SPORTURI  »  HANDBAL  »  HANDBAL

Vasile Stîngă: "Cred că vom cîştiga Campionatul European"

Articol de GSP - Publicat joi, 16 decembrie 2010 00:00

Vasile Stîngă merge pe mîna fetelor lui Radu Voina la Campionatul European. Astfel, la finalul acestei săptămâni,. Echipa României se va bate pentru laurii europeni, selecţionerul băieţilor mizînd pe România.

„Cred că vom lua Campionatul European. Nu o spun fără să am argumente. Sunt ferm convins că-l vom câştiga. Fetele sunt acum descătuşate, vor juca relaxat şi dezinvolt. Batem Suedia, iar în finală ce o fi, o medalie strălucitoare oricum o avem.

Nu există nici presiune, s-a dus, şi asta le ajută pe fete foarte mult. Eu mizez pe echipa României pentru că are unul din cele mai bune jocuri”, a încheiat Vasile Stângă.

Citește și:
Specialiștii în arbitraj de la Marca și AS s-au pus de acord: faza la care Egiptul ar fi fost dezavantajat în optimea cu Argentina!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Specialiștii în arbitraj de la Marca și AS s-au pus de acord: faza la care Egiptul ar fi fost dezavantajat în optimea cu Argentina!
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Stiri extrasport
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Egipteanul Ziko acuză un complot pro-Argentina: „Mondial aranjat! Felicitări pentru trofeu!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Egipteanul Ziko acuză un complot pro-Argentina: „Mondial aranjat! Felicitări pentru trofeu!”
Anna, soția lui Lewandowski, stresată de transferul proaspăt oficializat: „O lume complet nouă”
Campionate
Anna, soția lui Lewandowski, stresată de transferul proaspăt oficializat: „O lume complet nouă”
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (2)
tandd
tandd  •  16 Decembrie 2010, 14:27

n-avem cum sa pierdem cu suedia,batem sigur,iar in finala se poate intampla orice are dreptate.Ca joc putem bate si danemarca si norvegia,oricum sala o sa fie impotriva noastra cu oricine am juca de acum incolo,sunt 3 tari nordice,daor nu o sa tina cu noi.In plus le cam e frica la toti de noi,asta e sigur,ptr ca stie toata lumea ca daca prindem si o zi buna nu ne poate bate chiar nimeni.Am ajuns pana aici,avem culuar,avem valoare(pacat de accidentari)iar de la acest nivel orice e posibil

vladutz13
vladutz13  •  16 Decembrie 2010, 14:20

ca de obicei bate campii, daca el crede ca eliberarea de tensiune e suficienta... s-a facut degeaba antrenor. Norvegia este intr-o forma formidabila!! La cum jucam acum nu avem nicio sansa sa le batem. Insa.... Danemarca are, iar noi cu Danemarca am avea o sansa. Oricum, momentan ca joc si tot, meritam doar bronzul.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează