Articol de Roxana Fleşeru, Cristi Preda (foto) - Publicat luni, 10 septembrie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 09 septembrie 2012 20:35
După zile istovitoare de concurs, ciclistul a avut timp să viziteze metropola în care şi-a împlinit visul. Ieri seară Jocurile Paralimpice s-au încheiat.
Pentru Carol-Eduard Novak Londra va rămîne mereu pe harta inimii sale. E oraşul în care visele s-au transformat într-o realitate rotundă şi strălucitoare. A spus de mai multe ori că vrea să rămînă în istoria sportului românesc. Şi de acum orice istorie despre Jocurile Paralimpice va începe cu el. Primul campion paralimpic al României, în proba de urmărire pe velodrom, cu record mondial.
Apoi, pe şosea avea să vină şi argintul, la contratimp. După patru probe, joi, Edi, care şi-a pierdut laba piciorului drept într-un accident de maşină la 20 de ani, a avut prima zi liberă în care a putut să se bucure de frumuseţea oraşului în care oamenii zîmbesc neîncetat.
Primul punct de atracţie a fost London Eye, roata de lîngă Big Ben care i-a dus aproape toată familia sus, pentru o panoramă incredibilă.
Îmbrăcat în blugi, cu ochelari de soare, Edi e eliberat de emoţiile concursului. E fericit. Eduard şi Edvald îl ţin de mînă în coada formată la intrare. Jumătate de oră deasupra Londrei. "A fost superb. Londra e minunată! Mă întreb cum au reuşit să facă toate astea", spune Edi la coborîre. Soţia lui, Laura, e de aceeaşi părere.
Pe malul drept al Tamisei, unde e agitaţie mare, oameni în scaune cu rotile se bucură de soarele care nu s-a ascuns nici o clipă pe tot parcursul Jocurilor Paralimpice. Familia din Miercurea Ciuc absoarbe frumuseţea oraşului. O mascotă de aur e punctul în care toată lumea se adună să facă o poză. Edi are pozele lui de aur, cu lacrimi în ochi. Dar acum e altă zi, în care are alt rol, acela de tată grijuliu, care îşi ţine copiii de mînă şi gustă din îngheţata lor.
Pentru că aurul adevărat nu fuge, rămîne pe loc, în istoria paralimpică a României, cea care va începe întotdeauna cu Carol-Eduard Novak. Şi cu Londra.
