SPORTURI  »  JO 2012  »  JOCURILE OLIMPICE

Ultimele finale de la Jocurile Olimpice » SUA s-a impus în finala de la baschet, iar Franta în cea de la handbal

SUA, campioană la baschet masculin. +4   FOTO
SUA, campioană la baschet masculin.

Articol de , , - Publicat luni, 13 august 2012 00:00 / Actualizat duminica, 12 august 2012 22:39

Profesioniştii din NBA au avut viaţă complicată în finala olimpică, unde spaniolii au fost un adversar adevărat.

A fost mult mai dificil decît credeau toţi. Spania s-a dovedit singura rivală demnă a Statelor Unite în turneul olimpic de baschet de la Londra. Pau Gasol şi ai săi s-au ţinut scai de Kevin Durant şi gaşca lui întregul meci, iar pe teren nu a fost un Dream Team, ci două!

La pauză, americanii aveau un singur punct în faţa spaniolilor, 59-58. Este cea de-a 14 medalie de aur cucerită de SUA la Jocurile Olimpice în întreaga istorie. A fost însă ultima paradă a jucătorilor de zeci de milioane de dolari în faţa publicului olimpic.

NBA vrea să limiteze participarea profesioniştilor la Olimpiadă, pe motiv că aceştia riscă accidentări grave şi nu îşi mai pot onora apoi contractele din liga profesionistă nord-americană de baschet.

Pînă la final, steluţele şi dungile au cîştigat, 107-100, lăsînd furia roja să-şi digere al doilea insucces într-o finală olimpică, după ce scenariul de la Beijing 2008 s-a repetat.

Cele mai multe puncte de la americani au fost înscrise de Kevin Durant (30). A fost urmat de LeBron James (19 puncte) şi Kobe Bryant (17). Pentru Spania, cei mai buni marcatori au fost Pau Gasol (24 de puncte), care joacă la Los Angeles Lakers, Juan Carlos Navarro (21) şi Marc Gasol (17).

FINALĂ VOLEI/ Rusia - Brazilia 3-2

Rusia, cînd nimeni nu mai credea
Ieri, brazilienii au fost la un centimetru de aur. Au avut 2-0 la seturi şi două mingi de 3-0, meci şi titlu (la 24-23 şi 25-24), însă au pierdut dramatic setul trei (27-29). Iar din acel moment a început revenirea impresionantă a esticilor. Impulsionaţi de gigantul Dmitri Muserski, 2,18 m, ruşii au adunat punct după punct, egalînd la 2 şi cîştigînd un meci fantastic, care a durat două ore şi 9 minute. Jucătorii antrenaţi de Vladimir Alekno au cucerit aurul olimpic pentru prima oară de la despărţirea de URSS. Şi după 32 de ani de la ultimul titlu al Uniunii Sovietice. În timp ce Brazilia (campioana din 2004) are două finale de Olimpiadă pierdute la rînd: 1-3 cu SUA şi 2-3 cu Rusia.

FINALĂ HANDBAL/Franţa-Suedia 22-21

Au scris istorie
Echipa masculină a Franţei e din nou campioană olimpică. Karabatici şi ai săi au devenit atfel prima echipă masculină care reuşeşte să-să apere titlul olimpic. Franţa a învins ieri Suedia cu 22-21 într-un meci pe care l-au dominat, doar pe final scorul strîngîndu-se. În patru ani de zile cît au trecut între Jocurile Olimpice de la Beijing şi cele de la Londra, ei au cîştigat două Campionate Mondiale şi un Campionat European. Pentru suedezi a fost a patra înfrîngere într-o finală olimpică, după cele din 1992, 1996 şi 2000.

FINALĂ POLO/ Croaţia-Italia 8-6

Premiera din apă
Croaţia a cîştigat ieri primul său titlu olimpic, după ce a învins în finală Italia cu 8-6 (1-2, 2-0, 2-1, 3-3). Meciul a fost o luptă defensivă pe care, pînă la urmă, croaţii au reuşit să o cîştige, completîndu-şi palmaresul. Croaţii mai urcaseră pe podiumul olimpic în 1996, cînd luaseră argintul, în timp ce italienii aveau trei titluri cucerite în 1948, 1960 şi 1992.

Citește și:
Nu s-a văzut la TV! Ce au făcut Sorana Cîrstea și Emma Răducanu, imediat după finala de la Transylvania Open
Tenis
Nu s-a văzut la TV! Ce au făcut Sorana Cîrstea și Emma Răducanu, imediat după finala de la Transylvania Open
Nu a durat mult » Ruptură totală între Gâlcă și jucătorul Rapidului
Superliga
Nu a durat mult » Ruptură totală între Gâlcă și jucătorul Rapidului
Gigi Becali i-a făcut o reverență în direct: „Cel mai inteligent analist! Ești tu, apoi restul!”
Superliga
Gigi Becali i-a făcut o reverență în direct: „Cel mai inteligent analist! Ești tu, apoi restul!”
Toți ochii pe ea la interviuri! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Euroliga: „Nu sunt multe ca ea!”
Baschet
Toți ochii pe ea la interviuri! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Euroliga: „Nu sunt multe ca ea!”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează