SPORTURI  »  JO VANCOUVER 2010  »  JOCURILE PARALIMPICE

Jocurile Paralimpice » O altfel de Olimpiadă

Articol de GSP - Publicat miercuri, 17 martie 2010 00:00

După două săptămîni de la încheierea Jocurilor Olimpice de iarnă, oraşul Vancouver este gazda unei alte competiţii de mare anvergură, Jocurile Paralimpice

Fac aceleaşi sporturi. Diferă doar distanţele, pantele, vitezele. Nu şi efortul. Nu şi ambiţia. Ei şi ele se bucură la fel, plîng la fel. Imaginile sînt cele care şochează pentru că ochiul nu e obişnuit să vadă un schior deplasîndu-se în cărucior sau pe un altul cu proteză. Este însă tot sport. Pe aceleaşi baze care au găzduit acum două săptămîni Jocurile Olimpice.

Cele Paralimpice, care se vor desfăşura pe durata a 10 zile, adună la start sportivi din 44 de ţări. Cei 506 participanţi vor concura, în funcţie de categoria de handicap la care sînt clasaţi, la trei tipuri de probe: deficienţe vizuale şi deficienţe motorii (cu proteze şi în cărucioare). Sportivii cu probleme de vedere sînt însoţiţi în timpul competiţiei de o persoană, care îi ghidează acustic.

În premieră, România este reprezentată de o sportivă, Laura Văleanu, la schi alpin, în probele de slalom şi slalom uriaş. Schioara din Sibiu a suferit în 2006 un accident de motocicleta, în urma căruia i-a fost amputat piciorul drept de la nivelul gambei. A revenit şi a reuşit să se califice la Vancouver pentru Jocurile Paralimpice.

506 sportivi sînt prezenţi la Jocurile Paralimpice, în timp ce la Jocurile Olimpice au concurat 2622

Citește și:
Remarcatul lui Prunea în Corvinul - Dinamo: „E de mare viitor!”
Superliga
Remarcatul lui Prunea în Corvinul - Dinamo: „E de mare viitor!”
Fiorentina - Frosinone » Bîrligea a debutat în Serie A, într-un meci de coșmar pentru Drăgușin! Rezultat neverosimil
Stranieri
Fiorentina - Frosinone » Bîrligea a debutat în Serie A, într-un meci de coșmar pentru Drăgușin! Rezultat neverosimil
Cele mai ciudate stadioane din lume » Recunoști vreunul?
Campionate
Cele mai ciudate stadioane din lume » Recunoști vreunul?
Transferul lui Vladislav Blănuță a fost oficializat
Campionate
Transferul lui Vladislav Blănuță a fost oficializat
Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Profit.ro
Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

Milioane de oameni au văzut imaginile live și nu au crezut că sunt reale » Cât de aproape au trecut două avioane de un stadion plin


Comentarii (2)
 •  17 Martie 2010, 09:28

Este de apreciat devotamentul si taria de caracter a acestor oameni. Ma bucur de bucuria lor!

 •  17 Martie 2010, 08:33

Cinste acestor oamani! Este incredibil sa-i vezi participand la aceste Jocuri! Sacrificiul lor este onorant! Felicitari!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează