SPORTURI  »  HOCHEI  »  INVESTIȚIE

VIDEO+FOTO 7 ani pentru o treime din patinoar! Lucrările la „Mihai Flamaropol” se desfășoară cu frâna de mână trasă

Articol de - Publicat joi, 31 octombrie 2019 11:35

Patinoarul „Mihai Flamaropol” a fost demolat acum 7 ani, iar de atunci constructorii se zbat să finalizeze proiectul. Abia o treime din patinoar e gata, iar termenul fixat pentru terminarea construcției este aprilie 2020. 

Închis în 2012 pentru reconstrucție, patinoarul „Mihai Flamaropol” e departe de a fi gata deși au trecut 7 ani. Perioadă în care s-a ajuns doar la un schelet metalic și o formă a tribunelor, o umbră a ceea ce trebuie să fie în locul vechiului patinoar. Cam 30% din proiect este gata și nu se știe când Bucureștiul va avea la cheie construcția mult așteptată. 

Ce-i drept, timp de 5 ani, din 2012 până în 2017, acolo nu s-a lucrat decât la demolarea vechiului patinoar. Abia de 2 ani se construiește patinoarul. „Gradul de realizare a proiectului este de peste 30%, iar în prezent lucrările se desfășoară în parametri normali", afirmă constructorul conform Libertatea. Primăria e mai optimistă și mai adaugă 5% acestui procent, susține sursa citată. 

Gata în 2020?  

Deși e departe de finalizare, iar vremea începe să nu mai țină cu firmele de construcții, cei ce se ocupă de patinoar sunt optimiști și anunță că va fi gata în aprilie anul viitor. 

+7 FOTO

„În conformitate cu legislația în vigoare, pe panoul din șantier trebuie trecută data la care expiră autorizația de construcție, 9.01.2021. În acest moment, termenul estimat de finalizare a lucrărilor este aprilie 2020”, afirmă construcorii.

Ce presupune proiectul patinoarului „Flamaropol” 

Proiectul avea o valoare estimată la aproximativ 100 de milioane lei (circa 22 de milioane euro). Noul complex sportiv va avea o capacitate de 3.100 de locuri. Construcția va avea o dublă funcțiune: atât patinoar, cât și un centru sportiv și de agrement care va conține bazin de înot, wellness, sală de baschet, săli de fitness și aerobic și spații pentru discipline de sport urban (skateboarding, skating, biking și escaladă). 

Acoperișul clădirii va fi pietonal și va conține un spațiu amenajat special pentru practicanții de sporturi pe role, skate sau bicicletă. Complexul va fi prevăzut cu 108 locuri de parcare, destinate publicului și sportivilor, dar și cu magazine de echipamente sportive, cafenele și restaurante, anunță Primăria Municipiului București.

Vezi și:

COMUNICAT CNI // Compania Națională de Investiții răspunde după acuzațiile fanilor Rapidului » De ce Stadionul Giulești va avea mai puține locuri

Citește și:
Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic acut! Cele mai recente informații despre starea lui „Il Luce”
Nationala
Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic acut! Cele mai recente informații despre starea lui „Il Luce”
Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”
Stiri extrasport
Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”
Orașul din România cu 65.000 locuitori se pregătește de inaugurarea unei săli de 5 stele! Lucrările, 96% finalizate
Altele
Orașul din România cu 65.000 locuitori se pregătește de inaugurarea unei săli de 5 stele! Lucrările, 96% finalizate
Destinație-surpriză pentru Mihai Popescu: „Da, căutăm un fundaș central!”
Superliga
Destinație-surpriză pentru Mihai Popescu: „Da, căutăm un fundaș central!”
ULTIMA ORĂ Mașinile sub Euro 3, interzise la import. Limită a numărului de mașini introduse în țară de o persoană. Guvernul a redactat deja interdicția
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Mașinile sub Euro 3, interzise la import. Limită a numărului de mașini introduse în țară de o persoană. Guvernul a redactat deja interdicția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”


Comentarii (3)
utilizator șters
utilizator șters  •  31 Octombrie 2019, 20:44
Postat de vladutz13 pe 31 Octombrie 2019, 16:36

Nu prea inteleg despre ce vorbiti... contractul a fost reziliat, cine ziceti ca lucreaza?? Stau langa, santierul s-a pornit foarte foarte greu dar cand au dat drumul s-au miscat repede din punctul meu de vedere... adica ce vedeti acolo s-a facut in vreun an si ceva. Chiar comparam cu alte santiere. Apoi s-a reziliat si lucrarile s-au sistat complet!!! Asa ca cine anume ziceti ca lucreaza? L-au atribuit altcuiva?

))) acum va veni firma de casa a noului guvern ))) mai ai si tu putina rabdare pana se aseaza lucrurile in parlament )))

vladutz13
vladutz13  •  31 Octombrie 2019, 16:36

Nu prea inteleg despre ce vorbiti... contractul a fost reziliat, cine ziceti ca lucreaza?? Stau langa, santierul s-a pornit foarte foarte greu dar cand au dat drumul s-au miscat repede din punctul meu de vedere... adica ce vedeti acolo s-a facut in vreun an si ceva. Chiar comparam cu alte santiere. Apoi s-a reziliat si lucrarile s-au sistat complet!!! Asa ca cine anume ziceti ca lucreaza? L-au atribuit altcuiva?

piet
piet  •  31 Octombrie 2019, 16:35

Cumva tot Erbasu ?Nu de alta dar si cazinoul din Constanta stagneaza tot datorita lui .

Vezi toate comentariile (3)
Comentează