eu eram în stînga. Am simţit că vine plafonul peste mine, era din ce în ce mai greu. Cei trei colegi din spatele meu au rămas acolo. N-au mai ieşit.

- Cum ai reuşit? Presupun că...
- Păi, m-am tîrît. Atît de tare încît m-am zgîriat pe spinare. Sincer, prima dată am crezut că e o glumă. Credeam că e unul dintre colegii din spatele meu, că m-a plesnit. Dar apoi am văzut că începe să se facă din ce în ce mai mic microbuzul.

"Am oprit o maşină"

- Cît a durat totul?
- 2-3 secunde. Noi eram liniştiţi, povesteam, nu credeam că vom trăi aşa ceva. Cînd am ieşit, am oprit o maşină şi am sunat acasă. La 112 o făcuse altcineva. Am stat la omul respectiv în maşină pînă a venit ambulanţa, eu am ajuns primul la spital.

- Eşti lovit la cap şi la mîna dreaptă.
- Da, am o tăietură în zona sprîncenei, lovit la mînă, zgîriat pe spate şi ceva la tibie. N-am mai păţit niciodată aşa ceva, un asemenea accident.

- Făceaţi toate deplasările cu microbuzul?
- Eu am venit la începutul sezonului, n-am prins decît două. Ambele cu microbuzul, ambele lungi, la Suceava şi, acum, la Vicov. Tot pe aici trecuserăm, dar acum a fost să fie.

Tatăl: "Rămăsese în pantaloni scurţi!"

Tatăl lui Adrian Biolan era afectat profund. "În prima fază, am zis "Doamne, e bine!". Am crezut că toţi sînt bine. Dar cînd am ajuns la faţa locului şi am văzut ce s-a întîmplat... Am venit întîi aici, direct de la Găeşti, a durat cîteva ore. Apoi m-am dus acolo, am crezut că recuperăm ceva, că rămăsese băiatul doar în pantaloni scurţi. Cînd am auzit de cei trei... Vă daţi seama, ne cunoşteam, îi ştiam şi eu de la el, de la cămin".

"Eu sînt din Găeşti. Am făcut junioratul la Steaua şi apoi am terminat liceul la Tîrgovişte, unde am continuat cu handbalul"
Valentin Adrian Biolan