HANDBAL  ·  OLTCHIM RM. VÎLCEA

Vine cu iubita » Anja Andersen îşi aduce prietena la Vîlcea

Articol de - Publicat joi, 03 iunie 2010 00:00

Anja Andersen o va aduce la Oltchim şi pe Mette Melgaard, pivotul cu care antrenoarea trăieşte în Danemarca

Ca jucătoare, Anja a cîştigat titlul olimpic, mondial şi european. Ca antrenoare, are în palmares trei trofee de Liga Campionilor

După plecarea lui Radu Voina de la Oltchim, oficialii vicecampioanei Europei şi-au stabilit ţintele pentru preluarea echipei. Pe prima poziţie se află Anja Andersen (41 de ani), antrenoarea care a cîştigat de trei ori Liga Campionilor cu Slagelse, în 2004, 2005 şi 2007.

Norocul Oltchimului e acela că FCK Copenhaga, formaţia pe care Anja a antrenat-o sezonul trecut, s-a desfiinţat! În momentul de faţă, daneza nu are nici un angajament, dar este dorită şi de federaţia din Muntenegru pentru a prelua echipa reprezentativă. În plus, Anja are de gînd să preia o altă echipă din a doua ligă daneză pentru a promova şi a cîştiga apoi tot ce se poate cîştiga. Aşa s-a întîmplat şi în 2000, cînd a mers la Slagelse, club pe care în opt ani de zile l-a dus pe primul loc în Europa, echipa pregătită de Anja căpătînd supranumele de Dream Team.

Îi satisfac toate mofturile
Oficialii de la Oltchim sînt dispuşi să-i accepte toate condiţiile danezei, din dorinţa de a cîştiga sezonul viitor Liga Campionilor. Anja Andersen nu va veni singură la Oltchim, dacă va accepta să antreneze în România. Anja va veni cu una-două jucătoare, plus prietena ei, pivotul Mette Melgaard (30 de ani). Cele două sînt nedezlipite de cînd formează un cuplu. Anja a adus-o la Slagelse pe Mette şi apoi la FCK Copenhaga. Un alt plus al Anjei e acela că e o persoană care atrage foarte mulţi sponsori. La Slagelse, a băgat în bugetul echipei, prin sponsorii aduşi de ea, peste un milion de euro anual!

Nu sînt căsătorite
Deşi în Danemarca legea nu interzice căsătoria persoanelor de acelaşi sex, Anja Andersen şi Mette Melgaard nu sînt căsătorite. Anja şi Mette alcătuiesc unul dintre cele mai cunoscute cupluri. Pe cînd era jucătoare, presa daneză a scris de relaţia Anjei Andersen cu coechipiera ei, Camilla Andersen. Pînă la urmă, Camilla a părăsit-o pe Anja pentru extrema norvegiană Mia Hundvin. Şi cele două s-au despărţit între timp, după ce Hundvin s-a căsătorit cu un bărbat!

Are probleme cu inima
Anja Andersen antrenează, deşi are probleme cu inima. Daneza are implantat un peace-maker cardiac, dispozitiv care-i controlează ritmul cardiac. Anja nu are voie să se enerveze, să se agite şi să facă efort. Tocmai de aceea, la Slagelse, pe banca tehnică, lua loc şi tatăl Anjei, părintele avînd rolul de a o linişti.

E fan Ronaldinho
Anja Andersen e mare fan al jucătorului brazilian Ronaldinho, dar şi al baschetului nord-american. În 2007, cînd a venit la Rm. Vîlcea cu Slagelse, la Supercupa Europei, antrenoarea a venit îmbrăcată într-un tricou al starului brazilian, pe atunci la FC Barcelona. Ca handbalistă, a împrumutat multe mişcări spectaculoase din NBA, inventînd lovituri nemaivăzute pînă atunci pe terenul de handbal.

"Anja e o antrenoare strălucită!"
Carmen Amariei, interul stînga al "naţionalei" României, a lucrat cu Anja Andersen atît la Slagelse, cît şi la FCK Copenhaga. Amariei a cîştigat de două ori Liga Campionilor. "Să vorbesc despre antrenoarea Anja Andersen? Este senzaţională. Anii mei de glorie au fost cei petrecuţi sub bagheta ei. E tipul de antrenor care ştie să creeze o atmosferă extraordinară în echipă, relaţia dintre ea şi handbaliste e o relaţie de prietenie, de colegialitate", a declarat Carmen.

Amariei spune că şi din punct de vedere tactic, Andersen e strălucitoare. "Ştie să explice ce vrea de la fiecare jucătoare, o apreciez foarte mult. E idolul meu în handbal", a adăugat Amariei, care nu ştie dacă Anja va accepta oferta Oltchimului. "Niciodată nu am discutat cu ea despre o eventuală venire în România. Dacă Oltchim reuşeşte să o convingă, ar fi ceva senzaţional pentru Vîlcea!".

Tadici a fost ieri la Vîlcea!
Fostul antrenor al Oltchimului în perioada 2006-2008, Gheorghe Tadici doreşte să se întoarcă la Vîlcea. Ieri, tehnicianul de la HC Zalău a fost văzut în Rm. Vîlcea, acesta sperînd că existe o cale de întoarcere. "Şanse zero! Oltchim tratează doar cu antrenori din străinătate", a comentat preşedintele Ioan Gavrilescu.

Și-a drogat rudele, apoi le-a tăiat gâturile cu un topor. Anunțul făcut acum despre femeia care și-a ucis familia pentru că s-a opus relației ei cu un tânăr mai sărac
Libertatea
Comentarii (19)
vera_rapid  •  05 Iunie 2010, 14:15

sa fim sinceri: de ce ar veni in Romania, aceasta tara falimentara,cu oameni batuti in cap?De ce sa vina un antrenor civilizat, cu mentalitate de invingator, cu un palmares extraodrinar,atat ca jucator cat si ca antrenor? Vad ca unii inca insista cu aducerea lui Tadici...ma tem ca ne meritam soarta! Daca ar fi dupa mine ar fi extraordinar ca anja anderson sa se ocupe putin de handbalul romanesc, doar asa sa vedem o schimbare...daca nu iese nimic, atunci macar am incercat:)

 •  04 Iunie 2010, 13:04

SA VINA TADICI IMPREUNA CU ROSCA CASTIGA 100% LIGA CAMPIONILOR SI SA PLECE GAVRILESCU E PREA BATRAN, HIDOS DEABIA SE MAI TARA, PENSIONAR CARE DISTRUGE CLUBUL MOMENTAN, ACUM 10 ANI ERA BUN DAR BATRANETEA ISI SPUNE CUVANTUL !!!

 •  04 Iunie 2010, 00:06

limbista are probleme cu capu nu cu inima

Vezi toate comentariile (19 )
Comentează
Agenda
Oră Competiție / Post TV
13:30 Tenis, WTA
Turneul din Doha
Digi 2
17:30 Fotbal, Liga 1
Poli Iași - Voluntari
Digi 1, Telekom 1, Look Plus
20:30 Fotbal, Liga 1
CFR Cluj - FC Argeș
Digi 1, Telekom 1, Look Plus
21:30 Fotbal, Bundesliga 2
St.Pauli - Hamburger
Digi 3, Telekom 3, Look Sport 2
22:00 Fotbal, La Liga
Real Madrid - Real Sociedad
Digi 2, Telekom 2, Look Sport
22:00 Fotbal, Premier League
Everton - Southampton
Eurosport
Program TV complet
Liga 1