Articol de Marian Ursescu, Cristi Preda (foto) - Publicat joi, 04 august 2016 00:00
Andreea Boghian are 24 de ani, dar jumătate dintre ei i-a petrecut pe apă. Face canotaj de la 12 ani și e una dintre veterane acum.
În barca de 8 a intrat în 2011, a fost când rezervă, când titulară la început. Acum nu se mai pune problema. Antrenorul trebuie să "strige catalogul" începând cu ea. Are în palmares patru titluri europene, este vicecampioană mondială la doi rame, dar nu a ajuns pe podiumul olimpic. Speră să o facă acum, deși știe că va fi foarte greu. "Pentru asta am muncit atât, pentru asta ne-am chinuit, pentru asta stăm plecate cu anii de acasă", spune sportiva născută la Gura Humorului.
- Bom dia, Andreea!
- Bom dia! Atâta știu. Și "obrigada", mulțumesc. Eee, am mai învățat "direito" - dreapta, "esquerda" - stînga, "en frente" - în față. Până la finalul Jocurilor Olimpice o să mai învăț. Mă pun la punct cu portugheza.
- Îți place la Rio?
- E frumos, foarte frumos, dar să vii ca turist. Am văzut din autocar oceanul, plaja, toată lumea cum face mișcare. Poate ajungem și noi într-o zi pe acolo!
- Lacul pe care vă pregătiți cum e? Și el pare frumos de pe mal!
- Cu noi e câteodată mai nărăvaș, că bate vântul. Au fost zile când nu am putut intra pe apă cu barca. Am stat pe mal, am făcut ergometru, alergare. Ne adaptăm. Sperăm la concurs să fie liniștit,că la antrenament nu mai contează.
Experiență ca stroc
- Cum e să fii strocul bărcii? Ți-ai schimbat în ultimul moment poziția!
- M-am schimbat în ultimul moment, dar eu am mai fost strocul bărcii de 8, doi ani. Doar anul acesta m-am dus cu un loc mai în spate cum ar veni. Este o responsabilitate în plus, dar dacă face bine bărcii, eu îmi asum această responsabilitate.
- Tu trebuie să dai ritmul acum în barcă!
- Eu trebuie să dau ritmul, eu trebuie să fiu cea care nu cedează, care trebuie să le insuflu mai multă încredere. Chiar și când nu mai pot, nu trebuie să se vadă.
- Ești tânără, ai de unde, cum se spune!
- Da, am destulă vechime în sportul ăsta încât pot să spun că am și experiență acum. Am 24 de ani și 12 de canotaj. Și în barca de 8 din 2011.
- Mai ai o Olimpiadă în spate...
- La Londra am fost rezervă, dar a contat și acea experiență.
- Tu ești încrezătoare?
- Da, cred că ar trebui să mergem fără emoții, să dăm totul, să arătăm că am muncit nu numai în acest an, ci și până acum. De mult ne pregătim pentru concursul ăsta. Apoi, când tragem linie, o să vedem ce am făcut.
"Nu poți să dai un clasament niciodată"
- Sunt aceleași favorite ca până acum cu SUA, Noua Zeelandă?
- Dacă eu aș spune acum care sunt favorite, ar spune lumea că deja am făcut un clasament. Americancele au câștigat tot din 2006, nu le-a mai bătut nimeni. S-au impus la Mondiale, regate, Jocurile Olimpice, dar de la start până la finiş orice se poate întâmpla.
- Cum sunt condițiile de concurs, că voi le vedeți cel mai bine de pe apă?
- Important e că nu e diferență mare între culoare, posibil să fie un pic, dar între Campionatul European și aici e diferență de la cer la pământ.
- Rusia a fost descalificată. Ce zici?
- Când era Rusia, până anul trecut, nici nu ne gândeam la ele. Ne spuneam, "E, Rusia, altcineva", nu ne puneau probleme. Anul trecut ne-au dat o palmă. Nu ne-am gândit că din cauza asta. Am zis că au metode noi, antrenor nou, cine știe ce au făcut ele. Dar Dumnezeu nu doarme!
"Important e să ne depășim pe noi!"
- Ce v-ați propus când ați plecat de acasă?
- Nu știu dacă am gândit sau am spus, să batem echipa X sau să le depășim pe alea. Important e să facem noi totul, să ne depășim pe noi și să obținem ceva remarcabil.
- Se spune că dacă dai totul, la finalul probei nu mai poți să stai în picioare când ajungi la ponton!
- Da, la finalul unei curse trase până nu mai poți, nu mai vezi, așa e. Ți se blochează mușchii picioarelor, te dor toate. Dar dacă vii în față, uiți orice durere. Nu mai ții cont de nimic. Asta vrem să facem și noi. Să tragem până la epuizare, să vedem negru în fața ochilor, dar să fim acolo, pe podium. Doamne-ajută!
