SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE 2016  »  ATLETISM

Antrenat de bunica de 74 de ani, a câștigat aurul olimpic la 400m! » Wayde van Niekerk a spulberat un record vechi de 17 ani al lui Michael Johnson și l-a făcut pe american să exclame: "A fost un masacru!"

foto: Reuters +4   FOTO
foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat luni, 15 august 2016 11:56

Sud-africanul Wayde van Niekerk a câștigat aurul olimpic în finala masculină de 400m după o cursă fabuloasă! A scos 43.03s și a bătut un record vechi de 17 ani, deținut de Michael Johnson (43.18).

Wayde i-a surclasat pe ultimii doi campioni olimpici, Kirani James, Grenada, (43.76) și LaShawn Merritt, SUA,(43.85), medaliați cu argint, respectiv bronz.

Atletul de 24 de ani din Cape Town a oferit o cursă incredibilă, făcându-l pe însuși Johnson să exclame, din cabina comentatorilor BBC: "Oh, Doamne! De pe culoarul 8, un record mondial! A fost atât de rapid, n-am mai văzut așa ceva pe porțiunea 200-400 de metri! Cred că a fost mai rapid chiar pe ultimii 200 de metri decât pe primii! Felicitări acestui tânăr. Record mondial. A fost un masacru al lui Wayde van Niekerk. I-a lăsat pur și simplu în praf!

Van Niekerk e atât de tânăr. Ce altceva poate face? Poate scoate un timp sub 43 de secunde? E ceva ce am crezut că pot face eu, dar n-am reușit niciodată. Usain Bolt se va retrage curând, băiatul ăsta ar putea fi viitorul star al sportului."

"Am visat la medalia asta de când mă știu, mă simt binecuvântat! Am crezut că cineva mă va depăși, m-am simțit foarte singur la final" Wayde van Niekerk

Antrenat de bunica de 74 de ani

Povestea lui Wayde e una foarte interesantă, mai ales că este antrenat de bunica sa care are 74 de ani. Ans Botha este antrenoare și a început să lucreze cu atleți în 1960! La început, și-a pregătit doar copiii, dar a început să fie căutată de alți sportivi, scrie dailymail.co.uk.

E o profesionistă desăvârșită și este foarte respectată. Cei doi au început colaborarea în 2013, iar performanțele tânărului s-au îmbunătățit vizibil.

În 2015, la Campionatele Mondiale de la Beijing, Van Niekerk a avut a 4-a cea mai rapidă cursă din istorie, la doar 3 sutimi de secundă de recordul lui Michael Johnson, 43.18.

"Dacă văd ceva ce ar putea funcționa și la atleții mei, încerc să implementez. Așa încerc mereu să aduc ceva nou la antrenamentele noastre. Se spune că nu ești niciodată prea bătrân să înveți, mai ales în sport. Mă simt binecuvântată pentru că nu am probleme de sănătate și pentru că sunt foarte ocupată cu tinerii. Trebuie să fii la înălțime ca să ții pasul cu ei. Pasiunea mea e prea puternică, nu mă gândesc să mă retrag"Ans Botha, antrenorul și bunica lui van Niekerk

 Van Niekerk a fost port-drapelul Africii de Sud la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice 2016.

"Când a venit în Jamaica să se antreneze i-am zis: Ești singurul care poate bate recordul la 400m! E foarte rapid și tot progresează. Pentru mine n-a fost chiar o surpriză că a câștigat" Usain Bolt

 

Citește și:
Gest sfidător făcut de jucătorii Craiovei la debutul în preliminariile Ligii Campionilor
Superliga
Gest sfidător făcut de jucătorii Craiovei la debutul în preliminariile Ligii Campionilor
Noul model Dacia a fost lansat oficial » Premieră: produs și lansat exclusiv în altă țară! Se va bate cu Hyundai și Peugeot pentru supremație
Noutati auto
Noul model Dacia a fost lansat oficial » Premieră: produs și lansat exclusiv în altă țară! Se va bate cu Hyundai și Peugeot pentru supremație
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
Diverse
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
În sfârșit, e gata! Cum arată „OZN”-ul de lângă Dunăre
Handbal
În sfârșit, e gata! Cum arată „OZN”-ul de lângă Dunăre
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Profit.ro
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (4)
10210012538291088
Acatrinei Gabriela  •  15 August 2016, 13:16

Tot respectul meu pentru acest atlet...Eu nu îmi aduc aminte sa fi văzut o accelerare aşa de mare pe final! Şi la o cursă medie - 400 m! Dacă o să continue aşa, va fi noua stea a atletismului. :D

mplttev
mplttev  •  15 August 2016, 14:30

Mi-a plăcut foarte mult tânărul. Pare și foarte modest. Căutați pe you tube să vedeți un reportaj despre accederea lui în finală, unde apare și străbunica.

nino
nino  •  15 August 2016, 13:58

Asa ceva mai rar. Ce viteza are acest sportiv. Fantastic ! Ce ritm a tinut ... Era primul si pe ultima turnanta . Asta alergand pe 8. Despre accelerarea de la final nu mai spun nimic . Fabulos !

Vezi toate comentariile (4)
Comentează