FOTO E medalie, e Alina! » Alina Dumitru a adus prima medalie a României la Londra: argint la judo, categoria 48 kg

Alina ciocăneşte cu vîrfurile picioarelor în podea, ca şi cum ar bate la uşa unei pivniţe secrete. Ca şi cum ar transmite nişte semnale Morse către tatami-ul care e la cîţiva metri distanţă.

Bercean îi şopteşte ceva
Întîi cu stîngul, apoi cu dreptul. Deşi acesta, dreptul, e înfăşurat într-un bandaj alb destul de vizibil. Şi stîngul are un tape, roşu însă, care e mai înspre călcîi. N-are stare deloc. După ce termină cu bătutul din picior, se fixează pe vîrf şi roteşte glezna.

În spatele ei, Florin Bercean, în costum gri cu cravată roşiatică, îşi şterge transpiraţia de pe frunte. Se apleacă uşor şi îi şopteşte ceva la ureche lui Piţi. Ea aprobă aproape imperceptibil, cu o înclinare a bărbiei.

Degetul a trădat-o
E gălăgie mare în sală. Pe tatami se bat japoneza Tomoko Fukumi şi britanica Kelly Edwards. Tribunele vibrează, zgomotul creşte pînă aproape de explozie. Cine e mai tare? Steagurile albe cu bulina mare roşie şi cele ale gazdelor se amestecă. Nu ştii cine strigă, cine acoperă pe cine. Cert e că Tomoko învinge după nici un minut de luptă. Ea e mai tare. E campioana mondială din 2009 şi vicecampioană în 2010 şi 2011.

Vine rîndul Alinei, faţă în faţă cu cubaneza Dayaris Mestre Alvarez. La judo protocolul e scurt. Salută rapid şi gata, au luat poziţiile de luptă, cu coatele îndoite şi palmele ridicate. Nu trec cinci secunde şi campioana olimpică e pe burtă, cu nasul înfundat în saltea.

Scoate un pumn şi loveşte în tatami. "Am vrut să mă descarc", a povestit ea după. La prima acţiune a cubanezei, Alina s-a apărat cu degetul mare înfipt în saltea, "aşa mă apăr eu", explică, şi durerea a fulgerat-o.

Slabă la primul meci, antrenorul nu o cruţă
E ceva de durată, o problemă care a apărut acum trei săptămîni, cînd încă era în ţară. Nu şi-a pus problema că nu poate merge mai departe, "aş fi continuat oricum, nu-mi păsa de accidentare", dar atunci, pe moment, a fost dur. "Aşa e ea", zîmbeşte un pic pieziş antrenorul Florin Bercean. "A fost neglijentă, a început slab meciul, s-a dus direct în priza cubanezei".

Infracţiune gravă şi adversara e descalificată
Apoi Mestre are o clipă de amnezie. Uită că regulile s-au schimbat şi o apucă pe Alina de picior. Arbitra Cathy Mouette opreşte meciul şi îi invită pe arbitrii de colţ la o scurtă consultare. Vin cîteva clipe de nedumerire, cubaneza priveşte speriată spre antrenorul ei.

Verdictul e clar însă, oficiala indică spre româncă, Mestre e descalificată, hansoku-make direct, s-a terminat după un minut şi 13 secunde. "A fost o infracţiune foarte gravă", spune categoric Bercean. "Să vedem, că urmează ceva şi mai greu, are cu o mongolă".

Cu un ochi la posibila adversară
Între "optimi" şi "sferturi", Alina fuge la medic, să-i refacă bandajul de la deget. "Nu e nimic, nu s-a agravat, doar să-mi mai pună un strat de leucoplast", asigură ea în fugă. Tot Fukumi intră prima, aşa e ordinea tabloului.

O întîlneşte pe medaliata cu bronz de la Beijing, argentinianca Paula Pareto, fata care, după ce a ajuns acasă din China, s-a urcat în tren şi s-a dus să-şi dea examenele la facultate. E o dispută tactică, nervii stau să plesnească şi, bineînţeles, asiatica are un strop de calm în plus.

Sud-americanca se agită, nu degeaba i se spune Pitica, e ca un dop de energie. Strategia funcţionează pentru Fukumi, se ajunge în prelungiri, unde Pareto adună un avertisment în plus şi gata!

Urmează semifinalele pentru japoneză.
"Aţi văzut cum a cîştigat toate meciurile? La ciupeală. E foarte tare", spune Florin Bercean. "E din şcoala veche, de pe vremea lui Tani Ryoko, dar a stat mereu în umbra ei. Anul ăsta a cîştigat însă pe unde s-a dus".

Meciul tensiunii totale
Din nou Alina îşi ocupă locul la intrarea în sală. Bandajul alb a crescut, e mai umflat. Piţi se plesneşte violent cu palmele peste coapse, peste braţe, apoi mai uşor peste obraji. Parcă îşi spune să se trezească. Apoi reia croşetatul cu degetele de la picioare în podea. E clar, nu poate face altfel! E modul ei de a aştepta activ.

O întîlneşte pe mongola Urantsetseg Munkhbat. Ştiaţi că aurul folosit la medaliile olimpice londoneze vine dintr-o mină din Mongolia? Situată în sudul deşertului Gobi, provincia Omnigori, la două ore de graniţa cu China. S-o gîndi Munkhbat la asta? Neaah, ea se concentrează pe meci, cum s-o sîcîie pe româncă.

În secunda 34 primesc amîndouă avertisment pentru noncombativitate. Alte 35 de secunde mai tîrziu, Dumitru mai primeşte unul şi din două shido, mongola face un yuko şi apare pe tabelă. Înţelegi ceva? Tot ce vedem e cum Alina se zbate să ajungă la adversară, s-o apuce de costum, de mînecă, de piepţi, de oriunde, iar asiatica se strecoară precum un şarpe uns cu ulei printre mîinile ei.

"Hai, Piţi!" din tribună
Din tribuna unde stau sportivii se aude constant strigătul "Hai, Piţi!". E ca o sirenă de alarmă de pe vapor, din ce în ce mai acut. Cronometrul roade secundele una după alta. Încurajările au căpătat accent rugător. "Hai, Piţi", se imploră. Mai sînt 11 secunde şi Alina face ceva şi o dă pe Munkhbat peste cap. Sala tresare, ţipă. Noi răsuflăm uşuraţi. Pe tabelă e egalitate, se intră în prelungiri. Alte 3 minute. Uuuuf!

Strigătul din tribună a redevenit vioi, dar Alina joacă pocher cu nervii tuturor, inclusiv ai ei, şi cu cronometrul. E varianta hard a unui thriller. Cînd mai sînt 6 secunde, pe tatami apare un full de aşi. Se numeşte o-uchi-gari şi o duce pe campioana olimpică de la Beijing în semifinale.

Se putea numi şi supa miso sau tăiţei udon, nu contează, important e că Alina a cîştigat. "O dor toate acum", spune Florin Bercean, dar adaugă vesel: "De obicei, cînd o dor toate merge bine". E întrebat ce i-a strigat în minutul nu ştiu care, la fel de încins ca toate celelalte. "Dar eu mai ştiu? Să atace, că e meciul ei, ce puteam să-i spun?".

Alina trece spre vestiar, nu dă declaraţii, e normal, urmează ce e mai greu pentru ea. Ciocnirea cu japoneza Tomoko Fukumi.

"Tactică? Nici o tactică! Aici trebuie să te baţi, nu te poţi ascunde, nu poţi să fugi în pădure" (Florin Bercean)

Antrenorul despre meciul cu Fukumi. "O să vedeţi că japoneza va lupta altfel cu Alina, va fi mai agresivă".

Trece o oră. Alina şi-a buşit şi mîna dreaptă şi a petrecut aproape tot timpul pînă la semifinală împreună cu doctoriţa Mirela Pop. "O mică entorsă. Aveam nevoie de mîna aceea pentru priza prin care o pot domina", spune judoka puţin mai tîrziu.

Înfruntarea continentelor
Sîntem iar la intrarea în sală. Bercean o prinde de umeri şi îi spune ceva la ureche. Alina a schimbat chimonoul, albastru în loc de alb. Îşi tot aranjează centura, o strînge, o lasă pe şolduri, apoi îşi vîră degetele mari sub ea, ca un şerif din filmele cu cowboy. Cînd vine timpul, păşeşte apăsat pe podea şi ţine capul sus.

Fukumi parcă e năucă. Alina a luat-o repede, cînd mai erau 3 minute şi 22 de secunde din meci reuşeşte o acţiune spectaculoasă. Imediat tabela se schimbă. "Nu ştiu ce s-a întîmplat de data asta. Am simţit-o moale în priză, de obicei era mai rapidă", povestea românca după semifinală. Nu contează, moale sau nu, japoneza e japoneză, dar a noastră se ţine tare.

A doua finală olimpică la rînd
Ultimele minute sînt crîncene. Parcă se aud oasele trosnind. Alina recunoaşte că pe final obosise. "Nu mai rezistam, nu puteam să-i blochez priza". Oftează, dar e un oftat de fericire.

Cum a fost acţiunea cu care a cîştigat? Sinceritatea îi izbucneşte în privire. "Nici nu mai ştiu ce am făcut! A fost ceva foarte rapid".

Secundele curg. Se aud strigăte de încurajare pentru Alina din toate colţurile sălii. Insulele tricolore. Şi se termină. Ea îngenunchează pe tatami. E frumos, nu? A doua finală olimpică la rînd, cînd lumea o vedea cel mai bine la bronz. De fapt, care lume? Alina zîmbeşte şi fuge la o nouă întîlnire cu doctoriţa.

Tînăra panteră din Brazilia
Mai trece o oră şi ceva. Meciurile pentru bronz se prelungesc. Japoneza pierde iar. Nu e Tani, e Fukumi. A rămas privind în gol, în vreme ce zeci de steaguri alb cu roşu se ofilesc o dată cu ea.

Finala va fi cu brazilianca Sara Menezes. O judoka tînără, în vîrstă de 22 de ani, care are bronz la ultimele două ediţii ale Mondialelor. "Am pierdut de trei ori în faţa ei", spune românca. "E bună, e viitorul. Simte judoul foarte bine, ştie toate procedeele".

Durerile ei răscolite
Brazilienii tocmai au cîştigat un bronz la masculin, la 60 de kilograme. Felipe Kitadai a făcut să înflorească în tribune o mulţime de steaguri verzi cu galben. Ce zgomot! Sîntem la Rio deja?

Alina ţopăie iar. S-a tras la sorţi şi are din nou chimonou alb. Îşi dă după urechi nişte şuviţe imaginare. Bate cu vîrful piciorului drept în podea. Centura. Palmele. Roteşte gîtul, poate şi trosneşte un pic. Apoi se opreşte. Lîngă ea, Sara Menezes stă dreaptă. Priveşte înainte. Antrenoarea ei o împinge din spate cînd vine momentul. E doar o iluzie de fragilitate. Fata e foarte decisă.

Iar campioanei olimpice i se răscolesc parcă toate durerile. Mîna e o bucată de carne arsă cu fierul roşu. O strînge între pulpe, căutînd alinarea, de la Alina, nu? Degetul de la picior... aproape că a uitat de el.

S-a terminat, e argint
E un joc dur. Menezes presează, timpul trece, vine avertismentul pentru a noastră. Pare că sud-americanca îl aşteaptă şi pe al doilea, pentru un yuko asigurător. Iluzie. Cînd poate, atacă. Alina n-are răspuns. "Hai, Alina! Hai, Alina!". Strigă toată lumea care a venit aici pentru ea. 3. 2. 1. S-a terminat. E argint. Un argint cu lacrimi în ochi. Dar e argint. E medalie. E Alina.