SPORTURI  »  INVESTIGATII EXTRASPORT  »  #MERGEMDUPASISTEM

Când oamenii au curajul și vorbesc cu presa: 32 de persoane condamnate definitiv pentru corupție, peste 10 milioane de euro recuperați, nicio sursă n-a pățit nimic!

Articol de GSP - Publicat miercuri, 06 martie 2019 12:00

După ce DNA a trimis în judecată doi șefi de la Spitalul Obregia, a ajuns la opt numărul dosarelor întâi expuse de echipa de investigații și apoi ajunse în instanță. 

de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Fiecare dezvăluire a echipei de investigații Libertatea & GSP a avut la bază temeritatea unor oameni din interiorul spitalelor, al ministerelor sau al altor instituții unde s-au comis neregulile.

Fie că au fost martorii direcți ai unor abuzuri și incorectitudini, fie că au aflat indirect faptele, whistleblowerii au oferit presei informațiile și asta a făcut diferența. Căci implicarea face diferența.

Zeci de oameni nu s-au temut să fie surse, deși oricine face asta are un risc, pe care însă, împreună cu ziarul, l-a minimizat.

 

Rezultatul? Cei care au vorbit nu au fost afectați, în schimb cei care au furat bugetul au fost expuși publicului și, asta e treaba justiției, pedepsiți.

  • Opt dosare pornite de la whistlebloweri au fost deja trimise în instanță.
  • În patru dintre ele s-au dat sentințe definitive.
  • În aceste procese încheiate, din 32 de inculpați, 32 au fost condamnați definitiv.
  • Ei sunt demnitari, înalți funcționari, mituitori ai lor sau oameni de afaceri.
  • Zero surse au fost dezvăluite.
  • Dacă aveți informații din orice domeniu, ne puteți contacta pe oricare dintre emailurile [email protected], [email protected], [email protected] sau pe Facebook.

CAZURI REZOLVATE

2 MAI – RIDZI – finalizat în 2015

Monica Iacob Ridzi
Monica Iacob Ridzi

Anchetă demarată de GSP, cu informații din interiorul MTS, privind modul în care au fost cheltuiți 660.000 euro pentru organizarea zilei de 2 Mai de către ministerul condus de Monica Iacob-Ridzi.

  • Au fost condamnate 12 persoane;
  • Monica Iacob-Ridzi (fost ministru) – 5 ani de închisoare cu executare;
  • Ioana Elena Vârsta (fost consilier ministru) – 5 ani de închisoare cu executare;
  • Paul Diaconu (fost director minister) – 3 ani de închisoare cu suspendare;
  • Marius Mihail Mărcuță (consilier în cadrul Direcției investiții) – 3 ani de închisoare cu suspendare;
  • Dan Petre Toia (fost director investiții) – 3 ani de închisoare cu suspendare;
  •  (director buget-contabilitate) – 3 ani de închisoare cu suspendare;
  • Claudia Radu (director general programe) – 2 ani și jumătate de închisoare cu suspendare;
  • Florin Cătălin Mircea (consilier în cadrul Direcției buget) – 2 ani de închisoare cu suspendare;
  • Daniela Popa (fost consilier Direcția investiții) – 2 ani de închisoare cu suspendare;
  • George Nica-Udangiu (administrator firme) – 3 ani de închisoare cu suspendare;
  • Bogdan Petre Iacobescu (administrator firme) – 3 ani de închisoare cu suspendare;
  • Cristian Marius Negrea (administrator firme) – 3 ani de închisoare cu suspendare.

 

CAZUL SECUREANU 2 – finalizat în 2018

Florin Secureanu
Florin Secureanu

În acest dosar de corupție de la Spitalul Malaxa au fost condamnate 7 persoane, cei din lotul Secureanu care și-au recunoscut vinovăția. Procesul lui Florin Secureanu e separat.

  • Margareta Preda (fost director financiar-contabil Spitalul Malaxa) – 3 ani de închisoare cu suspendare;
  • Ștefan Lucian Nicolae (tehnician Spitalul Malaxa) – 2 ani și 10 luni de închisoare cu suspendare;
  • Traian Nica (fost director IT Spitalul Malaxa) – 2 ani și 9 luni de închisoare cu suspendare;
  • Paul Stoica (fost director administrativ Spitalul Malaxa) – 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare;
  • Eugen Răsoiu (administrator firmă) – 2 ani de închisoare cu suspendare;
  • Simona Trandafir (administrator firmă) – un an și patru luni de închisoare cu suspendare;
  • Eugenia Dumitru (administrator firmă) – un an de închisoare cu suspendare.

 

LOTERIA 1 – finalizat în 2014

Caz-școală de evaziune fiscală în care Loteria Națională a cumpărat 38 de spații comerciale, indirect, de la compania Ana Electronics, a lui George Copos, pentru 5,2 milioane euro.

  • Au fost condamnate 5 persoane;
  • George Copos (fost vicepremier) – 4 ani de închisoare cu executare;
  • Gilio Giuzepe Roza (acționar firme Copos) – 4 ani de închisoare cu executare;
  • Stelian Ioan Raţiu (acționar firme Copos) – 4 ani de închisoare cu executare;
  • Nicolae Cristea (fost director Loteria Română) – 4 ani de închisoare cu executare;
  • Gabriel Rogoveanu – 3 ani de închisoare.

 

DOSARUL TRANSFERURILOR – finalizat în 2014

Sus, de la stânga la dreapta: Ioan Becali, Cristian Borcea, Victor Becali, George Copos. Jos, de la stânga la dreapta: Gigi Nețoiu, Jean Pădureanu, Gică Popescu, Mihai Stoica

Caz în care 8 oameni din fruntea fotbalului românesc au fost condamnați la închisoare cu executare după ce au declarat sume mai mici de transfer în cazul unor mutări de fotbaliști români în străinătate.

  • Au fost condamnate 8 persoane – Ioan Becali (impresar) – 6 ani și 4 luni de închisoare cu executare;
  • Cristian Borcea (fost acționar Dinamo) – 6 ani și 4 luni de închisoare cu executare;
  • Victor Becali (impresar) – 4 ani și 8 luni de închisoare;
  • George Copos (fost acționar majoritar Rapid) – 3 ani și 8 luni închisoare;
  • Mihai Stoica (manager general Steaua) – 3 ani și 6 luni închisoare;
  • Jean Pădureanu (fost președinte Gloria Bistrița) – 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare;
  • Gigi Nețoiu (fost acționar Dinamo, Craiova) – 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare;
  • Gică Popescu (fost fotbalist) – 3 ani, o lună și 10 zile de închisoare cu executare.

 

CAZ ÎNCHEIAT, DAR RETRIMIS ÎN INSTANȚA DE APEL

GALA BUTE

Elena Udrea
Elena Udrea

După investigația jurnalistică a Gazetei, procurorii au verificat modul în care au fost atribuiți două milioane de euro din fonduri publice de către ministerul condus de Elena Udrea, totul în jurul unui meci de box disputat de Lucian Bute împotriva francezului Jean-Paul Mendy pe 9 iulie 2011.

Sentințele definitive au fost anulate după decizia Curții Constituționale privind neconstituționalitatea completurilor de 5 judecători. Se află în așteptarea unui nou complet la Înalta Curte de Casație și Justiție.

  • Fuseseră condamnate 7 persoane, din cele 8 trimise în judecată;
  • Elena Udrea (fost ministru, MDRT) – 6 ani de închisoare cu executare;
  • Rudel Obreja (fost președinte FR Box) 5 ani de închisoare cu executare;
  • Tudor Breazu – 3 ani de închisoare cu executare;
  • Ana-Maria Topoliceanu (fosta şefă a CNI) – 3 ani de închisoare cu suspendare;
  • Ştefan Lungu (fost consilier al Elenei Udrea) – un an şi 6 luni de închisoare cu suspendare;
  • Dragoş Botoroagă (administrator firmă) – 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare;
  • Gheorghe Nastasia (fost secretar de stat în MDRT) – 4 ani de închisoare cu suspendare;
  • Ion Ariton (ministrul economiei), achitat.

 

CAZURI AFLATE PE ROL, ÎN JUDECATĂ

CAZUL SECUREANU 1

Dosarul fostului manager al Spitalului Malaxa, acuzat că a delapidat 9 milioane de lei din bugetul spitalului pe care îl conducea, după ce GSP a dezvăluit, cu documente furnizate din interior, neregulile.

  • Se află la Tribunalul Municipiului București în primă instanță;
  • 3 INCULPAȚI: Florin Secureanu (fost manager Spitalul Malaxa), Mihai Mesner (administrator firmă), Cristian Ioniță (administrator firme);
  • Se află la al 17-lea termen (4 martie 2019).

 

CAZUL HEXI PHARMA

Flori Dinu
Flori Dinu

Dosar pornit după ce GSP a arătat, cu documente din fabrică, faptul că firma Hexi Pharma a distribuit dezinfectanți diluați în sute de spitale din țară.

  • În acest caz au fost condamnate 2 persoane în primă instanță;
  • Flori Dinu (director) – 3 ani de închisoare cu executare;
  • Mihail Leva (director producție) – 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare.

 

CAZUL IOAN LASCĂR / BAROCAMERA FLOREASCA

Dosar deschis după ce GSP a scris despre barocamera inaugurată, dar nefuncțională de la Spitalul Floreasca imediat după incendiul din Colectiv.

  • Se află la Tribunalul Municipiului București în primă instanță;
  • 4 INCULPAȚI: Ioan Lascăr (șef clinică chirurgie plastică Spitalul Floreasca), Radu Alexandru Macovei (fost manager Spitalul Floreasca), Marilena Gontariu (șefa biroului achiziții a Spitalului Floreasca), Aurel Galea (administrator firmă);
  • Se află la al 7-lea termen (12 martie).

 

CAZURI AFLATE ÎNCĂ ÎN CERCETARE LA PARCHET

CAZUL VITALAIRE

Dosar pornit după ce GSP a publicat, folosind acte din firmă, o investigație legată de Air Liquide Vitalaire SRL, filiala din România a gigantului mondial Air Liquide, cel mai mare distribuitor de gaze industriale din lume.

  • Firma își înșela clienții, majoritatea bătrâni aflați în faze terminale, după care îi dădea și în judecată;
  • Cazul se află de peste 2 ani la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, în dosar se regăsește și avocatul Dragoș Bobu, prieten al directorului general Lucian Bentu;
  • În 2018, procurorii ieșeni motivau că totul înaintează greu pentru că au de verificat ”cinci camere pline de documente”.

CAZUL BEBELUȘILOR MORȚI CU INFECȚIE LA SUCEAVA

3 nou-născuți (1-10 zile) care au murit la Spitalul Suceava între februarie și august 2016, toți infectați cu piocianic.

  • Se află, din 2016, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava;
  • În acest moment se așteaptă expertiza medico-legală;
  • Nu a fost audiat încă nimeni din spital, ci doar părinții și un angajat DSP.

CAZUL ECHIPAMENTULUI CONTRAFĂCUT DE LA JO

Campioanele olimpice ale României Simona Gherman, Ana Maria Popescu, Simona Pop și Loredana Dinu
Campioanele olimpice ale României Simona Gherman, Ana Maria Popescu, Simona Pop și Loredana Dinu

Caz deschis în urma investigației GSP după ce mai mulți membri ai delegației României de la JO 2016, Rio de Janeiro, s-au plâns de calitatea proastă a echipamentelor Kappa, care s-au dovedit a fi contrafăcute.

  • Dosarul este aproape de a fi finalizat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1.

CAZUL MATTEO POLITI / MATTHEW MODE

Matteo Politi a fost arestat pe 7 februarie. Ieri, judecătorii au decis prelungirea mandatului de arestare cu alte 30 de zile
Matteo Politi a fost arestat pe 7 februarie. Ieri, judecătorii au decis prelungirea mandatului de arestare cu alte 30 de zile

Libertatea a scris, în luna februarie, că italianul Matteo Politi a operat timp de un an de zile zeci de femei fără a avea studii de specialitate.

  • Cunoscut în România ca Matthew Mode, a prezentat o diplomă falsă din Kosovo și fusese condamnat și în Italia pentru același lucru;
  • A fost reținut de autorități în timp ce încerca să fugă în Ungaria, chemat la audieri la Secția 4 București și reținut pentru 30 de zile.

CAZUL GINECOLOGULUI CU 8 CLASE

Falsul medic Raluca Bârsan a fost audiată timp de câteva ore, ieri, la secția 9 din Capitală
Falsul medic Raluca Bârsan a fost audiată timp de câteva ore, ieri, la secția 9 din Capitală

Al doilea caz de medic fals prezentat de Libertatea: Raluca Bîrsan, care închidea operații la Spitalul Județean Ilfov deși avea doar 8 clase, nu luase Capacitatea și prezentase o diplomă falsă pentru a se angaja ca voluntar.

  • Secția 9 a deschis un dosar și a chemat mai multe persoane la audieri, iar Bîrsan este cercetată și într-un dosar deschis de DIICOT.

 

CAZURI CARE S-AU FINALIZAT PRIN NETRIMITEREA ÎN INSTANȚĂ

CAZUL MONICA POP

GSP a scris că Monica Pop a încheiat contracte de închiere a unui spațiu din cadrul Spitalului de Oftalmologie cu o firmă la care ea însăși fusese angajată.

  • DNA a deschis un dosar, apoi a clasat cazul în iulie 2018.

CAZUL MĂCIUCA

GSP a prezentat, la începutul anului 2017, mai multe fotografii și imagini video în care bolnavii de la Centrul de Recuperare și Reabilitate Neuropsihiatrică Măciuca erau ținuți legați de paturi de fier cu chingi de TIR.

  • Parchetul Vâlcea s-a autosesizat, însă a clasat cazul după doar două luni pentru că ”nu au fost identificate, cu ocazia verificărilor, obiecte de imobilizare”.

 

Toate aceste investigații n-ar fi fost posibile fără curajul surselor din instituțiile afectate, care au decis să aibă încredere că ceva se poate schimba.

Dacă aveți informații din orice domeniu, ne puteți contacta pe oricare dintre emailurile [email protected][email protected][email protected] sau pe Facebook.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează